Top News
”O surpriză extraordinar de plăcută” - Cel mai tânăr manager din istoria primei instituții lirice din România, mesaj pentru primar și managerul Filarmonicii – VIDEO

”Innamorato di te”, spectacolul romantic de muzică italiană organizat pe 25 februarie de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani cu concursul Operei Naționale Române din Cluj, l-a adus la Casa de Cultură a Sindicatelor chiar pe directorul prestigioasei instituții culturale din inima Transilvaniei.

Director de operă la 35 de ani


Licențiat al Academiei de Muzică Gheorghe Dima în 2004, Florin Estefan (foto stânga) a fost cooptat ca solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca încă din anul al doilea de studii, la vârsta de 20 ani.


În februarie 2015, când avea doar 35 de ani, a devenit managerul Operei din Cluj, fiind cel mai tânăr conducător din istoria de 104 ani ai primei instituții lirice înființate în România.

 

Poveste de la Botoșani, din prima tinerețe

 

A ținut ca în fața spectatorilor botoșăneni să transmită un mesaj managerului Filarmonicii ”George Enescu”.


”Îl apreciez foarte mult pe Mirel, eu sunt managerul Operei din Cluj, el este proaspăt aici, mâncăm aceeași pâine, știu ce zbatere are la început și mi-a propus să îl susțin și să îl sprijin și așa am și acceptat să vin pentru că eu am cântat pentru prima dată la Botoșani fix în urmă cu 20 de ani, Don Pasquale, prin teatru”,


Florin Estefan, manager Opera Națională Română Cluj.


A povestit că la acel spectacol dirijor era Ciprian Ion, ”fiul primarului” însă a fost corectat de public: ”fiul viceprimarului”.


Oricum, a rămas atunci încântat că a fost invitat la Primăria Botoșani, așa că a avut un mesaj și pentru Cosmin Andrei.


”Ne bucurăm dacă sunteți aici și ne bucurăm că susțineți Filarmonica din Botoșani”,


Florin Estefan, manager Opera Națională Română Cluj.


”Am avut o surpriză extraordinar de plăcută întâlnind această orchestră întinerită”


După care a anunțat planurile comune pe care le are cu managerul Filarmonicii George Enescu din Botoșani:


”Cu Mirel Manea ne mai propunem să facem proiecte. Eu n-am vrut neapărat să mergem la Botoșani fiindcă ne gândeam «cum o fi?», dar am avut o surpriză extraordinar de plăcută întâlnind această orchestră întinerită”.


A adăugat că la Filarmonica Botoșani s-a creat ”o echipă faină” și că ”mi-aș dori să mai revin și o să revenim probabil în niște proiecte comune cu Opera din Cluj, alături de managerul acesta pe care îl aveți, Mirel Manea, și pe care îl felicit”.


Florin Estefan este doctor în muzică și are în palmares inclusiv titlul de “Cel mai bun solist al anului” la Opera Națională București, în cadrul Galei Operelor Naționale din 2016.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
”Innamorato di te” – un bariton, un tenor și „Regele jazzului la acordeon” cu fiicele sale, seară romantică italiană cu Filarmonica din Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
Acord în capitala Cehiei pentru un spectacol unicat la Botoșani: Filarmonica din Praga va concerta în Centrul Vechi – GALERIE FOTO

 

Verginel Gireadă, negocieri cu social-democrații la sediul PSD Botoșani - Nu ascund că lumea trage de mine
După ce și-a anunțat demisia din funcția de prim vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), Verginel Gireadă se reorientează din punct de vedere politic.
Cazul Alexandrei Pușcașu, tânăra moartă după ce a născut la Maternitate: Procurorii „somați” ca în PATRU luni să finalizeze ancheta
La începutul lunii iulie a anului 2021, o tânără de 32 de ani a murit la Maternitatea Botoșani după ce a născut o fetiță.
Iftime și demisia lui Gireadă: Foarte bine! Poate îl demiteam eu / Dacă vrea să plece, să pleceVIDEO
Emisiunea ”Botoșăneanul TV” în care invitat a fost Valeriu Iftime a început la doar câteva minute după ce Verginel Gireadă și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani. Astfel că subiectul nu a fost ocolit în cele aproximativ 60 de minute de discuții.
Interes uriaș pentru autobuzele electrice din Botoșani, patru companii turcești și una românească la licitație – VIDEO
Anunțul de participare la contractul de achiziții publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a suscitat interes din partea companiilor naționale și internaționale.
Doctorița Claudia Malancea și asistenta șefă de pe ATI, Marinela Preda se întorc la serviciu
Cele două au depus cerere prin care solicită să-și reia activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
DECIZIE de ultimă oră: Doctorița Malancea și încă patru persoane din „Lotul Mavromati” ies din arestul la domiciliu
Hotărârea a fost luată vineri după-amiază de către magistrații de la Curtea de Apel Suceava. 
Ceață la liberali: Șoptică nu mai demisionează, Iftime nu are vreo funcție, dar are ”o putere foarte mare”VIDEO
Astăzi la amiază, liberalii botoșăneni au invitat presa la o conferință în care, teoretic, să explice tot ce se întâmplă la vârful organizației județene, însă acțiunea lor a avut exact efectul invers.
El este inginerul care i-a luat locul lui Eugen Țurcanu pe funcția de director: Vreau să mai schimb ceva aici VIDEO
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a semnat dispoziția privind numirea unui nou director al Direcției Sport și Agrement (DSA).
Tiberiu Nichiteanu condus pe ultimul drum de o mare de oameni – FOTO & VIDEO
Sute de persoane sunt prezente la înmormântarea lui Tiberiu Nichiteanu.
Întrebarea zilei vine de la Flutur: Câte descinderi DNA au fost la Primărie? Mai ales în ultima vreme –  VIDEO
A început ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii ianuarie.
Dosarul crimei de la Cornișa ar putea fi CLASAT de procurori
Iar acest lucru ar putea fi posibil imediat după întocmirea unui raport de expertiză medico-legală psiihiatrică definitiv.În dosarul în care este cercetată fapta de omor a Lilianei Băieșu procurorii au solicitat de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani luarea măsurii de siguranță provizorie.
Tinerii „fug” de căsătorie, un preot botoșănean supărat pe lipsa de asumare vine cu o propunere: O să chem după slujbă pe toţi şi pe toate cele care doresc să se căsătorească
Tot mai mulți tineri sunt sceptici atunci când vine vorba de o relaţie. Faţă de generațiile anterioare, care priveau relația și căsătoria ca un demers obișnuit al vieții, tinerii de astăzi nu par să gândească la fel.
Nicușor Curteanu condus pe ultimul drum în sunet de sirene și cu sute de apropiați și colegi – VIDEO & GALERIE FOTO
Medicul Nicușor Curteanu a fost unul dintre cei iubiți în profesie.De oamenii cu care a venit în contact, fie ei pacienți, colegi sau persoane din mediile sociale.
Numărul adopțiilor a crescut la Botoșani: Cuplurile botoșănene își caută alinarea printre orfanii statului
Copiii din centrele care aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani (DGASPC) au fost adoptaţi de către oameni cu suflet mare care să le ofere o familie ideală de care ei duc lipsă.
O întreagă organizație PSD, în frunte cu primarul și viceprimarul, cu bagajul la ușa PNL
PSD Botoșani la un pas să piardă o filială locală din teritoriu după ce primarul, viceprimarul și toți consilierii și-au exprimat intenția de la trece la PNL.
Dezbatere istorică la Botoşani cu strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza: Greu este să porţi pe umerii tăi un nume pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu - FOTO & VIDEO
Sute de persoane au fost prezente la eveniment, multe dintre acestea fiind atrase de invitații anunţați de organizatori. Sala a fost plină.
O unire cum alta n-a fost, cu public numeros, dar cu aceleași metehne politice – VIDEO & GALERIE FOTO
165 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost marcați la Botoșani sub un soare blând de iarnă care a scos din case sute de botoșăneni.
Medicul de la Botoșani care strânge semnături pentru introducerea unei materii în curricula școlară: Noi încercăm...
Ministerul Sănătății va fi solicitat cu privire la o mișcare care se îndreaptă către educația elevilor.
Instituția de la Botoșani care păstrează memoria colectivă a comunității și care stochează aproape cinci kilometri de documente
Este una dintre instituțiile publice de la Botoșani cu mai puțină vizibilitate la public și probabil că nu mulți sunt botoșănenii care-i cunosc existența sau specificul. 
Un botoșănean, director de imagine al filmului momentului din cinematografe: Am rămas la București pentru a activa în domeniuVIDEO & GALERIE FOTO
Cinefilii botoșăneni care sâmbătă seară au asistat la cele două proiecții speciale ale fimulului ”Klaus & Barroso” au avut parte de o surpriză. Cei doi actori principali, Adrian Nicolae și Cosmin ”Micutzu” Nedelcu, au intrat în săli alături de directorul de imagine al lungmetrajului, Mihai Marius Apopei.
Mirel Manea este cel mai bun manager al unei institutii de cultura din Botosani. Ceilalti dorm pe bani buni ,indiferent de subordonare ( Primarie sau CJ) Sper s-o tina tot asa sa nu l lase elanul inceputului de drum. Succes!
2 martie 2023, 09:14
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
13.5 o C
Dorohoi
12.1 o C
Bucecea
11.1 o C
Darabani
10.4 o C
Saveni
14.3 o C
Ştefăneşti
12.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.