Top News
George Simion a inaugurat sediul AUR din Centrul Vechi: conferință pe scări, o pâine cât o țară, selfie-uri & TikTok – VIDEO & GALERIE FOTO

La doi ani după ce a intrat în Parlament, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a deschis un sediu în Centrul Vechi. Inaugurarea a fost una cu fast și a avut loc în prezența liderului național al formațiunii.

Într-o fostă farmacie


Noua casă a AUR-ului a fost amenajată într-o fostă farmacie, Eusebiu Cilibiu, președintele organizației municipale a partidului și artizanul preluării acestui spațiu, explicând că Primăria Botoșani a refuzat să repartizeze un imobil astfel încât problema a trebuit să se rezolve în privat.


În jur de o sută de oameni, unii dintre ei purtând tricolorul cu stema AUR în mijloc, s-au strâns cu o oră înainte de cea programată, 11:00.


Sfințirea a fost oficiată de părintele protopop Petru Fercal împreună cu alți doi preoți și în timpul acesteia a sosit și George Simion, președintele AUR.


A fost întâmpinat cu o pâine care reda harta României, însă deputatul a refuzat atunci să guste, așteptând finalul serviciului religios.

 

”Este din ce în ce mai greu ca să ții un tricolor în mână”


Rând pe rând au luat cuvântul șefii organizației Botoșani, după care microfonul a ajuns la liderul național al partidului.


Acesta a ieșit însă afară pentru a se adresa și oamenilor care așteptau în frig întrucât nu au mai încăput înăuntru astfel încât anunțata conferință de presă s-a transformat într-un monolog la zero grade.


De pe scările partidului, după ce s-a arătat deranjat că boxa produce microfonie, George Simion a abordat același discurs populist consacrat, de la românii care trudesc în străinătate și care sunt înlocuiți cu nepalezi și srilankezi la răscumpărarea de către stat a Petrom și a altor companii de anvergură și cedarea acțiunilor către populație.


”Este din ce în ce mai greu ca să ții un tricolor în mână, este din ce în ce mai greu să vorbești de istorie, de neam, având în vedere că țara noastră nu este unită în momentul ăsta. Nu este unită teritorial pentru că am rămas la configurația impusă de Stalin după al Doilea Război Mondial. Avem un stat mai mult sau mai puțin artificial (Ucraina – n.r.), dar în care nu dăm acum pentru că este totuși un stat agresat de către Rusia, dar care nu se poartă cum trebuie cu românii noștri”,


George Simion, președinte AUR.


După aproximativ un sfert de oră, în care a fost întrerupt de câteva ori pentru aplauze, a așteptat întrebări.


Doar doi botoșăneni au ținut să îi vorbească: Florin Zberea ”Carai”, care nu a avut o întrebare anume și o botoșăneancă ce voia să afle cum poate să achiziționeze acțiuni la companii românești.

 

Audiențe printre poze


Apoi, George Simion a intrat în sediu, unde i-a invitat și pe cei de afară ca să se încălzească la un ceai sau o cafea și s-a apucat de transmis în direct pe TikTok, anunțând fanii rețelei de socializare menționate că va intra zilnic live.


A acceptat apoi să guste din pâinea în formă de România, arătând că îi lipsesc câteva teritorii, după care a urmat o lungă ședință foto în care admiratorii liderului politic și-au făcut selfie-uri cu acesta.


Printre poze sau chiar în timpul acestora, George Simion a ținut și ceva audiențe ad-hoc, de la un agricultor nemulțumit de valorificarea produselor la o locuitoare a Centrului Istoric supărată pe ”judecătorii și procurorii corupți”, care i-ar fi creat probleme cu fostul concubin și cei cinci copii.


După care a cerut să i se aducă geaca pentru a merge în Piața Centrală.


În noul spațiu își are cabinetul parlamentar și deputatul Radu Grădinaru, prezent de altfel la inaugurare, senatorul Dorinel Cosma, nelipsit nici el de la eveniment, având cabinetul în zona ”capătul lui 1”.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
”La steaua”... AUR-ită! Depuneri de coroane și la bustul poetului din centru, un membru AUR s-a apucat de ținut ”prelegeri” și de recitat peste poeziile difuzate la stație – FOTOGALERIE
ACUM: O sută de persoane îl așteaptă pe George Simion la inaugurarea noului sediu AUR - GALERIE FOTO

 

Instituția de la Botoșani unde nimeni NU vrea să se angajeze: Miroase a praf, a mucegai/ Nu suntem deloc modernizați
În ciuda concursurilor organizate, posturile la această instituție nu s-au ocupat.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, 25 ianuarie 2023 la o unitate de învățământ din municipiul Botoșani.
Magazinele Lidl de la Botoșani „călcate” de Protecția Consumatorilor, amenzi uriașe aplicate de comisari
Toate cele patru magazine din lanțul german Lidl care sunt funcționale la Botoșani au fost sancționate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Mica Unire marcată la Botoșani cu burniță, oficiali, militari, gășculițe politice și ceva cetățeni – GALERIE FOTO & VIDEO
La borna 164 de la Unirea Principatelor Române, manifestațiile de la Botoșani au urmat practic același curs asemenea celorlalte ediții.Doar că în 2023 vorbitorii au mai fost puțin cernuți.
ULTIMĂ ORĂ: Un tânăr s-a izbit cu mașina într-un copac de pe marginea drumului – FOTOGALERIE
 Un tânăr 22 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
ULTIMA ORĂ: BMW distrus la Rediu de un șofer aflat la un ”drive test”... Acum nu mai are ce cumpăra – FOTOGALERIE
Un accident cum mai rar se poate vedea a avut loc în urmă cu puține minute la ieșirea din Botoșani spre Stăuceni, acolo unde BMW a fost distrus în circumstanțe ce încă trebuie cercetate.
Alexia, la începutul unui drum anevoios! A început partea de recuperare, o clinică din Botoșani și-a oferit serviciile în mod gratuit – VIDEO & GALERIE FOTO
Alexia este cunoscută deja de comunitate dar și de oameni din întreaga țară care au empatizat cu trauma ei.Este fetița luptătoare care a supraviețuit unui accident rutier nefericit, în urma căruia i-au fost reatașate ambele brațe, după intervenții chirurgicale efectuate în premieră în Europa.
Continuă visul la Filarmonică: De la ”Bonjour, Bonne nuit, Paris!”, ”Zavaidoc Simfonic” și ”Iris Simfonic” la Mozart și Beethoven – PROGRAMUL
Spectacolele extraordinare de Anul Nou puse în scenă săptămâna trecută de Filarmonica ”George Enescu” reprezintă doar începutul unui 2023 pe care managerul îl promite a fi unul de vis. Instituția municipalității botoșănene dorește să sărbătorească în continuare la nivel înalt stagiunea aniversară, a 70 – a, și a stabilit un program ca atare pentru jumătatea care a rămas din iarnă și începutul primăverii.
O tânără a preluat șefia unei instituții de la Botoșani după ce fostul director a plecat în alt județ
O instituție din Botoșani are un nou coordonator de la începutul lunii ianuarie a acestui an.
Fermierii s-au distrat cu premii la propriul bal: au primit bidoane, găleți și au plecat cu saci de alimente – VIDEO & GALERIE FOTO
Sute de zootehniști s-au întâlnit sâmbătă seară la a patra ediția a Balului Fermierilor. Asociația Moldoovis și Stațiunea Popăuți, care au organizat acțiunea, și-au propus să premieze, dar și să distreze cei mai performanți crescători de ovine și caprine din Moldova
”Apa” e amenințată cu insolvența, adjunctul a demisionat, stația de epurare a ars, directorul general este în concediu: Habar nu am unde este
Operatorul de apă și canalizare al județului a început noul an cu tot felul de crize. A rămas fără pază, directorul adjunct a demisionat, iar stația de epurare a cartierului Bucovina a ars într-un incendiu.
Fostul primar al orașului VICTORIE în instanță împotriva unui cunoscut jurnalist: După doi ani instanța mi-a dat dreptate
Fostul primar al municipiului Botoșani care ulterior a fost numit în funcția de director al Loteriei Române a obținut câștig de cauză într-un proces intentat împotriva unui jurnalist din capitală.
”Salvatorul” de la ”Apă” demisionează după exact 1 an: Pleacă director la Bacău după ce promitea ”nu ne batem joc” la venirea la ”Nova”
La exact un an după ce a fost numit director adjunct al SC Nova Apaserv SA, Doru Constantin se pregătește deja de plecare. Nu la Râmnicu-Vâlcea, acolo unde a profesat în marea parte a vieții sale, ci la Bacău. Și tot pe un post de director.
Scandal pe Aeroportul Suceava: Botoșăneni ținuți în frig de două zile – FOTO & VIDEO
Mai multe curse aeriene de pe Aeroportul Suceava au fost anulate atât marți cât și miercuri din cauza ceții.
Școlile s-au redeschis la Botoșani! Unii elevi au rămas acasă, alții au venit cu măscuțe: Sperăm că totul va fi bineVIDEO & GALERIE FOTO
După o pauză de aproape trei săptămâni vacanța de iarnă a luat sfârșit iar elevii au revenit la ore.Toate școlile din județul Botoșani s-au redeschis în condiții normale.
Cunoscut pilot de curse din Botoșani în stare gravă la spital după ce i-a explodat o butelie în față
Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi într-un apartament din zona Împărat Traian a municipiului Botoșani.
Viceprimarul Toma, anunțul politic al anului pentru Primăria Botoșani: Dacă nu voi candida și voi avea ocazia, îl voi sprijiniVIDEO
După un prim an de mandat în care social-democrații au fost nevoiți să negocieze cu USR-iștii pentru a-și trece proiectele cu miză prin Consiliul Local Botoșani, viceprimarul Liviu Toma a început să asigure majoritatea de care primarul Cosmin Andrei avea nevoie pentru aprobarea inițiativelor în deliberativul municipal. 
Rămas bun, Maria Alexandru! Fata ucisă pe pod plânsă de întreaga comunitate – GALERIE FOTO & VIDEO
Înmormântarea fetiței de 14 ani a avut loc cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), a Primăriei Trușești și a oamenilor din comună.
POVESTEA fetiței omorâtă în stradă, va fi îngropată de stat, în rochie de mireasă
Maria Alexandru era o adolescentă extrem de liniștită, cuminte și cu rezultate bune la învățătură.Învăța la Liceul Demostene Botez din Trușești.
Cel mai mare spital din Botoșani angajează doi directori pe salarii frumușele
Spitalul Județean „Mavromati” organizează concurs pentru ocuparea a două funcții de conducere.
Nulitatea de grădinaru ,mare aur ce suge la fața locului?
25 ianuarie 2023, 20:57
Grădinaru, care trăiește ca o lipitoare și s....e aur!
25 ianuarie 2023, 17:26
Cilibiu... un parvenit care umbla numai după funcții. Mi-e greata
25 ianuarie 2023, 16:23
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”Bucuria pe care o oferi copiilor este molipsitoare! Când am avut activitatea în Republica Moldova, ”Mens sana in corpore sano”, eram așa de bucuroși, nu ne puteam stăpâni bucuria văzându-i și pe ai noștri, și pe cei din ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9148 lei
USD
Dolarul SUA
4.5152 lei
CHF
Francul elveţian
4.9264 lei
GBP
Lira sterlină
5.5638 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4759 lei
XAU
Gramul de aur
279.6982 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2604 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1945 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3913 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2067 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6607 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.8 o C
Dorohoi
0.9 o C
Bucecea
2.2 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
1.6 o C
Ştefăneşti
-1.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.