Ceea ce Botoșăneanul a anticipat încă de duminica trecută, zi în care s-a încheiat depunerea candidaturilor la alegerile locale din PNL, s-a întâmplat astăzi.
Cu mai puțin de 24 de ore înaintea scrutinului din cadrul filialei județene, Cristian Achiței s-a retras din cursa pentru președinția organizației.
”Consider că schimbarea curajoasă realizată ieri, prin votul colegilor liberali, în Organizația Municipală PNL Botoșani trebuie să continue și la nivelul filialei județene a partidului.
După o analiză temeinică și responsabilă, am ajuns la concluzia că prefectul județului Botoșani, domnul Dan Nechifor, este persoana cea mai potrivită pentru a conduce destinele PNL Botoșani în următorii patru ani, asigurând unitatea și bunul mers al lucrurilor în cadrul filialei județene.
Am decis să susțin candidatura prefectului Dan Nechifor pentru conducerea Filialei PNL Botoșani, astfel încât numele meu nu va mai figura mâine pe buletinele de vot pe lista candidaților la poziția de președinte”,
Cristian Achiței, senator.
Tot astăzi a depus cerere de retragere la comisia de organizare a alegerilor și fostul europarlamentar Mihai Țurcanu, care în prealabil a luat parte la ședința închisă cu premierul Florin Cîțu de la Hotel Rapsodia.
Cristian Achiței i-a recomandat și lui Costel Șoptică să se retragă, numai că la o oră după aceasta deputatul a postat pe Facebook o imagine înconjurat de peste 20 de lideri locali ai PNL.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024