Timp de 90 și ceva de minute au trecut de la agonie la extaz și de acolo din nou la agonie. Câteva sute de botoșăneni au transformat într-o mică arenă Grand Irish Pub cu prilejul primei partide susținute de tricolori la Campionatul European de Fotbal - Franța 2016.
Clubul cu tot cu terasă părea a fi desprins dintr-un sector al ”Stade de France”. Și asta fiindcă microbiștii botoșănenii au venit ca pe stadion. Unii și-au vopsit tricolorul pe față, alții au purtat steagul pe umeri, unii au avut tricouri în roșu, galben și albastru, alții pălării tricolore, unii au suflat în goarne, alții au venit chiar cu o tobă. Aceștia din urmă au dat și tonul la scandări. Și nu s-a strigat doar ”România! România!”, repertoriul fiind cât se poate de variat, de la ”Să-pu-na-ru! Să-pu-na-ru!” la... ”Haideți pe ei, haideți pe ei, haideți pe ei, pe mama lor”.
Golul înscris de Bogdan Stancu a schimbat profund... ținta galeriei ad-hoc, care de la încurajarea naționalei de fotbal a trecut brusc la ”Să vină berea, să vină berea la băieți”, reamintind astfel patronului localului de oferta ”o bere gratis la toată lumea la fiecare gol al României”. ”Să dea ei goluri că avem câteva butoaie de bere”, a venit răspunsul odată cu berea promisă.
VEZI ȘI:
ARDE Irish!!! Urale și aplauze pentru FC Botoșani, fotbaliștii botoșăneni călare pe polonezi– VIDEO
Berea gratuită n-a fost singura recompensă acordată botoșănenilor care au venit la Grand Irish Pub să urmărească Franța – România 2 – 1. Au primit și cartele telefonice și au putut paria. Tot meciul! Așa se face că, după ce francezii au preluat din nou conducerea pe final, au început să curgă scorurile de 2 – 1.
Dintre suporteri nu au lipsit Florin Acsinte, fost căpitan al FC Botoșani, actualmente la Pandurii Târgu Jiu și Andrei Patache. Și pentru ca tacâmul să fie complet, de pariuri s-a ocupat o mini echipă de fotbal feminim. Trei tineri îmbrăcate ca și cum erau gata-gata să intre pe teren au mers pe la mese să ia pronosticurile pe care le-au afișat pe două panouri speciale.
Și cum finalul a fost trist, imediat după ultimul fluier al arbitrului ungur care a dat penalty României în meciul inaugural de la Euro 2016 disputat în fața echipei gazdă, a început programul de club cu melodia ”Asta-i viață” a trupei Voltaj.
”Asta-i viața”, dacă (nu) ne-am urcat nici ”pe ei”, nici ”pe mama lor”.
CITEȘTE ȘI:
Nebunie fotbalistică – FEMEI şi BERE MOCA la pub pentru România
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile