S-a stins din viaţă înainte de a împlini 67 de ani, lăsând în urmă regrete, tristeţe şi lacrimi pentru un actor care, dincolo de meserie, a ştiut să joace cu sufletul pentru fiecare spectator.
A urmat cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, alegând să joace acasă, la Botoşani.
Născut pe 13 februarie 1953, Traian Andrii este un nume pe care botoşănenii l-au păstrat în ultimul deceniu mai degrabă în ascunzişul inimii decât l-au aplaudat pe scenă, din cauza apariţiilor scurte şi foarte rare.
Botoşănenii l-au urmărit de-a lungul timpului în spectacolele Teatrului Mihai Eminescu Botoşani.
Retras din lumina reflectoarelor din cauza unei sănătăţi fragile, a apărut sporadic în ultima vreme, dar de fiecare dată rămânând în memoria afectivă a spectatorului. Ultima apariţie a fost în spectacolul "În largul nostru", regia Vlad Cepoi, într-o secvenţă înregistrată şi difuzată pe ecran.
A jucat extraordinar în "Make love not war", regia Adi Carauleanu, alături de Radu Dragoş. Traian Andrii era Soldatul înalt. O lecţie de umanitate în plin război, cei doi actori arătând că în fapt, războiul nu este al lor, ci al altora. Traian Andrii şi Radu Dragoş au făcut roluri excepţionale, valorificandu-se reciproc şi conferind spectacolului un farmec aparte, asa cum au si dovedit, de fapt, aplauzele publicului.
Îl ţinem minte în "Prinţesa", regia aceluiaşi Adi Carauleanu, unde l-a interpretat pe Milyko, soţul care, pentru liniştea căminului, cedează mereu în faţa soţiei sale.
Însă mai presus de toate a impresionat Traian Andrii în "Năpasta" (r. Adi Carauleanu). Ion, persoanjul lui Caragiale pe care l-au întrupat, de-a lungul vremii, mari actori ai României, a fost unul dintre rolurile pentru care Traian Andrii merită să rămână în Galeria de Aur a Teatrului botoşănean.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024