În bugetul pe anul viitor va fi inclusă o sumă prin care se dorește extinderea sistemului video al orașului.
Mai multe camere performante cu o rezoluție de calitate înaltă ar urma să fie montate în Piața Centrală a orașului, unul dintre locurile cele mai vulnerabile din punctul de vedere al siguranței cetățenilor.
Primarul Cosmin Andrei a anunțat că, dacă în trecut s-a pus accent mai degrabă pe numărul de camere video din anumite zone ale orașului, în acest caz punctual, se urmărește calitatea imaginilor care să permită identificarea persoanelor dar și a numerelor de înmatriculare, atât pe timp de zi cât și de noapte.
„În bugetul din anul 2021 voi face o propunere pentru extinderea sistemului public de supraveghere video al orașului, al municipalității, în prezent gestionat de Poliția Locală dar care asigură sprijin și furnizează imagini și pentru alte structuri. Această extindere o am în vedere cu precădere în Piața Centrală unde, în ultima perioadă au fost diverse incidente, relatate chiar și de presă”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Decizia a avut la bază și multitudinea de fapte anti-sociale care au fost prezentate public, prin care numeroși botoșăneni au fost victime ale hoților de buzunare.
„S-au furat portofele, s-au furat telefoane, au fost tot felul de agresiuni. În acest sens intenționez să montez un număr suficient de camere de supraveghere cu o rezoluție foarte bună care să ducă la descurajarea acestui fenomen. Iar dacă se întâmplă, să fie identificați foarte ușor cei care produc fapte anti-sociale. Extinderea aceasta se va face prin conectarea camerelor de acolo la dispeceratul Poliției Locale și nu ar trebui să coste foarte mult. Imaginile să fie urmărite în timp real”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Camerele video performante nu vor viza doar hoții de buzunare, primarul arătând că vor fi „pentru toată zona inclusiv acolo unde suntem întrebați dacă suntem interesați de „cupoane, valută și țigări”, zona BIG, pe aleile de acces către piață, camere de înaltă rezoluție care să permită identificarea persoanelor într-un mod foarte facil”.
Și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au solicitat ca municipalitatea să ia în calcul o extindere a sistemului video în Piața Centrală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024