Top News
Patronii botoșăneni care-și bat joc de copii: Mere stricate distribuite la școală, cornuri de-ți rupi dinții – FOTOGALERIE

O serie de fotografii circulă pe o rețea de socializare și au fost postate de un cadru didactic de la Botoșani.

Arată foarte clar modul în care ajung merele distribuite printr-un program guvernamental, în școlile botoșănene, pe băncile copiilor. Stricate în cea mai mare parte și imposibil de consumat.

 

Fotografiile provin de la o clasă a Liceului Pedagogic din municipiul Botoșani.

 

„Cam aşa arată o parte din merele distribuite vineri la clasa noastră prin Programul Naţional ,,Laptele şi cornul"! Bineînţeles că sunt ambalate igienic şi...european! La Curteşti sunt mere grozave la 1 leu kg. Nici cele care sunt trimise la o fabrică austriacă, pentru suc, nu arată ca merele pe care le primesc copiii noştri”,

Florentina Dănilă, cadru didactic la Liceul Pedagogic Botoșani

 

Iar problema pare să nu fie doar la mere. Pentru că și în cazul cornului pe care-l primesc copiii, lucrurile nu par să fie mai normale.

 

„Iar cornurile- făcute din făină integrală- sunt chirpici! Poate ştiţi ce înseamnă! Niciun copil de 6-7 anişori, care are dinţi lipsă, nu poate să mănânce asemenea produse. Dar, nişte furnizori iau bani de la stat pentru aceste produse care demonstrează ,,grijă" deosebită pentru copiii noştri. Au câştigat licitaţia! Culmea e că la Botoşani sunt aceleaşi firme de ani de zile. Sunt convinsă că ar putea furniza produse mai bune şi alte firme, dar probabil nu ,,încap". Poate cineva din presa locală abordează şi acest subiect”

Florentina Dănilă, cadru didactic la Liceul Pedagogic Botoșani

 

Un alt cadru didactic a întărit afirmațiile privitoare la produsele de patiserie.

 

„Un copilas din clasa mea nu avea pachetel si a incercat sa manance cornul . Nu a reusit, era foarte tare. Nu mananca nimeni acel corn . Este produs in bataie de joc! Niste bani aruncati la gunoi”,

A scris și Laura Brumă pe aceeași rețea de socializare

 

De altfel, la Consiliul Județean a fost demarată o anchetă la solicitarea Consiliului Concurenței, privitoare la o presupusă trucare a unor licitații privind programul „Laptele și cornul” la nivel județean și faptul că de mai mulți ani de zile, aceelași firme sunt declarate câștigătoare.

 

Anchetă de care nu s-a mai auzit nimic.

loading...
ANCHETĂ la Consiliul Județean: Posibilă TRUCARE a unor licitații

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Rupere la proiectele ONG-urilor: trei festivaluri de tradiție respinse, mari surprize între proiectele nefinanțate – DOCUMENT
Dacă la secțiunea de sport, comisia de evaluare a hotărât să finanțeze toate proiectele primite, lucrurile au stat cu totul altfel la domeniile cultură, social, educație și protecția mediului.
TRAGEDIE: Un tânăr botoşănean s-a înecat la ştrand: A mers să sărbătorească nota 10 de la ultimul examen- FOTOGALERIE
Incidentul s-a petrecut în această după-amiază, fiind raportat la numărul 112, la ora 13.50.
TRAGEDIE la Botoșani: Bărbat găsit mort în locuință de propria soră
Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Botoșani.
Taverna racilor a vândut... pește la greu în Parcul Cornișa, terasa mai mereu plină până la refuz – GALERIE FOTO
Dacă în luna decembrie, când a poposit pentru prima dată în Botoșani, nu a atras un număr foarte mare de localnici probabil și din cauza frigului, revenită în sezonul estival în oraș, ”Taverna racilor” s-a bucurat de mare succes.
Asalt la piscina de la Cornișa în primul weekend de vară autentică, la trambuline s-a stat la coadă – GALERIE FOTO
Primul weekend de vară veritabilă la Botoșani a arătat cât de doritori sunt botoșănenii de un loc decent pentru îmbăiere. Vremea călduroasă combinată cu ”Taverna racilor” amenajată în cadrul complexului a umplut duminică ștrandul de la Cornișa Aquapark & Sports.
ÎNGRIJORĂTOR: Fenomenul smombie face ravagii în rândul tinerilor botoșăneni, medic: A luat amploare și din cauza ritmului de viață
De multe ori vedem pe stradă botoșăneni, în speță tineri mergând încet, nesigur cu telefonul în mână și căștile în urechi. Această imagine reprezintă în realitate un fenomen care a luat amploare și o recunosc chiar și specialiștii. 
TRAGEDIE sub ape: Botoşăneancă înecată în iaz
O nouă tragedie petrecută duminică dimineaţă la Botoşani.
Poliția Botoșani obligată să renunțe la RADARELE NEINSCRIPȚIONATE, două autospeciale fără semnele MAI vor trebui... deconspirate
Poliţiştii de Rutieră vor avea voie să lucreze cu aparatele radar doar dacă stau într-o maşină inscripţionată şi amplasată la vedere. Astfel au decis deputaţii care au dezbătut proiectul de lege privind modificarea Codului Rutier.
Protipendada la defilare în cimitir: Ștabii Botoșanilor cu ”tancul” pe trotuar, oropsiții cu fundul pe bordură – GALERIE FOTO
Poate nicăieri nu se vede mai bine decât la cimitir diferența dintre bugetarii de frunte ai Botoșanilor și cei în numele cărora primesc salarii uriașe și tot felul de drepturi interzise muritorilor de rând. Ce-i drept, asta însă atât timp cât și unii și ceilalți sunt vii.
Eroii patriei, sărbătoriți ca niciodată: omagiu pe panouri pentru jertfa a 15.000 de botoșăneni, o poezie recitată aproape de lacrimi – VIDEO & GALERIE FOTO
Ca în fiecare an și în 2019 Cimitirul Eroilor de la Pacea a devenit neîncăpător de Înălțarea Domnului. Doar că, spre deosebire de manifestările precedente, cea care a avut loc astăzi a cuprins mai multe elemente de noutate.
Fosta procuroare șefă trimisă la închisoare, Stavără și el; un polițist condamnat, altul achitat
Fosta prim-procuroare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost condamnată la închisoare de magistrații de la Târgu-Mureș, acolo unde Raluca Stâncescu, alături de alte trei persoane, a fost judecată sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.
S-a bătut din nou recordul: Sumă URIAȘĂ plătită de un botoșănean pentru un loc de parcare
O nouă licitație auto a avut loc astăzi, 4 iunie 2019, la Casa Cărții. Iar bătălia a fost una extrem de mare.
Divorț cu scandal: Botoșănean trimis după gratii după ce s-a apropiat de fosta soție, a amenințat-o și i-a distrus ușa
O căsnicie între doi botoșăneni s-a terminat cum nu se poate mai rău. Iar bărbatul a ajuns la închisoare.
Polițiști amenințați și cu uniforma distrusă de două femei ieșite dintr-o mașină, bătăușele trimise la... muncă
Două femei care au atacat un echipaj de poliție din Botoșani și-au aflat pedeapsa la sfârșitul săptămânii trecute.
Nuntă ”Diamond” pornită de dimineață, deputatul Rotaru e naș, șefi de la județ printre invitați – GALERIE FOTO
Dacă politica i-a adus amărăciune săptămâna trecută, măcar are satisfacții în viața personală. Este cazul deputatului Răzvan Rotaru care duminică este naș.
Botoșani, din nou CODAȘ într-un clasament privind tinerii care au ieșit la vot – EXISTĂ explicații
Peste 2,2 milioane de tineri cu vârsta între 18 și 34 de ani au votat la alegerile europarlamentare de duminică. Puțini sunt însă tinerii care au ieșit la vot în județul Botoșani și, vorbim de un nou tip, în care numele județului nostru apare în categoria celor codașe.
Fost comisar al Gărzii Financiare trimis la închisoare pentru că n-a păstrat distanța de fosta soție
Încălcarea unei hotărâri a instanței prin care i s-a trasat un ordin de protecție ar putea avea consecințe nefaste pentru un fost comisar al Gărzii Financiare, aflat în conflict cu fosta soție.
Până la urmă UDMR e marea bombă a alegerilor de la Botoșani: Maghiarii au bătut patru partide și sunt în mare creștere
Dincolo de scorul sub așteptări al PSD și peste estimări al Alianței 2020 USR Plus, neașteptat este ceea ce s-a întâmplat la Botoșani cu formațiunea minorității maghiare.
PNL și PSD sunt la egalitate, bucurie și aplauze la liberali: Am câștigat VIDEO & GALERIE FOTO
Zeci de liberali în frunte cu liderii filialei s-au strâns duminică seară la sediul partidului din strada Teatrului. La ora 21:00 au urmărit transmisiunile Realitatea TV și Digi 24 pentru a vedea exit poll – urile la alegerile europarlamentare.
Fețe căzute în sediul PSD, unde de șoc la anunțarea exit-poll-urilor: Chiar și când ești doborât, contează atitudinea – GALERIE FOTO & VIDEO
Pentru prima dată, după mai mulți ani de zile, social democrații botoșăneni au întâmpinat rezultatul exit-poll-urilor răpuși de dezamăgire.
are statul bani! este de unde, păcat ca se pot îmbolnăvi micuții care le consumă!stiu „băieții deștepți” sa faca bani si din piatra seaca, scuze din gunoi!
15 octombrie 2018, 14:11
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Trebuie scoase actualele tramvaie din circulație?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Dacă se dorește un spațiu de alimentație publică, aceste dotări sunt oferite de furnizorii de băuturi răcoritoare sau de cafea de exemplu. Sunt contracte de comodat, toți distribuitorii oferă gratuit vitrinele și toată ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7287 lei
USD
Dolarul SUA
4.1834 lei
CHF
Francul elveţian
4.2397 lei
GBP
Lira sterlină
5.3209 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8804 lei
XAU
Gramul de aur
185.9471 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2318 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4587 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8962 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1686 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1846 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6333 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.