Top News
Lansare INEDITĂ a unui proiect european la Botoșani! Zeci de persoane împreună dar la distanță, pentru un program cu gândire didactică ALTFELVIDEO&FOTO

Miercuri, pe data de 24 iunie 2020, a avut loc lansarea proiectului cu finanțare europeană: ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.

Întâlnire pe Google Meet

 

 

Lansarea a avut loc într-un cadru inedit, având în vedere contextul epidemiologic, însă beneficiarul, adică Asociația B-Right Media Botoșani a găsit modalitatea perfectă pentru a-i reuni pe membrii echipei de implementare cu zeci de cadre didactice din Botoșani și Ucraina, în sistem online, prin Google Meet.

 

Pentru că vorbim despre un proiect transfrontalier între România (Botoșani) și Ucraina (Cernăuți) care se va derula pentru o perioadă de 12 luni, cu un buget aprobat de UE în valoare totală de 220.197 euro.

 

Beneficiarul programului este Asociația B-Right Media din Botoșani care îi are ca parteneri în această provocare inedită pe: Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Casa Corpului Didactic Botoșani și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.

 

Participanții la lansare au aflat așadar de la ce a pornit ideea scrierii acestui proiect dar și obiectivele generale precum și grupurile țintă ce sunt vizate în implementarea programului european.

 

Ideea a plecat de la o premisă

 

Și anume că în actualele vremuri când sintagma „alfabetism funcțional” descrie tot mai mulți elevi, școala este caracterizată printr-o ultra-teoretizare iar tinerii ies de pe băncile școlilor fără a fi cu adevărat pregătiți pentru viață sau pentru accesul pe piața muncii.

 

S-a plecat de la un top făcut public anual în cadrul Forumului economic de la Davos, un top al competențelor necesare pentru viața în societatea contemporană. Într-o epocă în care aproape toate activitățile umane pot fi realizate cu ușurință de mașini…

 

…creativitatea este cea care face diferența

 

Dacă în 2015, în topul realizat la Davos creativitatea se afla pe al zecelea loc din zece, în topul competențelor necesare pentru piața muncii, în 2020 același forum situează creativitatea pe locul al treilea din 10, după rezolvarea problemelor complexe și gândirea critică.

 

 Așadar, pentru a accede pe piața muncii, tinerii trebuie să-și stimuleze creativitatea și să-și dezvolte abilități de viață.

 

  

 Obiectivul general:

 

Creșterea accesului tinerilor din Botoșani (RO) și Cernăuți (UA) pe piața muncii și dezvoltarea abilităților lor de viață și a creativității prin cooperarea transfrontalieră în domeniul educației, pană în 2024.

 

Obiectivele specifice:

 

•           Obiectiv 1.

 

Creșterea capacitătii a 80 de actori educaționali din Botoșani (RO) și Cernăuți (UA) de a preda abilitățile de autocunoaștere și creativitate viitorilor absolvenți care se pregătesc să intre pe piața muncii, în cele 12 luni de la implementare a proiectului. 

 

Este vorba despre 80 de cadre didactice și reprezentanți ONG din județul Botoșani și regiunea Cernăuți, câte 40 pentru fiecare locație, care vor participa la cursuri gratuite de dezvoltare a cunoștințelor în domeniul creativității și al abilităților de viață. Cursurile vor fi susținute la Botoșani și la Cernăuți de un formator și doi consilieri de dezvoltare personală din echipă B-Right Media.

 

Partenerii din Botoșani și din Cernăuți se vor implica în activitatea de selectare a cadrelor didactice ce vor participa la cursuri și în organizarea logistică a acestora.

 

După absolvirea cursurilor, fiecare din profesorii și membrii ONG trebuie să pună în practică metodele învățate la un grup de minim 20 de elevi, astfel încât, prin intermediul proiectului, metodele aplicate de cei 80 de absolvenți vor ajunge să fie puse în practică de 1600 de elevi din cele două țări, în cadrul unor laboratoare nonformale de stimulare a creativității.

 

•           Obiectiv 2.

