Top News
Minunea din Nord: Povestea incredibilă o omului care a adunat într-un conac toată istoria orașului – GALERIE FOTO&VIDEO

Ne-am obișnuit atât de mult cu moartea, în aceste vremuri nemernice și nemiloase, încât aproape că nu mai dăm crezare suferinței, lăsăm în seama familiei și a prietenilor - și ei din ce în ce mai puțini - să ducă povara durerii. Și nici nu mai încărcăm ca odinioară fișierele memoriei cu dorul de cel plecat, nu mai călătorim prin viața aceluia, spre a-i cinsti cum se cuvine meritele și ostenelile.

Tocmai de aceea, atunci când cei rămași păstrează vie nu doar memoria, ci și recunoștința, gestul devine unul cu adevărat remarcabil.

 

În urmă cu nici un an (31 noiembrie 2020), un om care și-a închinat întreaga viața istoriei și colecțiilor se stingea în viață. Un fapt trecut, și el, în lista (prea) lungă a pierderilor dureroase, dar și pe frontispiciul simbolic al unui loc ce poartă puternica amprentă a acestei existențe: Muzeul Nordului din Darabani.  

 

Dumitru Haha s-a născut în 1953, la Bajura. A fost o vreme primar al orașului Darabani, imediat după 1989. Mai apoi avea să devină chiar și director de bancă la o filială din orașul din nord. Pasiunea pentru istorie l-a dus pe cărări nebănuite și până la el nedescoperite, avea să îi ofere satisfacții uriașe, dar și un efort supraomenesc pentru gestionarea și valorificarea unei colecții care de la un an la altul căpăta dimensiuni colosale.

 

Primul pas către ”oficializarea” muncii de o viață se întâmpla să fie în anul 2014. Când ia ființă Muzeul Nordului, în interiorul Conacului Balș din Darabani. Muzeu care se baza pe colecția pe care Dumitru Haha o donase muzeului, cu condiția - la acea vreme - să devină el însuși custodele noii entități culturale.

 


Dumitru Haha, fondatorul Muzeului Nordului (1953-2020)

 

Nu avea să se bucure prea mult Dumitru Haha de încununarea muncii sale. În 31 octombrie 2020 urca la Ceruri, după o îndelungată și istovitoare suferință.

 

Însă omul pe care scriitorul Victor Teișanu îl numea ”un simbol al locului” trăiește astăzi prin Muzeul căruia i-a dăruit întreaga sa viață.

 

”Meritele sale de colecționar au fost recunoscute public între cunoscători și în reviste de specialitate, unde și-a tipărit de multe ori rezultatele unei munci aplicate și neîntrerupte. Rodul eforturilor sale s-a materializat, iată, și într-un splendid muzeu local de istorie și etnografie, conținând adevărate comori ale viețuirii noastre pe aceste meleaguri. Și poate că cel mai potrivit omagiu pentru Dumitru Haha, cetățeanul de onoare al urbei, ar fi ca muzeul pe care l-a fondat să-i poarte oficial, pentru totdeauna, numele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, rostea poetul Victor Teișanu la scurt timp de la plecarea la cele veșnice a lui Dumitru Haha.

 

Iar acest lucru s-a petrecut chiar astăzi, 29 august, când la Darabani a avut loc un moment deopotrivă emoționant și de recuperare a memoriei unui om care, și în acest fel, continuă să fie prezent în inima orașului său (foto jos, Muzeul Nordului):

 

”Astăzi am dezvelit, la Muzeul Nordului, placheta în memoria co-fondatorului și primului custode al muzeului, Dumitru Haha. De astăzi înainte expoziția principală a Muzeului Nordului îi va purta numele”

 

 

 

Eveniment la care au participat, pe lângă reprezentanții Asociației Nord (Ștefan Teișanu), ai Muzeului Nordului (Ionel David), și soția lui Dumitru Haha.

 

Muzeul Nordului, o instituție despre viață și oamenii ei

 

Muzeul Nordului, înființat în 2014, funcționează în Conacul Balș, clădire monument istoric, fosta reședință a hatmanului Moldovei.

 

Vizitatorul care pășește pragul conacului are parte de o călătorie neobișnuită. Peste 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord – nordul Basarabiei – Bucovina de Nord, exponate ce provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herța și din Basarabia.

 

Colecția de Istorie a Nordului reunește obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiunea Nordului, obiecte vechi bisericești. Găsim aici un Penticostarion din 1757, dar și volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi” (1879), o lucrare unicat în România, care aduce în atenție cel mai mare proces din istoria justiției românești de până atunci, printre ai cărui actori au fost Titu Maiorescu (ca avocat) și Nicolae Iorga (ca ministru și jurnalist).

 

Bogata Colecție „Militaria” aduce înaintea vizitatorului nu doar căști și uniforme militare, arme și stații radio sau generatoare de ton morse, ci și documente și fotografii din cele două războaie mondiale.

