Top News
Hotărâre la Suceava: Funcția de primar al municipiului Botoșani s-a jucat la Curtea de Apel

Cosmin Andrei rămâne în continuare primarul municipiului Botoșani după ce, indirect, Curtea de Apel Suceava a menținut practic rezultatele alegerilor locale din 26 septembrie 2020.

”Respinge recursul declarat de recurentul Flutur Cătălin Mugurel ca nefondat”


Magistrații din județul vecin au respins astăzi recursul formulat de Cătălin Flutur, fost primar și de Cristina Miron, membră a Biroului Electoral de Circumscripție Municipală (BECM).


Cei doi liberali au solicitat să se revină asupra hotărârii Tribunalului Botoșani, care în luna octombrie a decis să suspende măsura BECM de renumărare a buletinelor de vot nule până la terminarea procesului pe fond.


Ulterior, Tribunalul Botoșani s-a pronunțat și pe fond, respingând renumărarea voturilor nule, dar și a tuturor celor din 18 secții.


Ba mai mult, BECM a revenit asupra hotărârii inițiale și a decis să nu se mai efectueze o nouă numărare a voturilor nule.


În aceste condiții, șansele de reușită ale fostului edil șef au fost extrem de reduse.  


”Respinge excepția nulității recursului ca nemotivat. Admite excepția inadmisibilității recursului formulat de Miron Cristina Brândușa și în consecință: Respinge acest recurs ca inadmisibil. Respinge recursul declarat de recurentul Flutur Cătălin Mugurel ca nefondat”,


Hotărâre Curtea de Apel Suceava.

 

Hotărârea este definitivă, dar lupta continuă în alt proces


Decizia judecătorilor din județul vecin este definitivă. Aceasta nu înseamnă însă că disputele pe seama funcției de primar s-au terminat.


În luna martie, Curtea de Apel Suceava va începe judecarea recursului prin care Cătălin Flutur încearcă să desființeze hotărârea pe fond a Tribunalului Botoșani prin care s-a decis să nu se reia numărarea buletinelor de vot nule și a tuturor celor din 18 secții.


Primarul din perioadele 2004 – 2012 și 2016 – 2020 speră ca la o eventuală renumărare să surmonteze diferența de 16 voturi cu care a pierdut alegerile.


În acest ultim proces, pe lângă BECM, este chemat în instanță și Biroul Electoral Județean, în condițiile în care ambele structuri și-au încetat existența la câteva zile după alegerile locale.

 

loading...
Flutur i-a dat ”ignore” lui Andrei la învestire, sfidare până în ultima clipă – VIDEO & GALERIE FOTO
Cosmin Andrei, atac la „casa” buletinelor de vot: Noi trebuie să renumărăm voturile din „sufrageria” dlui Flutur - VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store
O bătrână din Botoșani stă în mizerie și cu șobolani în apartament: Ferească Dumnezeu o mușcă de față prin somn nu pot să …– GALERIE FOTO & VIDEO
Maria Diaconu are 92 de ani și locuiește într-un apartament situat la parterul unui bloc din spatele Cinematografului Unirea. Stă într-o mizerie de nedescris și are în casă inclusiv șobolani.
Un concert-lecție pe scena Filarmonicii: Mozart este cel mai aristocratic, cel mai nobil, și mai ales cel mai plin de har dumnezeiesc din istoria muzicii – FOTO&VIDEO
Un pianist în fața căruia publicul și-a ținut răsuflarea pentru ca la final să răbufnească în ropote de aplauze, un dirijor care, înainte de a-și folosi bagheta, și-a dezvăluit sufletul de artist. Și peste toate spiritul unui Mozart uriaș, compozitorul pe care, în peste 200 de ani de eternitate, nu a reușit nimeni să îl egaleze.
Viorel Ilișoi a revenit în orașul în care a început ”Strălucitor”, Irina Munteanu a lăsat să circule prin Botoșani ”Prizonierul” - VIDEO & GALERIE FOTO
Doi autori botoșăneni, fiecare dintre ei având în spate o viață de jurnalist care de la o vreme se așază în pagini de carte.
Mărturisirea celui de-al treilea om din stat, venit cu mașina pe drumul de la Târgu-Frumos: Mai ațipeam un pic, mă mai zguduia... FOTOGALERIE
Venit în județ pentru a i se prezenta stadiul proiectelor de modernizare a drumurilor Botoșani – Târgu Frumos și Botoșani – Ștefănești, președintele Camerei Deputaților a fost întrebat de reporterul Botoșăneanul dacă s-a deplasat cu avionul sau cu automobilul în nordul Moldovei?
Se caută director la instituția unde foștii șefi erau campioni la concedii medicale
Un nou concurs va avea loc în luna iulie la București pentru ocuparea unui post de director la o instituție publică din Botoșani.
Eroii cinstiți în ploaie la cimitir: CJ-ul a luat fața Prefecturii la coroane, AUR a venit de două ori, iar defilarea a... plecat la Mălina și prin Afganistan – VIDEO & GALERIE FOTO
După ce anul trecut manifestările prilejuite de Înălțarea Domnului au fost interzise în cimitire din cauza situației sanitare, în 2021 evenimentul religios desfășurat la ”Pacea” a fost afectat de ploaie.
Se cere ANULAREA concursului pentru șefia „TBC”, contestație depusă de candidata respinsă
Cristina Bahrin a depus contestație joi, la ora 9:00, solicitând anularea concursului pentru șefia Spitalul de Pneumoftiziologie.
Se mută „Urgențele”, muncitorii continuă lucrările: Avem termen să eliberăm - FOTOGALERIE
Lucrările de modernizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) sunt în grafic, motiv pentru care în aceste zile reprezentanții Spitalului Județean Mavromati pregătesc predarea totală a amplasamentului.
PSD și-a pus în sfârșit director la ”Apă”, a fost votat la propunerea unui patron de restaurant
Ceea ce Botoșăneanul anticipa sâmbătă, s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri. Întrunit în ședință, consiliul de administrație al SC Nova Apaserv SA a schimbat directorul general.
Loading...
Polițiștii de la ”Circulație” eliberați nu au voie să se apropie unul de celălalt, dar vor fi supravegheați de propriii colegi
Cei opt polițiști care au fost eliberați astăzi, fiind plasați sub control judiciar, vor trebui să respecte mai multe măsuri stabilite de judecători.
Lovitură de teatru: Toți polițiștii de la Serviciul Rutier arestați la cererea DNA au fost eliberați
După două zile de deliberări, Curtea de Apel Suceava a dat astăzi o sentință favorabilă polițiștilor de la Serviciul Rutier care au fost arestați săptămâna trecută la cererea Direcției Naționale Anticorupție.
S-a stricat ”muzica” la Filarmonică: Directorul aproape să rămână fără funcție, se pregătește un interimar
Directorul Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani este foarte aproape să își piardă postul. Mihai Sârbu a obținut la evaluarea activității o notă care nu îi mai permite să își ducă mandatul până la capăt.  
Baloane înălțate la Botoșani pentru micuții pierduți, medic: Să-i spun unui părinte că al lui copil a murit este cel mai greu lucruGALERIE FOTO & VIDEO
Copilaşii care au părăsit braţele părinţilor prea devreme sau care nici nu au văzut lumina zilei au fost comemoraţi duminică, 6 iunie 2021, în fața Secției de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati.
Primul muzeu al lipovenilor din România care intră în circuitul național, evenimentul a reunit zeci de oameni / Explozie de bucurie cu Katiușa și Kalinka la Botoșani – GALERIE FOTO&VIDEO
Sunt pata de culoare a orașului, cu o istorie dureroasă pe care astăzi ne-o povestesc fără patimă. Îi cunoaștem ca pe cei mai destoinici grădinari, buni meșteșugari, dar și drept păstrători ai unei culturi pe cât de vechi, pe atât de valoroase.
Loading...
Centru pentru vârstnici cu saună, jacuzzi și sală de fitness, inaugurat la Ștefănești în prezența ministrului Muncii – VIDEO & GALERIE FOTO
Poate cel mai modern centru de stat destinat pensionarilor și-a deschis porțile sâmbătă pe strada Smârdan 5 din Ștefănești. Primăria orașului de pe malul Prutului a tăiat panglica inaugurală a unui proiect Regio în valoare de 3,1 milioane de lei.
Doi bărbați reținuți pentru exploatarea unor tinere: S-au ridicat săbii, securi și macete - FOTO & VIDEO
Au fost efectuate trei percheziții domiciliare.
Decizie de la Suceava: Opt polițiști de la Serviciul Rutier au fost arestați preventiv
Procurorii au dispus miercuri reținerea mai multor suspecți, iar joi au fost formulate mai multe mandate de arestare preventivă.
”Fabrica de mame” se apropie de mileniul 3: Aparatură modernă adusă la Maternitatea Botoșani după ani de așteptări, medic: Din păcate, celelalte județe aveau deja GALERIE FOTO
Ambulatoriul de la Maternitatea Botoșani are începând de luna aceasta un laborator de analize performant. Lucrările de modernizare au fost finalizate, motiv pentru care s-a primit și aparatură nouă.
Un ofițer și nouă agenți de la Poliția Rutieră, reținuți de DNA: de la luare de mită la uz de fals
Nu mai puțin de 11 persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri, 2 iunie 2021.
Când oamenii buni împart bucurie: Petrecere ca-n povești pentru zeci de copii necăjiți din Botoșani - Cel mai frumos este să-i vezi zâmbind GALERIE FOTO & VIDEO
Mai mulți copii necăjiți din Botoșani nu vor uita prea curând ziua de 1 iunie 2021. Iar asta deoarece, pentru prima dată, au luat parte la o petrecere organizată doar pentru ei, într-o zi specială. Nu ar fi fost însă posibilă dacă oamenii cu suflet mare nu ar fi donat bani, jucării, dulciuri, dar și o mulțime de alte lucruri.
Țara arde, babele se piaptănă! Ia să fi asfaltat dumneata, domnule, vreo câteva străzi (zeci de străzi) în plus (din cele neasfaltate), ia să fi extins rețeaua de gaze naturale, canalizare, ia să fi reasfaltat străzile pe care mașinile te zdruncină precum marea la furtună! Ia să fi participat cu partidul dumneavoastră la inițiative de creare a unor zone defavorizate din județ în care afacerile să beneficieze de facilități fiscale... Acum? Este prea târziu! Cetățenii s-au tot săturat să aștepte. Mai bine necunoscuți, decât arhicunoscuți inerți!
15 ianuarie 2021, 10:06
Avem și noi Trumpisorul nostru.
13 ianuarie 2021, 23:26
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.3 o C
Dorohoi
18.4 o C
Bucecea
18.6 o C
Darabani
18.0 o C
Saveni
19.0 o C
Ştefăneşti
13.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.