De multe ori vedem pe stradă botoșăneni, în speță tineri mergând încet, nesigur cu telefonul în mână și căștile în urechi. Această imagine reprezintă în realitate un fenomen care a luat amploare și o recunosc chiar și specialiștii.
Un studiu francez trage un semnal de alarmă. Dependenţii de telefonul mobil sunt mai predispuşi la accidente decât cei care sunt atenţi pe unde merg. Iar cei mai afectați sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 43 de ani. Sunt numiţi smombie, o combinaţie între smartphone şi zombie.
De aceea, specialiștii recomandă ca încă de mici copiii trebuie să fie învățați să utilizeze telefonul mobil tot mai puțin.
„Întotdeauna eu recomand pacienților mei, aparținătorilor să aibă grijă la timpul pe care copiii îl petrec în fața telefonului și în special săle restricționeze telefonul atunci când se află pe stradă de exemplu. Fenomenul a luat amploare și din cauza ritmului de viață pe care îl avem în prezent. Persoanele active au o viață foarte solicitantă, cerințele chiar legate de locul de muncă pot fi mari încât fiecare minut contează și atunci foarte multe obiective legate de sarcinile școlare, profesionale sunt îndeplinite pe stradă. Cel mai la îndemână mijloc de a-ți face treaba este telefonul mobil și atunci folosești orice timp pe care îl ai inclusiv când mergi pe stradă să nu pierzi timpul tocmai ca să realizezi aceste obiective pe care ți le-ai propus în ziua respectivă”,
Laura Jijie, coordonator Compartimentul de Psihiatrie Pediatrică
De altfel și polițiștii botoșănenii susțin că abaterile pietonilor o constituie una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor în județ. Și de la începutul anului 2019 și până pe 7 mai 2019 au avut loc 132 de accidente, 49 dintre ele fiind considerate grave.
„În ceea ce privește cauzele producerii acestora, cele principale sunt nerespectarea regimului legal de viteza, abaterile comise de pietoni, respectiv abaterile comise de bicicliști.Referindu-ne la abaterile pietonilor, menționăm ca acestea au constituit frecvent o cauză generatoare de accidente rutiere”,
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Fenomenul este unul destul de îngrijorător în întreaga lume, de aceea mai multe țări testează deja sisteme de avertizare a pietonilor dependenţi de mobil. Și ne referim la Israel, Coreea de Sud și trebuie să recunoaștem că în țara noastră deocamdată niciun gând de așa ceva.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Au început înscrierile la concursul de admitere în sistemul administrației penitenciare
Diana Arici
Apr 19, 2024
Șumudică, cheia aducerii noului antrenor la FC Botoșani: Nu are nicio legătură faptul că sunt rude
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Sancțiuni pentru medicii care duc pacienții de la stat la privat: Anunțul ministrului Sănătății
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Concurs de cultură și educație financiar-contabilă organizat pentru elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Leonid Popescu, expoziție și lansare de carte la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024