În contextul comandamentului de o lună de zile organizat la București de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conducerea instituției de la Suceava a fost preluată de un botoșănean.
Mirel Rogalschi îl va înlocui pe o perioadă de o lună pe Vasile Latiș, comisarul șef adjunct de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) din județul vecin.
„Dl Rogalschi a fost detașat să asigure interimatul la Suceava, iar la Botoșani a rămas dl Nicolae Rață interimar. Pe șeful de la Suceava l-am convocat aici și s-a îmbolnăvit brusc. Vă spun sincer, cred că s-a depășit COVID-ul la numărul de îmbolnăviri cu acest ordin pe care l-am dat. Se îmbolnăvesc instantaneu, ori își iau concedii de odihnă. Noi le respectăm drepturile”,
Eduardt Cozminschi, președinte ANPC.
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor duce lipsă se pare de persoane care ar îndeplini condițiile pentru preluarea conducerii acestei instituții.
„Nu am găsit altă soluție acolo, sunt mai puțini comisari decât la noi. Ne confruntăm cu o mare lipsă de personal”,
Eduardt Cozminschi, președinte ANPC
Mirel Rogalschi va reveni la Botoșani când omologului de la Suceava i se va termina concediul medical.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ședință festivă pe modul rece de Zilele Eminescu, la Primărie – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Stelian Mețler ACHITAT în dosarul angajărilor de la Apele Române
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
IMAGINI de la căutarea Elizei: Dronă, câine de urmă și zeci de forțe de ordine
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile