Ofițerii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au mai deschis un dosar privitor la Botoșani și Primăria municipiului reședință de județ. De această dată este vorba despre repartiția unei locuințe ANL către un fost consilier de la cabinetul fostului primar Cătălin Flutur.
Cinci consilieri au fost încadrați la cabinet în precedentul mandat: Marius Durnea, Ioana Mafteev, Răzvan Constantin, Anca Rotaru și Marina Bigios. Patru dintre ei ar fi obținut locuințe ANL, respectiv Marius Durnea, Marina Bigios prin repartiție iar Răzvan Constantin și Anca Rotaru, prin includere.
Procurorii DNA se interesează în mod special de repartiția locuinței către Marius Durnea, fostul consilier al primarului din mandatul precedent.
”În interesul soluționării dosarului penal solicităm să ne înaintați copii după următoarele înscrisuri: dosarul aferent repartiției unei locuințe ANL solicitantului Durnea Marius Ionuț și dosarul aferent angajării numitului Durnea Marius Ionuț în funcția de consilier în cadrul Primăriei Botoșani”, se arată într-o adresă ce a fost trimisă Primăriei Botoșani săptămâna trecută.
Marius Durnea ar fi depus cerere pentru a beneficia de locuință ANL în anul 2005 și ar fi primit în 2011. Ulterior, ar fi solicitat includere pentru colega de la cabinet, Anca Rotaru.
”E dreptul lor să cerceteze ce vor. Acum au ajuns la locuința mea, ce să comentez eu?”, ne-a declarat Marius Durnea care a adăugat că nu are nici o emoție cu acest dosar în condițiile în care la momentul în care a obținut locuința a îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege.
Fostul consilier din Primărie a mai menționat că este aproape sigur că aceste cercetări au la bază o reclamație: ”De patru ani de zile tot spun că scot la iveală afacerile portocalii, văd că au ajuns la locuința mea”, a încheiat Durnea.
Nu în ultimul rând, el a adăugat că includerea colegei sale de la cabinet a fost făcută în 2012 după ce Cătălin Flutur nu mai era primar.
Botoșăneanul a dezvăluit în mai multe articole cum s-a reușit ca printr-o scăpare legislativă, să fie cedate locuințe ANL de vechii titulari către chiriași primiți în spații prin includere. Acest lucru nu mai este posibil din vara anului 2015.
CITEȘTE:
CUM pune fătuca PSD-ului gheara pe-o locuință ANL cu semnătura a doi șefi din Primărie – DOCUMENT
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024