Top News
IMAGINI ŞOCANTE: Un copil îşi duce mama beată cu o roabă: Las-o aşa că stă bine VIDEO

Scene uluitoare au putut fi văzute săptămâna aceasta într-o comună din judeţul Botoşani. O femeie s-a îmbătat atât de tare încât nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a avut nevoie de ajutor ca să meargă acasă.

"Tu eşti vedeta care conduce BMW-ul aici"

 

Iar acesta a venit chiar de la unul dintre cei trei copii ai săi. Fiindcă băiatul are doar 11 ani, îi era peste puteri să o ducă pe braţe pe cea care i-a dat viaţă, aşa că a găsit o soluţie inedită: a aşezat-o într-o roabă.


Când să o ridice era să se împiedice, însă apoi a prins viteză în hohotele de râs ale unor copii şi chiar adulţi care se distrau copios.


„BMW X 6, 2017”, „simte călduri” şi „tu eşti vedeta care conduce BMW-ul aici”, i s-a spus copilului.


Alţi săteni care asistau la ineditul spectacol îi dădeau însă indicaţii precum, „ţine-o băi aşa cu capul”, ori „las-o aşa că stă bine”.


Pentru ca distracţia adulţilor să fie completă, la un moment unul dintre aceştia trece el la „condus” roaba.

 

Fără soţ, fără serviciu, cu alcool


Mama stă cu faţa în sus şi la un moment îşi pune o mână sub cap. În rest, pare inertă şi nu se aude să scoată vreun cuvânt.


La un moment dat băieţelului pare că i se face ruşine şi cere să nu mai fie filmat.


Mihaela are în jur de 40 de ani şi este cunoscută în satul Jijia din comuna Albeşti drept o consumatoare frecventă de băuturi alcoolice.


Mai are alţi doi copii, motiv pentru care cineva din localitate ar fi sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care ar fi demarat o anchetă.


Este necăsătorită şi nu are loc de muncă, de unde ar rezulta că trăieşte din alocaţiile copiilor.

 

loading...
ȘOCANT: Fetiță de 8 luni ajunsă la spital cu intoxicație alcoolică
ŞOCANT: Copil în comă alcoolică după ce a băut cot la cot cu tatăl lui