 

Poate cea mai bogată colecție, cea de Etnografie, cuprinde zeci de obiecte din lemn, cele mai multe din spațiul Prutului, dar și interesante obiecte de gospodărie și o țesături populare. Găsim aici și uneltele ultimului stufar din zonă, care datează din anii 50.

 

Extrem de interesantă este Colecția „Perioada comunistă”. Cărți, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente și decorații. Chiar și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare.

 

Emoționant și recuperator este și spațiul dedicat unui scriitor care a marcat viața a numeroși creatori de literatură din Botoșani. Este vorba despre Expoziția permanentă „Lucian Valea”, inaugurată în cadrul Muzeului Nordului în anul 2016, pe baza obiectelor donate de Mădălina Valea, soția poetului, ea însăși trăitoare alături de poet în Darabaniul anilor 70. Manuscrise, afișe și obiecte personale ale poetului. Mașina de scris la care a creat poeme de o frumusețe remarcabilă, în fața căreia și-a consumat entuziasmul poetic și sfâșierea sufletească.

 

 

Lecție din om în om

 

Zorii muzeului dărăbănean se iveau în urmă cu un secol. Mai exact în 1920, când învățătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localității, a realizat o colecție muzeală permanentă la școala din Darabani. Au urmat demersurile lui Emil Costeanu (în 1932) și cele ale învățătorul Dumitru Jar (1966). Până în 1992 nu s-a mai întâmplat nimic. Abia atunci, după ce frământații ani de după Revoluție începeau să se mai limpezească, Dumitru Haha, pe atunci primar al orașului, deschide perspectiva unui muzeu în interiorul Conacului Balș. O inițiativă lăsată de izbeliște de către urmașii săi din Primăria Darabani.

 

Abia în anul 2014 demersurile lui Dumitru Haha sunt reluate, la inițiativa Asociației Nord și a Primăriei Darabani.

 

