Top News
Karatista cu atitudine a atras privirile și a devenit Miss Boboc – GALERIE FOTO

Într-o sală plină doar pe jumatate, Liceul Tehnologic „Elie Radu” şi-a desemnat cei mai frumoşi liceeni de clasa a IX-a.

După aproape trei ore de spectacol în care muzica și dansul au fost pionii principali, juriul a deliberat.

 

Regina balului a fost declarată Paula Chiron, fata cu numărul 1 în concurs. Aceasta consideră că atitudinea și încrederea în ea însăși au ajutat-o să câștige. La proba sportivă, Paula împreună cu al său coleg le-au aratat spectatorilor câteva mișcări dintr-un meci de karate.

 

Titlul de Mister Boboc i-a revenit elevului Robert Cărămidariu.

 

Galeriile au cam lipsit, însă numeroșii artiști locali au reușit să facă o atomsferă pe placul tuturor.

 

 

Seria concursului de frumusete nu se opreste aici, ci continuă mâine seară cu elevii de la „Liceul Dimitrie Negreanu”.

 

 

loading...
Roșcata cu zâmbet larg- fata care a cucerit juriul și a devenit Miss Boboc - GALERIE FOTO
Anastasia, fata plină de culoare- noua Miss Boboc de la Pedagogic – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
A picat revelionul Primăriei! Pană de curent, artiștii au tăiat-o în mașină, lumea fluieră – VIDEO & GALERIE FOTO

Intrată pe scenă în jurul orei 22:50, când nu cântase decât vreo trei melodii, Ami a fost nevoită să își întrerupă concertul.

Noua vedetă a Botoşaniului cântă de revelion la cel mai mare restaurant, la care intrarea este 700 de lei

Suucesul pe care l-a avut atât ca artist solo, dar mai ales în duetul cu Edward Sanda i-a crescut brusc cota, iar în noaptea dintre ani va cânta în cea mai mare berărie din ţară.

SCANDALOS: Femeie leşinată în casă într-un incendiu, autospeciala pompierilor blocată de maşinile parcate aiurea în zona zero a oraşului – FOTOGALERIE

Întâmplări incredibile au avut loc vineri seară în zona ultracentrală a municipiului Botoşani, acolo unde pompierii au reuşit cu mare dificultate şi întârziere să ajungă la un incendiu.

DEMENŢIAL! Unui şofer i s-a furat a doua oară antena în aceeaşi parcare după ce prima oară a filmat hoţul şi-a dat imaginile Poliţiei

Automobilul unui botoşănean pare să fi intrat serios în atenţia unui hoţ din Botoşani. Sau poate a doi fiindcă nu este clar cine-i autorul.

Proiect special la Judeţ, şefii Consiliului au muncit atât de mult pentru botoşăneni în 2017 încât la anul vor avea vacanţă mai mare – DOCUMENT

Titlul nu reprezintă vreo exagerare, ci este rezultatul unui proiect de hotărâre pe care plenul Consiliului Judeţean îl va dezbate la şedinţa ordinară care va avea loc pe 21 decembrie.

STUPEFIANT! Un fost parlamentar, o ex-directoare şefă la femei, 3 primari şi alţi aleşi locali scapă de ANI prin comisia celebrului “Altă întrebare” - LISTA

Proiectul celebrului Florin Iordache de la PSD zis “Altă întrebare” de modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ar putea avea efecte devastatoare asupra activităţii instituţiei, avertizează agenţia într-un răspuns pentru România Curată.

ȘOCANT: Elev ”luat pe sus” de șoferul unei ambulanțe fiindcă a îndrăznit să-l cheme la un om care spunea că moare: Haide uăăăăi, urcă aici

S-a întâmplat vineri seară în al doilea municipiu al județului Botoșani, acolo unde un elev a chemat salvarea pentru un suferind care îi spunea că va înceta din viață.  

TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI: Studenta sfârtecată într-un accident lângă universitate a murit

Studenta de 22 de ani care a fost accidentată de o mașină chiar în fața facultății a încetat din viață. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a făcut public astăzi că tânăra Cerasela Tatarciuc a pierdut lupta pentrru viață.

Supliment bugetar de 10.000 de lei pentru împrejmuirea Primăriei cu un gard: Unitatea nu era în siguranţăDOCUMENT

Consiliul Judeţean Botoşani a modificat repartizarea fondurilor alocate la începutul anului către o primărie din judeţ din cauza unui… gard. Şi a făcut-o la solicitarea expresă a administraţiei publice de acolo.

loading...
IMAGINI ŞOCANTE: Un copil îşi duce mama beată cu o roabă: Las-o aşa că stă bine VIDEO

Scene uluitoare au putut fi văzute săptămâna aceasta într-o comună din judeţul Botoşani. O femeie s-a îmbătat atât de tare încât nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a avut nevoie de ajutor ca să meargă acasă.