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Fenomen ÎNGRIJORĂTOR: Zeci de botoșăneni DISPĂRUȚI - Au plecat de acasă și nu s-au mai întors
În județul Botoșani are loc un fenomen alarmant. Sunt zeci de persoane care au fost date dispărute de la începutul anului 2019.
Flori grămadă, comercianți zgribuliți de frig și clienți mai deloc: Vremea a stricat Ziua Îndrăgostiților la Botoșani – GALERIE FOTO
Se pare că 14 februarie 2019 nu a fost un prilej destul de bun pentru ca îndrăgostiții tineri din Botoșani să cumpere cadouri sau flori din Piața Centrală a municipiului.
Orașul SUFOCAT de mașini: Șoferii parchează pe unde-i taie capul, sute de mașini blocate, se apropie marea RIDICARE a autoturismelor - GALERIE FOTO
Se pare că a ajuns să fie o modă deja la nivelul municipiului Botoșani parcarea mașinilor în locuri neregulamentare. Cel puțin asta reiese dacă ne uităm pe unele trotuare din zonele aglomerate ale orașului și nu numai. 
FALS taximetrist depistat de polițiști în trafic la Botoșani, reprezentanții Primăriei au ANULAT licența
Un control în traficul de la Botoșani a scos la iveală o situație gravă în ceea ce-l privește pe un taximetrist care se afla în timpul programului de lucru.
A murit unul dintre cei mai valoroși botoșăneni ai județului - GALERIE FOTO
Botoșaniul a mai pierdut un om care a făcut cinste județului prin actele sale de curaj.
EXCLUSIV: Șeful Vămii Stânca schimbat din funcție de blonda de la Fisc 
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mihaela Triculescu, a dispus aplicarea mobilităţii funcţionarilor publici la nivelul a 20 de structuri fiscale din cadrul agenţiei.
LOVITURĂ de teatru după răzbunarea cu accident de la Cătămărăști 
Principalul suspect bănuit de comiterea accidentului din Cătămărăști la data de 3 februarie 2019 s-a prezentat astăzi la sediul Poliției.
Transpirații reci la Prefectură: FOCAR de pestă porcină africană aproape de satul Baranca – FOTO&VIDEO
Ședință de urgență convocată la Instituția Prefectului Botoșani, începând cu ora 15:00, luni 11 februarie 2019.
ASTĂZI: Casă cuprinsă total de flăcări: Opt pompieri, intervenție EXTREMĂ -  GALERIE FOTO
Nenorocirile se țin lanț în județul Botoșani. Astăzi, o casă a fost cuprinsă de flăcări în comuna Stăuceni.
Protest cu scandal, șoferii au luat cu asalt Secția de Drumuri și Prefectura, ATAC și la Federovici - Să urlăm, atât mai putem FOTO & VIDEO
Zeci de șoferi au protestat astăzi, 9 februarie 2019, pentru modernizarea drumului DN 28B (E58) Botoşani –Târgu Frumos. Timp de aproape două ore, zeci de mașini s-au plimbat prin municipiu.
FOTO Impact frontal Peugeot - VW provocat de un tânăr băut, celălalt șofer a MURIT
Un botoșănean s-a urcat băut la volan și a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 62 de ani.
Cu pachețelul la piscină! Cornișa fără food-court: Oamenii rugați să vină cu apă și sandwich de acasă
Pe 14 februarie vor fi deschise bazinele interioare de la  Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa din Botoșani. Este o veste extraordinară pentru botoșăneni, dar din păcate, la acest moment nu există o zonă de food-court.
Nu mai rezistă? Elevul din crima de la Pacea, mutare SURPRIZĂ în instanță
Elevul care este principalul suspect în crima de la Pacea vrea să iasă din arest.
Botoșăneni disperați, mașini blocate în noroi pe unele străzi din municipiu: Nu a putut să intre salvarea GALERIE FOTO
Odată cu topirea zăpezii au început și problemele pentru cetățenii care locuiesc pe străzile neasfaltate din municipiul reședință de județ. Oamenii sunt disperați, iar mașinile de cele mai multe ori rămân blocate.
Cașcaval mucegăit cumpărat de o botoșăneancă dintr-un supermarket din zona Griviţa - FOTOGALERIE
O botoșăneancă a cumpărat cașcaval dintr-un supermarket de la Botoșani, însă când a ajuns acasă a observat că nu putea fi consumat sub nicio formă.
ULTIMELE pregătiri pentru ridicarea mașinilor abandonate din municipiu, cele nerevendicate intră în proprietatea Primăriei
Societatea Eltrans se pregăteşte pentru ridicarea maşinilor abandonate pe domeniul public.
Încă o țeapă uriașă trasă de Guvern: Zero lei în bugetul de stat pe 2019 pentru Autostrada Moldovei
Toate protestele organizate anul trecut pentru alocarea de fonduri în privința dezvoltării infrastructurii din Moldova la nivelul celei din toată România nu au avut vreun efect.
Agresorii băiatului din Coțușca, luați ca din oală de polițiști... pur și simplu i-au lăsat nervii
Duminică seară, doi tineri dintr-o comună din Botoșani au bătut cu bestialitate un copil. Totul a fost filmat, iar întâmplarea a ajuns și la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Singura PSD-istă cu acte în regulă din Prefectură, lăudată de faţă cu toată şefimea judeţului: Cel mai inimos și competent om
La mijlocul săptămânii a fost mare eveniment mare la Palatul Administrativ. De fapt, s-a prezentat raportul de evaluare a rezultatelor activităților desfășurate în anul 2018 de Instituția Prefectului.
kalapod.net%20
Student fascinat de Eminescu mort după ce și-a crăpat capul de-o bornă kilometrică - VIDEO
Yin Yuguo, era studentul din Bacău, cel înfofolit în steaguri tricolore, adolescentul ochelarist pe care l-am filmat în gara din Alba Iulia, în dimineața zilei de 1 decembrie 2018, chinezul care ne-a urat tuturor, la 100 de ani, „un viitor strălucit“.
Votantii psd. Pacat de copii...
15 decembrie 2017, 01:01
Ţărani proşti.
15 decembrie 2017, 00:46
missgrey.ro
StarShinerS.ro
Sondaj
Ce fel de transport public vă doriți în municipiul Botoșani?
Cu tramvaie noi
Cu autobuze electrice
Cu microbuze
O combinație între primele trei variante
Declaraţia zilei
”Am creat acest grup (pe Facebook - n.r.) tocmai pentru a fi mai eficienţi. Nu mai sun pe fiecare în parte, nu se pierde timpul. Folosim şi telefonul, evident, dar atunci când este nevoie. Pe de altă parte poate nu uită nimeni ce ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7480 lei
USD
Dolarul SUA
4.1981 lei
CHF
Francul elveţian
4.1805 lei
GBP
Lira sterlină
5.4269 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7887 lei
XAU
Gramul de aur
179.3925 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2447 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4915 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9866 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1684 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1845 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6363 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5 o C
Dorohoi
5 o C
Bucecea
5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
5 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.