După patru decenii în care a lucrat în sistemul sanitar botoșănean și câțiva ani de pensie, o asistentă a plecat la ceruri.
Elena Panaite a activat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie peste patru decenii. A fost chiar și asistentă șefă, timp în care a încercat să ajute cât mai multă lume.
A ieșit mai apoi la pensie, iar Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Filiala Botoșani, i-a oferit o diplomă pentru întreaga activitate desfășurată în slujba sănătății.
În zi de mare sărbătoare, de Sfântul Nicolae, și-a găsit sfârșitul pe un pat de spital.
În ultimele ore de viață, când se afla internată în secția ATI, a transmis un mesaj fiului ei. A mulțumit tuturor oamenilor care i-au fost alături de-a lungul vieții.
Băiatul ei și-a notat ultimele cuvinte ale asistentei.
Redăm și noi integral mesajul emoționant al asistentei:
„Am lucrat în sistemul medical peste 40 de ani ca asistentă medicală din care 24-25 de ani ca asistent medical șef … am fost alături de mulți pacienți și am făcut tot ce s-a putut mai bine.
Am fost alături de cei care au fost în boală și în suferință, am înțeles de-a lungul anilor că trebuie să te perfecționezi și să devii o variantă mai bună a ta. Dar tot odată nimic nu e la voia întâmplării și nimic nu se face fără voia Lui Dumnezeu!
Chiar și în momentele cele mai grele încrederea și credința în Dumnezeu nu trebuie să o pierzi. Mulțumesc oamenilor pe care i-am avut alături. Mulțumesc echipei pe care am avut-o de-a lungul anilor de muncă și sper sa vă perfecționați și să învățați, să faceți voi ce eu numai pot face.
Am lucrat până în ultima clipă și nu am putut refuza nici un pacient; știind că poate fi ultima șansă pe care o are! Nu am știut că poate fi ultima pe care o voi avea chiar eu.
Sunt mândră că am crescut doi oameni frumoși de care să vă bucurați. Mă vor reprezenta cu capul sus și cu suflet curat și plini de înțelepciune. Mă bucur că v-am văzut crescând ! Copiii, nepoții dar și pe voi .
Eu astăzi de Sfântul Nicolae mi-am încheiat misiunea, voi rămâne o amintire vie în sufletul vostru … vă las pe voi să o continuați ! Vă pupă MĂMIȘELU !”
...
Medicii, asistentele și infirmierii i-au fost alături până în ultima clipă.
Doamna Elena va fi depusă miercuri la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena de la Cimitirul Eternitatea. Înmormântarea va avea loc joi la ora 11:00.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024