 

Dezvoltarea unui instrument comun pentru accesul pe piața muncii în zona transfrontalieră-Botoșani (RO) și Cernăuti (UA), în cele 12 luni de la implementarea proiectului.

 

Fiecare dintre absolvenții cursului va depune, în urma laboratoarelor nonformale, un proiect individual în care își vor împărtăși experiența. Proiectele individuale vor fi reunită într-o broșură de bune practici ce va fi distribuită în cele două țări și va fi disponibilă pe site-ul proiectului.

 

•           Obiectiv 3:

 

Înființarea unei comunităti transfrontaliere de specialiști în creativitate și abilități de viață în zona Botoșani (RO) și Cernăuți (UA) pe baza principiului 3 C (comunicare-cooperare-comunitate), în cele 12 luni de proiect.

 

Absolvenții cursurilor vor avea posibilitatea de a se întâlni și a face schimb de experiență și know how în cadrul a două forumuri ce se vor organiza la Botoșani și Cernăuți.

 

De asemenea, ei vor avea la dispoziție două locații de lucru în echipă, denumite camere de stimulare a creativității prin metode nonformale. La Botoșani, această cameră va fi înființată la Casa Corpului Didactic, iar la Cernăuți în cadrul Școlii Superioare de Arte.

 

 

Ideea proiectului a fost apreciată de participanții la lansarea pe Google Meet. Directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Botoșani, Sorin Luca, s-a arătat încântat de acest parteneriat:

 

„Despre CCD, ce aș putea să vă spun, aș putea să plec de la misiunea pe care o are și anume promovarea inovației și reformei în educație, asta este o misiune principală. Și asigurarea cadrului pentru dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice din învățământ. Și pentru că vorbim aici despre formarea cadrelor didactice, avem suportul logistic și resursele umane necesare pentru a asigura în cadrul proiectului, desfășurarea în bune condiții a tuturor activităților legate de formarea cadrelor didactice”,

Sorin Luca, director CCD Botoșani

 

 

Iurie Levcic este partener coordonator în cadrul Proiectului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier” și reprezintă Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi în calitate de președinte.

 

„Vreau să mulțumesc Asocației B-Right Media pentru colaborarea pe care am avut-o până acum și sper că această colaborare este foarte bună pentru viitor. Centrul Bucovinean de Artă are 15 ani de la înființare și este una dintre cele mai puternice și cele mai mari asociații non-guvernamentale românești din Cernăuți. Avem pe lângă proiectele transfrontaliere, diverse alte proiecte naționale. Ne ocupăm cu păstrarea tradițiilor românești, aici, la Cernăuți”,

A transmis Iurie Levcic, pe Google Meet

 

La Școala Superioară de Arte, celălalt partener, peste 100 de copii români studiază tradiția și arta românescă.

 

Adriana Cojocaru este profesor în învățământul primar și are calitatea de formator în cadrul proiectului. Este și deținătoarea titlului de „Învățătorului Anului” în anul 2015, acordat de Asociația B-Right Media în memoria celei care a fost Angelica Gherman, un cadru didactic desăvârșit.

 

„Noi ținem foarte mult să interacționăm cu partenerii noștri, cu profesorii, astfel încât aceste cursuri să devină instrument de dezvoltare a cooperării între România și Ucraina. Avem certitudinea ca la finalizarea acestor cursuri, nu vom acea doar cei trei C (comunicare – cooperare și comunitate) ci vom avea 4 C și abilități de lucru nonformali și vom dezvolta creativitatea astfel încât aceasta să devină un factor pozitiv în accederea tinerilor pe piața muncii”,

Adriana Cojocaru, formator în cadrul proiectului

 

 

Radu Căjvăneanu, președintele Centrului Europe Direct Botoșani a fost unul dintre participanții activi la lansarea proiectului.

 

„Felicitări în primul rând pentru activitatea dvs. Este deosebită, atât ca număr de persoane, 1.600 de elevi, cât și ca număr de cadre didactice. Am urmărit cu interes elemente din activitatea dvs., cu acele camere de stimulare a creativității, cu broșura și cu întâlnirile pe care le aveți, felicitări”,

Radu Căjvăneanu – Centrul Europe Direct Botoșani

 

Cuvântul de încheiere i-a aparținut consilierului de dezvoltare personală, Alexandra Aolăriței, care a făcut apel la cadrele didactice de la Botoșani, interesate să participe la aceste cursuri.