Așa se face că, în prezent, patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
(DEZ)INTERES la ședința festivă de la Primărie de Ziua Culturii Naționale, chiul în bloc la masă, festivism limitat de criza momentului – VIDEO & GALERIE FOTO
Din cauza crizei sanitare, ședința festivă care are loc în fiecare an pe data de 15 ianuarie la Primăria Botoșani, în sala care-i poartă numele poetului nepereche a fost limitată ca prezență de persoane. Scriitorii au fost puțini, iar mesajele lor au fost transmise în mediul virtual.
CONCERTUL de Anul Nou: Botoșănenii au umplut, două seri la rând, sala Filarmonicii ”George Enescu” – GALERIE FOTO&VIDEO
Concertul de Anul Nou al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani a devenit o tradiție, la fel ca în toate orașele - din România sau de oriunde în lume - care au norocul unei astfel de instituții culturale.
Incredibila poveste a bustului lui Eminescu, din fața liceului care îi poartă numele: Evacuat de la Cernăuți, dispărut din București, apare misterios la Botoșani
O poveste fabuloasă, cunoscută de foarte puțini botoșăneni care, unii dintre ei, trec zilnic pe lângă liceul care poartă numele celui mai mare poet român.
Medicul șef condus pe ultimul drum în sunet de sirene, slujba oficiată de patru preoți: Şi-a dăruit și cariera și viața paciențilorFOTO & VIDEO
Foarte atent cu cei din jur, discret, bun la suflet. Sunt doar câteva dintre calitățile medicului Alexa care au fost amintite astăzi chiar de sora acestuia la slujba de înmormântare.
După 20 de ani în proprietatea Mitropoliei Moldovei, reabilitarea Conacului de la Miorcani aproape de final: Obiectivul se află într-o stare bună acum - GALERIE FOTO
Un obiectiv de importanță națională, care tezaurizează o moștenire culturală deosebită, este aproape de a-și recăpăta strălucirea de odinioară.
A fost sărbătoare mare de Crăciun, comunitatea din Botoșani unde bucuria și tradiția fac spectacol – GALERIE FOTO&VIDEO
Explozie de culoare, un spectacol al vârstelor îmbinat cu tradiția și cu spiritul comunitar care, la lipoveni, capătă de fiecare dată un farmec aparte.
Lumânări la spitalul din Dorohoi, inclusiv directorul a încercat să-l salveze pe medicul șef de la Urgențe: S-a pierdut și din cauza muncii, a stresului
Medicul Ovidiu Alexa, care a încetat vineri din viață după ce a suferit un infarct, va fi depus astăzi la Capela Catedralei din Dorohoi. Toți cei care doresc să-i aducă aici un ultim omagiu o pot face timp de două zile.
Un cunoscut medic de la Spitalul Dorohoi a murit fulgerător la 46 de ani după ce a ieșit din gardă
Unul din cei mai apreciați medici de la Spitalul Municipal Dorohoi a plecat la ceruri vineri, 7 ianuarie 2022.
Ordin de la București: Se pregătesc trei ”mini spitale” provizorii, în spitalele propriu zise mai ajung doar bolnavii în stare gravă
Se înființează centre de evaluare ambulatorie la „Mavromati” și în alte două spitale. Astfel se evită aglomerația la Unitățile de Primiri Urgențe și pe secțiile din spitale.
Loading...
Tânăr profesor din Botoșani, premiat pentru creativitate la Gala Angelica Gherman: Am primit un imbold care mi-a schimbat puțin percepția despre ceea ce facVIDEO & GALERIE FOTO
Întreruptă anul trecut în pandemie, când gândurile la Angelica Gherman s-au unit de la distanță în mediul virtual, Gala care-i poartă numele regretatei învățătoare s-a reluat în 2022 în condiții speciale.
Demisie la vârf în PNL, un fost secretar de stat a plecat dezgustat din partid: Nu vreau să fiu părtaș la ceea ce se întâmplă în momentul de față
Tensiunile de la nivel central, acolo unde fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a plecat din partid împreună cu mai mulți susținători, se resimt și pe plan județean. Consilierul local Maricel Maxim nu este singurul liberal botoșănean care a renunțat la funcția de conducere.
Un an de la debutul campaniei de vaccinare la Botoșani: BILANȚ prezentat de șefa DSP, peste 20.000 de persoane și-au făcut doza a treia
În urmă cu un an, la Botoșani se dădea startul campaniei de vaccinare. Iar primii medici care au dorit să se imunizeze au fost Monica Adăscăliței, Iulian Preda și Valentina Morcov.
S-a semnat contractul, lucrările încep în 2022! Parcul Eminescu va fi extins cu pistă de alergare, bănci inteligente, cișmele și altele
Un nou proiect de care se vorbește de aproximativ doi ani se află la un pas de începe a lucrărilor efective, după ce au fost parcurse etapele de atribuire a acestora, prin licitație.
Botoșaniul, printre județele cu cele mai mici rate de infectare în primele zile din 2022
Potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), județul Botoșani are o rată de infectare de 0,23 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Loading...
Alaiul Măștilor la Vorona, de la urși și lupi, la mireasa în lacrimi lângă sicriul lui Arafat și hoțul din ”Casa de Papel”: Ce an a fost săptămâna aceasta!VIDEO & GALERIE FOTO
A părut că este revoluție astăzi dimineață în centrul comunei Vorona, acolo unde a avut loc ”Alaiul Măștilor” din cadrul festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ”Vorona – Obiceiuri ancestrale de iarnă”. Claxoane, sirene, tobe, muzică, urături s-au auzit începând cu ora 10:00.
Aleșii locali s-au văzut pentru ultimă oară în acest an, cu jigniri și invective: Achiziții de mașini de lux pentru directori / Dle viceprimar, sunteți jalnic / Salariul dv de 240 de milioane se justifică? / Mi-e rușine să stau să ascultVIDEO
Majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor în municipiul Botoșani, a readus în atenția publică animozitatea care există între cele două tabere din Consiliul Local Botoșani. O atmosferă care se perpetuează de nouă ani deja și în care discuțiile, intervențiile, amendamentele și aproape tot ce se întâmplă în plen sunt rezultate ale unor acțiuni sau polițe politice.
Locuri (încă) libere în spitalele din Botoșani, autoritățile se pregătesc de valul cinci și au anunțat PRIMELE măsuri
În acest moment, spitalele din Botoșani și-au recăpătat activitatea de bază. Miercuri dimineață pe Secția ATI a Spitalului Județean Mavromati nu era internat niciun pacient infectat cu virusul care a dat omenirea peste cap.
BONUSURI de Crăciun pentru sute de angajați din companiile municipalității, la unele mai sărăcăcioase, la altele cât jumătate din salariul minim
Luna cadourilor și sărbătorile de iarnă presupun cheltuieli suplimentare în familii pentru achiziția de daruri pentru cei dragi, dar și pentru pregătirea mesei de Crăciun.
Doamnele au băut cot la cot cu domnii de Crăciun, Urgențele luate cu asalt de oameni care nu s-au mai putut opri din băut și mâncat
După masa îmbelșugată de Crăciun au fost persoane care au ajuns și în acest an la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati. Unii botoșăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că au mâncat prea mult, alții fiindcă au băut peste măsură.
Prefectul și șeful ISU prin ninsoare, verifică STAREA DRUMURILOR din județ – FOTOGALERIE & VIDEO
La această oră prefectul și colonelul aflat în fruntea Inspectoratului pentru Situații de Urgență se află în inspecție pe drumul Botoșani – Suceava.
Respectele mele acestor oameni frumoși!
29 august 2021, 18:09
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
Noi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, am declanșat acțiunea spontană de protest, astăzi, 13 ianuarie 2022. Oprim pentru 2 ore toate activitățile de inspecție și control. Protestăm împotriva discriminării salariale, a ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
14 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9432 lei
USD
Dolarul SUA
4.3142 lei
CHF
Francul elveţian
4.7342 lei
GBP
Lira sterlină
5.9246 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7872 lei
XAU
Gramul de aur
252.8267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2394 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3928 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1360 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4542 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2018 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6643 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.9 o C
Dorohoi
-2.0 o C
Bucecea
4.8 o C
Darabani
-2.4 o C
Saveni
-1.0 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.