La borna 164 de la Unirea Principatelor Române, manifestațiile de la Botoșani au urmat practic același curs asemenea celorlalte ediții.
Doar că în 2023 vorbitorii au mai fost puțin cernuți.
Evenimentul organizat în fața bustului Domnitorului A.I. Cuza din Bulevardul Mihai Eminescu, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a închis acest tronson din două părți, respectiv de la intersecția cu Octav Onicescu până la cea cu Marchian.
Militarii de la Garnizoana Botoșani au ajuns cei dintâi pentru pregătirile necesare, alături de preoți și șefii structurilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Oficialitățile au început să apară cu zece minute înainte de ora 12:00 când a fost anunțată sosirea prefectului Sorin Cornilă.
Primii și-au făcut apariția avându-i în fruntea coloanei pe președintele Doina Federovici, ministrul Muncii Marius Budăi și primarul Cosmin Andrei alături de parlamentari, consilieri județeni sau locali și tot felul de directori. Au urmat liberalii conduși de președintele Costel Șoptică, inferiori numeric față de social democrați. Deși în alianță la guvernare, în teritoriu PSD și PNL se evită reciproc, cel puțin la Botoșani. Chiar și în careul din fața Poliției politicienii au stat tot separați.
Prefectul Sorin Cornilă alături de comandantul Garnizoanei Militare a dat onor Gărzii de Onoare după care un cor al Liceului de Artă Ștefan Luchian a intonat Imnul Național al României.
Serviciul religios a fost oficiat de mai mulți preoți coordonați de părintele Petru Fercal, iar singurii vorbitori au fost istoricul Sergiu Balanovici și prefectul Sorin Cornilă. Președintele Consiliului Județean și primarul nu au mai primit cuvântul în acest an.
După depunerea de coroane la monumentul Domnitorului A.I. Cuza au urmat defilarea Gărzii de Onoare și Hora Unirii.
Întreaga manifestație a fost urmărită de mai mulți botoșăneni care s-au aliniat pe trotuarul opus și au încercat să surprindă cu telefoanele mobile momentele care le-au fost pe plac. Copiii au fost mai puțini la Mica Unire din cauza temperaturilor scăzute care au fost înregistrate la Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024