 

„Vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook și pe viitorul site al proiectului și vă îndemnăm încă o dată să vă alăturați demersului nostru prin înscrierea cursurilor pe care le vom organiza”    

 

Înscrierile se vor face pe pagina Asociației B-Right Media și pagina oficială a proiectului CreaFuture și vor fi anunțate în prealabil. 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Asociația B-Right Media decernează Premiul Învățătorul Anului 2015 de la Botoșani

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănenii rupți în două în 2023, de Ziua Națională a României – VIDEO&GALERIE FOTO
Cea mai importantă zi din an a fost marcată în modul tradițional cu care s-au obișnuit locuitorii municipiului Botoșani.
Botoșaniul abandonat inclusiv de asistații sociali
O treime din populația județului a dispărut în ultimul deceniu, iar statistica îngrijorătoare a ieșit la iveală după recensământul din 2021.
Scandal cu amenințări și vorbe grele între doi directori de la municipiu - Două lucruri sunt omniprezente: hidrogenul și proștii / Ce pot să-i spun unui securist?
Au fost vorbe grele aruncate în ședința de Consiliu Local între doi aleși de la partide diferite, dar aflate în coaliție de guvernare la nivel național.
USR-iștii au dat năvală în plen și au cerut demiterea șefilor de la Apă, cu ei de față – VIDEO 
Ședința ordinară de Consiliu Județean s-a desfășurat într-o manieră liniștită, fără prea multe intervenții din partea aleșilor și cu voturi majoritate pozitive. Singurul moment mai „culminant” a fost la unul dintre ultimele puncte aflate în dezbatere. 
Ultimul loc la fotbal, primul în afaceri: Elsaco este cea mai profitabilă companie din Botoșani – CLASAMENT
Dacă în fotbal Valeriu Iftime traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 10 ani, în business treburile îi merg strună. Săptămâna trecută, la Gala Excelenței în Afaceri, proprietarul FC Botoșani a premiat cele mai performante companii din județ și a început tocmai cu Elsaco Electronic.
FOTOGALERIE Totul până la... carne: Firma cu cea mai mare cifră de afaceri din Botoșani vinde în hipermarketuri și exportă într-o mulțime de țări – CLASAMENT
”Prelucrarea și conservarea cărnii” este obiectul de activitate al SC Doly-Com Distribuție SRL, companie înființată în 2015 care deține mărci precum ”Kravys”, ”Chef de Grill”, ”Chef de Gătit” și ”Ospăț vânătoresC”.
Comisie cu șefi de la CNAIR București pentru un important drum național de la Botoșani – FOTO & VIDEO
Unul dintre drumurile naționale care traversează județul Botoșani a ajuns la final în procesul de modernizare.O comisie amplă cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) dar și de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a marcat momentul.
Un fost șef de instituție amenințat după un control că va fi aruncat într-o groapă din cimitir – VIDEO
A condus această instituție cu atribuții de control și în prezent face parte din corpul de salariați care efectuează verificări la operatorii economici.
Bugetarii nemulțumiți de salarii s-au încăierat în fața prefectului: Eu trebuie să mă duc după un pensionar de 49 de ani / Haideți să nu intrăm în polemici VIDEO
Comisia de Dialog Social de miercuri, 22 noiembrie 2023 a fost transformată într-un teatru de răbufniri între categoriile profesionale care amenință cu întreruperea totală a activității, cele mai multe de săptămâna viitoare.
Bandă „Kiss & Ride” amenajată pe strada Octav Onicescu din Botoșani – GALERIE FOTO
Este un proiect pilot care este preluat după modelul unei primării de sector din capitală, unde traficul este extrem de aglomerat.
Marea împăcare și nu prea: Andrei și Iftime s-au îmbrățișat la bal și în câteva minute au început iar să se supere – GALERIE FOTO
A XXX – a ediție a Balului Oamenilor de Afaceri, devenit în 2023 Gala Excelenței în Afaceri, a fost săracă în oameni politici. Singurii lideri botoșăneni de partid, de rang înalt, prezenți la eveniment, au fost prefectul Sorin Cornilă și primarul Cosmin Andrei.
Șefii de la Consiliul Județean alături de conducerea Spitalului Mavromati și părintele protopop au inaugurat o spălătorie – VIDEO&FOTO
Este vorba despre spălătoria de la Maternitate care a fost inaugurată cu mare fast după trei luni de lucrări.
Două instituții, un țel comun: Protestele s-au extins pe treptele „fostei direcții a muncii”, pensiile și alocațiile „în pericol” – VIDEO & GALERIE FOTO
Grupul de protestatari de pe treptele instituției din centrul orașului s-a mărit în cea de-a noua zi de proteste.
Candidații AUR pentru Parlamentul European au găsit la Botoșani cel mai curat aer și s-au lăudat cu personalitățile locale – VIDEO & GALERIE FOTO
A fost un eveniment care s-a desfășurat aproape fără public.Iar asta poate însemna că fie AUR Botoșani și-a pierdut organizatorii, fie în jurul acestui partid nu mai există aceeași simpatie din partea electoratului.
ULTIMATUM de la Județ pentru liberalii de la municipii: În maxim o lună trebuie să vină cu candidații la primăriile Botoșani și Dorohoi, surpriză pe circuit la capitala județului
Biroul Politic Județean (BPJ) a adoptat joi o hotărâre prin care a fixat un termen organizației PNL Botoșani să propună un candidat pentru Primărie. Decizia a fost luată în lipsa președintelui filialei municipale, Cristian Achiței și a prim-vicepreședintelui, Cătălin Flutur, care nu au răspuns convocării.
Femeia din Botoșani care NU trebuie să fie mamă: A născut trei copii cu afecțiuni genetice rare, doi au murit deja
Este vorba despre o familie din județul Botoșani care este monitorizată de serviciile de asistență socială și care trăiește mai ales din donații.
Angajații „exploatați” ai sistemului: 2.200 de lei pe lună, cu muncă peste program dar și în weekend – VIDEO & GALERIE FOTO
O altă formă a Cenușăresei din sistemul public o reprezintă fără doar și poate, angajații acestei instituții.
Medici experți din București în dosarul Alexandra pentru expertiza medico-legală, unul dintre ei solicită examen toxicologic
Dosarul de urmărire penală constituit în urma decesului pacientei Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani care a murit în Maternitatea Botoșani intră într-una dintre etapele care ar putea fi decisive pentru anchetatori.
O nouă modă: Sătenii vin până în oraș cu gunoaie de grajd și alte deșeuri și le aruncă prin Botoșani
Montarea unor camere de supraveghere la platformele de colectare, dar și colaborarea cu asociațiile de proprietarii și cu vecinii, au permis companiei de salubrizare a Consiliului Local să descopere un alt fenomen, care se petrece de obicei la periferie.
Tupeu și nesimțire în stare pură: După ce a acceptat demisiile lui Firea și Budăi, Ciolacu îi spală pe amândoi - Nu au avut nicio treabă cu azilele groazei!
La aproape patru luni după ce a demisionat din fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) din cauza scandalului din căminele de bătrâni și i-a acceptat-o pe loc, premierul Marcel Ciolacu îi ia apărarea lui Marius Budăi.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
”Mă duc la Craiova să câştig şi cred că pot să câştig. Vorba lui Dorinel Munteanu, de ce să-mi fie frică? Dacă stăm bine fizic, câştigăm. Fotbalistic cred că suntem la nivelul lor, nu cred că sunt atât de talentaţi î ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9679 lei
USD
Dolarul SUA
4.6140 lei
CHF
Francul elveţian
5.2769 lei
GBP
Lira sterlină
5.8029 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1866 lei
XAU
Gramul de aur
301.7158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2595 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3050 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0289 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3946 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6664 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.1 o C
Dorohoi
-3.6 o C
Bucecea
-2.6 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-2.6 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.