Ceea ce părea de neconceput anul trecut, când Pro România și ALDE au votat pentru destituirea Guvernului Dăncilă, este pe cale să se producă în toată țara și inclusiv la Botoșani.
Biroul Permanent Județean al PSD Botoșani s-a întrunit sâmbătă la fosta Casă a Căsătoriilor, iar principalul punct pe ordinea de zi l-a constituit consultarea organizației cu privire la o tot mai probabilă alianță cu ALDE și Pro România.
În Camera Deputaților ALDE tocmai a rămas fără grup parlamentar după ce reprezentanții Alianței Liberalilor și Democraților au decis să activeze în cel al PSD.
De asemenea, în Parlament s-a creat o nouă majoritate PSD – ALDE - Pro România care ar urma să fie punctul de plecare pentru alegerile locale și parlamentare.
Cele trei partide ar putea crea o alianță și să aibă liste comune, tocmai de aceea fiind consultați liderii din teritoriu.
Deocamdată, astăzi nu s-a supus la vot constituirea la nivel județean a acestei coaliții, urmând ca un emisar al conducerii centrale să sosească la Botoșani pentru a prezenta detaliile proiectului.
Întrebat înainte de ședință despre tot mai vehiculata construcție politică, al doilea social-democrat al județului a evitat să facă prea multe considerații.
”Politica de alianțe, după ce o vom negocia și discuta, o vom face publică și nici într-un caz PSD nu va renunța la candidatul său. Vom vedea în funcție de negocieri, de studiile sociologice care vor fi la acea dată și atunci vom decide. Dacă vor fi alianțe, vor fi comunicate publice”,
Marius Budăi, președinte executiv PSD Botoșani.
Întrebat dacă, în aceste condiții, Florin Țurcanu ar putea deveni candidatul alianței la CJ, parlamentarul a răspuns: ”din punctul meu de vedere este exclus”.
Deputatul a adăugat că negocierile abia au început și că nu s-au trasat niște sarcini clare.
”Deocamdată sunt niște supoziții, noi la nivel județean nu am început nici un fel de discuții fiindcă abia se definitivează la nivel național discuția, după care ne întrunim la nivel local și decidem dacă facem sau nu facem, dacă facem la nivel de județean sau doar în anumite comune, cum facem”,
Marius Budăi, președinte executiv PSD Botoșani.
Crearea acestei alianțe ar putea răsturna calculele politice deja făcute de liderii județeni ai celor trei partide. Unii dintre cei deja nominalizați drept candidați la președinția CJ și funcția de primar al municipiului Botoșani nu vor mai putea intra în cursă, decât eventual ca independenți.
Dincolo de asta, o alianță PSD – ALDE – Pro România ar pune în situații jenante liderii județeni ai acestor formațiuni.
De exemplu, Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani, a solicitat ani de zile ca în procesul său de corupție să fie citată Doina Federovici.
Apoi, între unii lideri PSD și Mihaela Huncă, coordonatorul Pro România Botoșani, au existat contre extrem de dure. Ba mai mult, unii PSD-iști au fost trecuți pe ”linie moartă” tocmai pentru că ar fi manifestat o apropiere față de pro România.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Erori comune în pokerul online și cum să le eviți
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile