Raluca Curelariu, consilier local ales pe listele USR susține că a depus o serie de amendamente la acest regulament care a fost reactualizat imediat după înființarea Serviciului Public de Administrare a Piețelor, Oborului și Cimitirelor (SPAPOC).
Însă după ce ar fi petrecut ore în șir cu o persoană avizată pentru a consulta regulamentul inițial și a venit cu noi propuneri, a constatat că acestea nu sunt puse în aplicare. Un exemplu este privitor la afișarea prețurilor la produsele din piețele botoșănene.
„Noi am cerut niște lucruri de bun simț elementar. Ne-au spus botoșănenii, în special cei în vârstă că au o problemă când merg în piață, iar prețul e trecut de forma 5,99. Dar vezi doar 5-ul pentru că acel 99, îți trebuie lupa să-l vezi. Noi am făcut un amendament prin care am solicitat ca toate cifrele din preț să fie trecute la aceeași dimensiune. Prețul e 5,99, cât de mare ai 5-ul, la fel să fie și 99. E o chestie de bun simț și de respect pentru cei care merg în piață. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, am fost recent în piață și chiar am urmărit chestia asta”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Un alt aspect care s-a dorit a fi reglementat este privitor la poziția cântarelor care ar trebui să fie expuse vederii.
O practică a unor comercianți este de a-l ține mai jos pentru a putea „strecura” printre produsele din pungă și altele mai slabe calitativ.
„Cântarul trebuie să fie vizibil pentru cumpărător. Tot. Și partea pe care cântărim produsele și partea de afișaj. Ei țin cântarul undeva unde tu nu vezi decât eventual partea de afișaj, vezi gramajul și prețul dar nu știi ce a pus omul ăla în taler. Și ajungi acasă și vezi că...”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Aceste prevederi fiind votate de Consiliul Local Botoșani ar trebui respectate. Însă, din păcate, acest lucru nu s-ar întâmpla.
„Cei de la SPAPOC împreună cu Poliția Locală din punctul meu de vedere trebuiau să facă o campanie de informare, pentru că nu e mare lucru să faci niște jumătăți de foi A4 pe care să le dai oamenilor din piață ca să-i informezi că astea sunt noile reguli și trebuie să se conformeze și după ce te-ai asigurat că ai informat oamenii din piață, începi să aplici amenzi. Ca să te asiguri că, ce a hotărât Consiliul Local, cel ales de către botoșăneni se și aplică. Lucrul acesta nu se întâmplă și e extrem de frustrant”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Consiliera de la USR susține că alături de colegul său Marcel Gheorghiță se află printre puținii aleși care au o sumedenie de amendamente depuse și proiecte inițiate, după zeci de ore petrecute pentru a analiza documentații. Iar sentimentul de frustrare intervine, spune Raluca Curelariu, când după atâta activitate, nu se respectă ceea ce s-a reușit să se obțină.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024