Îşi bat joc de noi! Sume infime pentru drumuri, în Ilfov se dă de 22 de ori mai mult, primim cei mai puţini bani din toată ţara

Bătaia de joc la adresa botoşănenilor şi moldovenilor cu privire la infrastructură va continua şi în 2018. Regiunea Nord-Est, din care face parte şi Botoşani, va beneficia de cele mai mici fonduri din bugetul Ministerului Transporturilor. La Ilfov, de exemplu, se vor aloca de peste 20 de ori mai mulţi bani.

Întâiul premiu după 38 de ani primit într-o gală cu lacrimi și suspine: Câte puțin din tăria stâncilor, din zbuciumul mării și din curajul vulturilor - VIDEO & GALERIE FOTO

Cu lacrimi și cu suspine a fost evocată și în acest an cea care a fost Angelica Gherman. Gala care îi este închinată a ajuns la a V - a ediție, iar colegii de la Școala Gimnazială nr. 13 s-au adunat în centrul multifuncțional ce îi poartă numele într-o nouă aducere aminte.

Gardian de la spital umplut de sânge de ruda unui pacient, autorităţile caută agresorul – VIDEO

Conflict violent la intrarea în Spitalul din Botoșani, unde un gardian a fost lovit de ruda unui pacient. Paznicul nu i-a permis agresorului să intre într-o secție a spitalului în afara orelor de vizită.

Proiectul de 32 de milioane de euro de la Primărie, tot mai aproape! Dispar tramvaiele

După trei ani de zile de la deschiderea actualului exercițiu financiar, în sfârșit proiectele depuse pentru atragerea de noi fonduri europene sunt pe cale să devină realitate.

loading...
Moment EMOȚIONANT în Centrul Istoric – Imnul Național al României interpretat într-un mod unic la Botoșani – GALERIE FOTO & VIDEO

A fost poate unul dintre cele mai emționante momente ale zilei în care sunt sărbătoriții toți românii și botoșănenii deopotrivă.

Scene dureroase în “capătul lui 1”, mamă şi copil cu autism umiliţi la uşa unui tramvai: Afară!

Scene reprobabile pentru un oraş ce se doreşte a fi european au avut loc marţi spre seară la intersecţia străzii Primăverii cu bulevardul George Enescu. Acolo, angajaţii companiei de transport a municipalităţii au blocat accesul în tramvai al unui copil bolnav de autism (sindromul Asperger) şi a mamei acestuia.

Ce-i cu băiatul ăsta? Un tânăr ajuns director şi-a scos angajaţii la lucru la 4 dimineaţa – GALERIE FOTO

Prima noapte cu ninsoare de la Botoşani, deşi redusă cantitativ, l-a băgat în priză pe noul director adjunct de la societatea de salubrizare a municipalităţii. Şi, mai departe, pe cei din subordinea sa.

Tricolorul compus din sute de luminiţe, a răsunat centrul oraşului la “Deşteaptă-te, române” – FOTOGALERIE

Ziua Naţionale a României a fost sărbătorită în avans de Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Asemeni anilor precedenţi şi de această dată prestigioasa unitate de învăţământ a organizat o acţiune deosebită.

Mascații au descins în Centrul Vechi și Parcul Tineretului

Acțiuni de amploare în mai multe zone ale municipiului Botoșani desfășurate de DIICOT.

vivacredit.ro
Cântăreață din Botoșani alături de Stela Popescu în ultimele clipe din viața publică: Cumplit... Nu există cuvinte... - VIDEO & FOTOGALERIE

Ultima apariţie publică a Stelei Popescu a avut loc, marţi, la Gala Femeilor de succes, unde artista a primit un premiu. Spectacolul a fost prezentat de botoșăneanca Francisca Dulceanu.

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Se califică FC Botoșani în play-off?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Unul dintre versurile citate din poemul citit, aparține unui alt poet, Marius Ianuș. Lucrurile de care am fost acuzată, sînt tocmai acelea împotriva cărora protestez: violența, abuzul, vulgaritatea la care mulți dintre noi sî ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6514 lei
USD
Dolarul SUA
3.8054 lei
CHF
Francul elveţian
3.9608 lei
GBP
Lira sterlină
5.2713 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4196 lei
XAU
Gramul de aur
162.6746 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2250 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5078 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0394 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0605 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1832 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6246 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4 o C
Dorohoi
-4 o C
Bucecea
-4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-4 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.