După scandalul izbucnit în Consiliul Local Botoșani la ședința pentru schimbarea membrilor Consiliului de Administrație de la societatea Eltrans, Daniela Roșu a fost exclusă din PSD.
Biroul Organizației Locale a PSD Botoșani s-a întrunit sâmbătă, 16 mai 2020, cu praticiparea a aproximativ 20 de membri.
„S-a luat decizia de excludere a d-nei Daniela Roșu din partid pentru poziționarea ei împotriva politicii partidului, lipsă de colegialitate și loialitate. Cu unanimitate de voturi s-a votat excluderea din partid începând cu data de astăzi”,
Arată surse din PSD
Decizia luată de PSD Botoșani îi va fi comunicată și Danielei Roșu. De altfel ea a fost invitată la ședință însă ar fi transmis că nu dorește să fie prezentă.
Prin această excludere, Daniela Roșu își pierde și mandatul de consilier local. Locul său, ar urma să fie luat de Petru Taelup.
A intrat în plenul municipal în septembrie 2019, când i-a luat locul lui Ady Petrușcă, care a devenit funcționar public.
În continuare vor fi parcurși pașii necesari pentru ca fosta social democrată să iasă din Consiliul Local, prin comunicarea către Prefectură și plenul municipal a deciziei de retragere a sprijinului politic.
PSD-iștii transmit că așteaptă ca prefectul Dan Nechifor să acționeze cu celeritate, așa cum a procedat și la Consiliul Local Răchiți unde a fost schimbat un consilier PNL în decurs de o zi.
Daniela Roșu a votat în ședința din 30 aprilie 2020 alături de grupul PNL, deși colegii ei de la PSD anunțaseră că se retrag din cauza unor erori la procedura de vot. Ulterior, la discuții cu colegii, ea ar fi arătat că a votat cum i-a dictat conștiința, considerându-se că a fost tot timpul conștientă de poziția adoptată, iar votul ei nu a fost acordat din greșeală.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile