Top News
OFICIAL la Botoșani: Fără operații estetice în cabinete, botoșănencele nevoite să meargă în alte județe            

De multe ori suntem nemulțumiți de felul în care arătam astfel că avem tendința să recurgem la operații estetice. Unele doamne ar face orice să aibă sânii mai mari, nasul mai mic sau buze mai pline. Iar pentru a avea asta, chirurgia plastică pare unica soluție salvatoare.

Botoșănencele însă oficial sunt nevoite să meargă în alte județe pentru a-și face operații estetice și asta pentru că potrivit informațiilor transmise de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) la Botoșani nu se fac astfel de intervenții.

 

Și asta deși sunt 10 cabinete medicale autorizate în acest sens.

 

La nivelul județului Botoșani sunt autorizate 10 cabinete medicale de dermatologie unde medicii pot să desfășoare activități de operații estetice. În Botoșani din cunoștințele noastre niciunul din medici nu fac, sau dacă fac, fac intervenții din astea minore. Ar fi doi medici care ar putea să facă”,

Teodor Ferariu, director DSP Botoșani.

 

Există însă și riscul ca aceste operații să se facă în saloane neautorizate.

                        

„Se fac clandestin probabil. Sperăm să nu fie cazuri. Cei care apelează la serviciu de genul să verifice dacă pot să facă serviciul respectiv și dacă încăperea e autorizată și nu prezintă un risc pentru dânsul”,

Teodor Ferariu, director DSP Botoșani.

 

De altfel, la Botoșani în luna februarie reprezentanţii unei clinici care ofereau tratamente de înfrumuseţare cu botox şi acid hialuronic, fără a îndeplini condiţiile legale, s-au ales cu o amendă, dar şi cu un dosar penal.

 

Direcția de Sănătate Publică recomandă celor interesați de astfel de intervenții ca, înaintea accesării lor, sa se informeze dacă spațiul unde se desfășoară activitatea are autorizație sanitara de funcționare corespunzătoare activităților medicale intervenționale specifice specialității (chirurgie plastica si reparatorie, sau dermatovenerologie) și dacă personalul care prestează activitatea are competentele necesare pentru practicarea acestor intervenții.

 

loading...
ANUNŢ de la Sănătatea Publică pentru botoşănencele care apelează la operaţii estetice    

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Supraviețuitorii din temnițele comuniste, batjocoriți de așa-ziși cercetători: Vă vor ierta, domnilor, pentru că inimile lor nu mai bat pe frecvențe lumești
La Botoșani mai trăiesc astăzi vreo 80 de oameni care au trecut prin iadul pușcăriilor comuniste. Sunt bătrâni și bolnavi. Cu puțini bani și, oricum, cu prea puține privilegii față de cele de care se bucură revoluționarii care în 1989 au rezistat câteva ore în stradă, cât să se facă schimbul de cadre în instituții.
Țara lui „Papură Vodă”: ALERTĂ din Ucraina pe difterie, vizite oficiale ANULATE, Botoșaniul NU are vaccin
Autoritățile sanitare din România, prin Ministerul Sănătății se află în monitorizare a unei alerte venită din Ucraina unde au fost înregistrate mai multe cazuri de difterie. În acest sens, direcțiile de sănătate publică au primit note de comunicare de la minister prin care să ia măsurile necesare preîntâmpinării îmbolnăvirii populației.
EXCLUSIV: Încă un primar intră în PNL, a depus adeziune în noaptea alegerilor
Primarul de la Pomârla nu este singurul din județ care după ce PNL a ajuns la guvernare, iar Klaus Iohannis a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, și-a redescoperit valențele liberale.
Mai aproape de Botoșani! Starbucks deschide o cafenea pe 210 de metri pătrați
Vineri, 15 noiembrie, lanțul de cafenele Starbucks va inaugura la Suceava prima cafenea de acest tip din nord-estul României, după cea din Palas Iași. Starbucks va fi prezent la parterul Iulius Mall Suceava, pe o suprafață de 210 metri patrati, anunță YesComment.ro.
Show-ul lui Ștefan Bănică, chinuit la Botoșani de acustica îngrozitoare a Polivalentei: Nu știu cum ajunge sunetul la voi - VIDEO & GALERIE FOTO
După câțiva ani, Ștefan Bănică a revenit în fața publicului botoșănean. A făcut-o joia trecută seară, la Sala Polivalentă.
BOMBĂ POLITICĂ: Șeful Pro România Botoșani trece la PNL, supărat pe șefii de la București - Ne-au umilit
Victoria detașată a lui Klaus Iohannis în primul tur al alegerilor prezidențiale și revenirea PNL la guvernare aduce și primul transfer de anvergură al liberalilor.
Rămas în învățământ! Profesorul de sport acuzat că a bătut șase elevi, predă la altă școală
Profesorul de sport care pe data de 11 octombrie a fost acuzat de mai mulți părinți că le-ar fi lovit copiii profesează în continuare în sistemul educațional botoșănean.
Accident cumplit provocat de o măicuță, daune URIAȘE cerute pentru dezastru rutier de la o femeie care n-are nimic
Unele dintre cele mai cumplite accidente de la Botoșani s-au petrecut în intersecția de la Orășeni Deal. Așa și-a căpătat și denumirea de „intersecția morții”. Cele mai multe dintre procesele ce s-au deschis în urma acestor evenimente rutiere sunt în plină desfășurare.
Președinta unei secții de votare a chemat Poliția prin 112
Situație atipică înregistrată la o secție de votare de la Botoșani.
Șef din alt județ pentru conducerea Poliției de la Botoșani, după pensionarea lui Viorel Șerbănoiu
Așa cum s-a vehiculat, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a detașat o persoană pe una dintre funcțiile de conducere vacante de la IPJ Botoșani.
DSPSA din nou în scandal: Medicul veterinar dat afară fără preaviz - deschide proces și cere daune de 1 milion de euro de la director și primar
Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), structură a Primăriei Botoșani, condusă de liberalul Eugen Țurcanu, iese din nou în evidență.
Ionuț, băiatul înjunghiat de mamă, plâns de întreg orașul; colegii fotbaliști i-au dus podoabele, familia dărâmată – GALERIE FOTO & VIDEO
Orașul Săveni a oferit joi imaginea tristeții. Un tablou al deznădejdii, dar și al empatiei din partea unor persoane străine care au vrut să le fie alături celor rămași din familia Nichifor, pe ultimul drum al băiatului de 17 ani care a murit brusc și condamnabil.
Un PSD-ist curajos vrea să fie director de instituție în guvernare liberală
După ce a fost director interimar în guvernarea PSD, un șef de instituție de la Botoșani vrea să ocupe postul de conducere și în cea liberală.
Doi foști prefecți revin în Prefectură în guvernarea liberală, aer proaspăt pe postul de subprefect
Schimbarea prefecților și a subprefecților, odată cu învestirea Guvernului Ludovic Orban, nu se va face nicicum în termen de 48 de ore, așa cum anunța europarlamentarul Rareș Bogdan. Tehnic, acest lucru nu este posibil.
ȘEDINȚĂ de urgență în biroul primarului pentru situația tramvaielor, șeful Eltrans chemat pentru explicații – SOLUȚIA de viitor apropiat
După incidentul grav de vineri după amiază soldat cu avarierea unui taximetru și o amendă record aplicată societății Eltrans, primarul Cătălin Flutur a comandat o ședință la prima oră, în dimineața zilei de luni, 4 noiembrie 2019.
Afacerea ”Balul” la CCIA: Topul e (ne)secret, ”prietenul” președintelui scos din schemă, Camera i-a premiat doar pe cei care ”au sărit la cap”
La aproape doi ani de la preluarea conducerii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani de către Valeriu Iftime, Balul Oamenilor de Afaceri a devenit un business în toată regula.
TRAGEDIE botoșăneană în Cipru: Tânăr scos mort din mare
Încă un botoșănean plecat pentru un trai mai bun peste hotare și-a găsit sfârșitul la mii de kilometri de casă.
Încă o SERIE de mașini ridicate, de la Mercedes la BMW sau Fiat! LISTA cu autoturismele care dispar de pe străzi
Municipalitatea botoșăneană, prin societatea Eltrans continuă seria activităților de ridicare a autoturismelor care sunt abandonate pe domeniul public.
Asta da lecție! Cum fac sute de mii de euro profesorii și elevii de la un liceu ”de la țară” – GALERIE FOTO
Ultima zi din octombrie a fost una deosebită pentru cadrele didactice și elevii de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” Flămânzi. Aula celei mai prestigioase unități de învățământ din sudul județului s-a umplut până la refuz.
Cu 10 zile înaintea alegerilor, ministrul anunță adjudecarea lucrărilor la un drum vital pentru județ: Botoșănenii au de ce să fie optimiști
La doi ani și jumătate de când a promis chiar la Botoșani reabilitarea drumului Botoșani – Ștefănești, ministrul de atunci și de astăzi al Transporturilor a făcut în sfârșit anunțul mult așteptat.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
15 noiembrie 2019
EUR
Euro
4.7667 lei
USD
Dolarul SUA
4.3224 lei
CHF
Francul elveţian
4.3685 lei
GBP
Lira sterlină
5.5647 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9774 lei
XAU
Gramul de aur
203.6272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4239 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2621 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.