Scenele s-au petrecut noaptea trecută, dupăora 12:00 când bărbatul a ajuns în curtea școlii.
Ar fi partenerul de viață al femeii de serviciu de la școala din localitatea Bogdănești, comuna Santa Mare. A dat foc la depozitul de lemne unde erau rezervele pentru încălzirea unității de învățământ, pentru iarna următoare.
Iar asta pentru a se răzbuna pe femeie, în urma unor crize de gelozie. La momentul în care ar fi ajuns polițiștii la fața locului, bărbatul ar fi avut un comportament recalcitrant, cel mai probabil cauzat de consumul excesiv de alcool.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean a fost înregistrat un dosar penal de distrugere prin incendiere. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost internată la Secția de Psihiatrie din cauza comportamentului recalcitrant afișat”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a cuprins un depozit de material lemnos în localitatea Bogdănești.
Alarma a fost dată la miezul nopții de către un localnic. La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la depozitul de lemne pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrți, fără pericol de propagare la clădirile din vecinătate. S-a acționat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor și înlaturarea efectelor.
Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată, ancheta fiind preluată de polițiști.
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile