Evenimentul care-i este dedicat unei legende a fotbalului botoșănean a fost reluat după doi ani de pauză cauzată de restricțiile sanitare.
La ediția cu numărul șase memorialul s-a mutat în noua sală de sport amenajată în comuna Curtești, aflată în imediata vecinătate a municipiului.
Este organizat de Asociația Județeană de Fotbal în memoria fostului portar al CS Botoșani, fiind desfășurată de-a lungul a două zile.
Astăzi, 21 februarie 2023 în competiție s-au înscris șase echipe de juniori născuți în 2014, din mediul urban.
Echipele participante au fost ACS Viitorul Dorohoi, ACS Profy FCI Botoșani, AFC Junior Botoșani, AFC Botoșani, AS Juniorul Dorohoi 2018 și ACS Artys Botoșani.
”Ne-am reunit după doi ani de absență cauzată de acea pandemie, sper să ducem tradiția mai departe și să organizăm aceste ediții pentru fostul portar al CS Botoșani, Ion Bordeanu. La momentul respectiv a fost unul dintre cei mai apreciați portari pe care i-a avut orașul Botoșani și să spunem că ne mândrim cu acest lucru. Mai mult decât atât, băieții dânsului, Alin Bordeanu aici alături de mine și Valeriu, fratele lui, din păcate aflat la Cluj, are alt drum în viață, au urmat tradiția tatălui și au ajuns la fel, la un nivel foarte ridicat atât ca jucători și acum din postura de antrenori”,
Bogdan Zanfirescu, președinte AJF Botoșani
La festivitatea de premiere s-a ținut și un moment de reculegere pentru fostul portar Ion Bordeanu, în prezența unuia dintre fiii săi, Alin Bordeanu, antrenor la FC Botoșani dar și a jucătorului Victor Dican, de la gruparea roș-alb-albastră.
„Aș vrea să adaug niște mulțumiri, în primul rând aș vrea să mulțumesc Asociației Județene de Fotbal, Primăriei Curtești care ne-a pus la dispoziție această sală și nu în ultimul rând lui Victor Dican care și-a răpit din timpul lui pentru a fi alături de noi. Ce am văzut astăzi chiar mi-a plăcut, a fost o îndârjire, o luptă pentru victorie și ce aș vrea să vă spun dragi copii, uitați-vă la acest băiat care este lângă mine și sper ca, cei mai mulți dintre voi să-i călcați pe urme”,
Alin Bordeanu, antrenor cu portarii FC Botoșani
Tânărul fotbalist Victor Dican s-a adresat mai ales copiilor care au participat la competiția sportivă.
„Vreau să felicit toate echipele, am fost și eu prezent la un meci și pot să spun, chiar mi-a plăcut ce am văzut. Îmi aduc aminte și eu când eram de vârsta voastră , pot să vă spun că este una dintre cele mai frumoase perioade. Singurul sfat pe care pot să vi-l dau este să vă bucurați de fotbal și să jucați cât mai mult că după aia vine munca și perioade mai grele dar, momentan, bucurați-vă de fotbal”,
Victor Dican, jucător FC Botoșani
Sala de sport din comuna Curtești a fost pusă la dispoziția organizatorilor în mod gratuit, Primăria fiind reprezentată de consilierul primarului.
„Mulțumesc în primul rând că ați ales această sală și ne-ați dat ocazia să ținem acest eveniment, unul prestigios pentru copii și juniori. Ne dorim la cât mai multe competiții, poate și alte glorii ale fotbalului din Botoșani merită omagiate dar ne bucurăm foarte mult că sunteți aici. Cum v-au urat și fotbaliștii să fiți la fel de buni, să perseverați și să-i depășiți”,
Bogdan Radu Tănasă, consilierul primarului comunei Curtești
În urma disputării meciurilor între echipele înscrise în competiție, rezultatele au fost următoarele:
Locul 1 – AFC Junior Botoșani
Locul 2 – ACS Viitorul Dorohoi
Locul 3 – ACS Artys Botoșani
Locul 4 – AFC Botoșani
Locul 5 – ACS Juniorul Dorohoi
Locul 6 – ACS Profy FCI Botoșani
Au fost acordate și premii sumplimentare, respectiv:
- trofeul fair-play: AFC Botoșani
- golgeter: Eduard Birleanu (AFC Junior Botoșani)
- cel mai tehhnic jucător: Alexandru Matei Antonescu (ACS Viitorul Dorohoi)
- cel mai bun portar: Darius Ștefan Aștefănoaie (AFC Junior Botoșani), Marius Alexandru Maxim (ACS Artys Botoșani)
Premiile au constat în cupe, mingi, diplome, mănuși de portar și medalii.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024