Primarul Cătălin Flutur a prezentat joi o investiție realizată de municipalitate pentru soluționarea vechii probleme cu vegetația uscată. Groapa de gunoi de la Rediu a fost reamenajată într-o stație de procesare, despre care edilul șef a arătat că va aduce economii de peste 3 milioane de lei anual la bugetul local.
Imaginile cu pubelele goale, dar cu grămezi uriașe de crengi, frunze și alte deșeuri uscate ar trebui să dispară din Botoșani.
Fosta rampă a fost acoperită în parte cu pavele și borduri de la lucrări dezafectate, a fost iluminată și securizată. Totodată, s-a refăcut racordul la rețeaua de apă și canalizare pentru asigurarea condițiilor de igienă și curățenie, de securitate și intervenție la incendii.
De asemenea, s-au achiziționat mai multe utilaje, printre care un sistem de compostare urbană a deșeurilor, prezentat drept cea mai inteligentă și economică soluție actuală, un utilaj multifuncțional care execută lucrări de săpare, încărcare, descărcare, cernere compost și omogenizare sol fertilizant și un tocător de crengi profesional.
S-a creat astfel un circuit prin care se preiau resturile vegetale din oraș, se toacă, se introduc într-o folie uriașă la uscat, iar după câteva săptămâni rezultă un compost care este utilizat ca îngrășământ pentru parcurile din oraș, scuaruri și alte spații verzi.
”Voiam să vă prezentăm un lucru absolut extraordinar, un lucru care s-a întâmplat în Botoșani. Indiferent de contrele din Consiliul Local, indiferent de ceea ce a gândit și ceea ce gândește majoritatea din CL, noi am mers înainte și ne-am făcut treaba”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Centrul de colectare este administrat de Direcția Edilitare a Primăriei Botoșani cu sprijinul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA), deocamdată cu doar patru angajați întrucât circuitul este automatizat aproape în întregime, fiind de altfel coordonat de pe un simplu laptop.
Pe baza unui raport întocmit de Sorin Grindei, actual consilier al primarului, fost director la Agenția pentru Protecția Mediului, Cătălin Flutur a subliniat că toate costurile cu operarea amintitului centru se ridică la doar 10% din valoarea care ar fi fost facturată de SC Urban Serv SA pentru acest serviciu.
De altfel, edilul șef a criticat în termeni duri majoritatea pe care PSD a avut-o în ultimii patru ani în Consiliul Local și conducerea societății de salubrizare pentru lipsa de implicare în rezolvarea problemelor deșeurilor verzi, reamintind că Primăria Botoșani a trebuit să intervină în cimitire pentru degajarea acestora de vegetația în exces fiindcă a avut de-a face cu ”oameni care nu au înțeles nimic din ceea ce trebuie să facă și din menirea lor”.
”Am făcut exact ceea ce trebuie, ceea ce așteaptă botoșănenii de la noi, cu specialiștii din Primărie, cu serviciile suport din Primărie și aici trebuie să reamintesc de efortul deosebit depus de Direcția Edilitare și cei de la DSPSA pentru că este o zonă foarte importantă, o zonă complexă, care în primul rând ne rezolvă nouă, celor din Botoșani, o multitudine de probleme ridicate în timp de – și am să o spun pe față, direct - de incompetența de care au dat dovadă unii în a administra niște afaceri”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Municipalitatea și-a făcut însă calcule și pentru perioadele de abundență vegetativă, când producția va crește și va acoperi tot necesarul pentru parcuri și spații verzi, surplusul urmând a fi redirecționat contracost spre alte localități.
”Orice leuț pe care îl obținem din tot ce înseamnă deșeuri reciclabile vor intra înapoi în circuit în această zonă”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Centrul de colectare, pentru funcționarea căruia primarul a precizat că nu este necesară eliberarea unei licențe de operare de către ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice), va prelua inclusiv deșeurile rezultate din construcții-demolări, obiecte de mobilier aruncate și chiar materiale textile. Pentru toate acestea s-a amenajat un alt circuit, care urmează să fie dotat și cu o presă.
3,2 milioane de lei ar fi economia anuală făcută la bugetul local prin punerea în funcțiune a rampei care va gestiona deșeuri reciclabile necuprinse în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).
Este vorba de deșeuri din construcții și demolări de la populație, de mobilă, deșeuri verzi, textile, electrice, electronice și electrocasnice, deșeuri inerte provenite din măturatul stradal.
Neintroducerea acestor tipuri de gunoaie în SMID înseamnă practic faptul că nu sunt primite la noua rampă județeană de gunoi de la Stăuceni, municipalitatea fiind nevoită să găsească o soluție alternativă, care constă în transformarea fostei gropi de la Rediu.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024