Solicitarea de autorizare a manifestării a fost făcută de Dibu Manix în calitate de președinte al Alianței pentru Unitatea Romilor. Protestatarii s-au adunat în zona ghetourilor din Parcul Tineretului, iar mai apoi, în jurul orei 12:00, au venit în Piața Revoluției.
Au fost persoane de toate vârstele în frunte cu mai mulți copii care au protestat timp de 40 de minute.
Potrivit organizatorilor, numărul participanților a fost mai mic întrucât tot astăzi a fost un protest și la București cu persoane inclusiv de la Botoșani.
Revenind la manifestarea din municipiul reședință de județ, persoanele nemulțumite au strigat: „Jos cu Firea; Vrem libertate!; Vrem condiții!”
Deși inițial s-a anunțat că vor fi pichetate și sediile partidelor PSD și PNL, între timp s-a renunțat la idee întrucât protestul a fost autorizat timp de două ore și se pare că nu s-ar fi încadrat astfel în timp util.
Principala nemulțumire a fost din nou proiectul de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie care, spun romii de la Botoșani, afectează în mod flagrant populația aflată în situație de vulnerabilitate.
În zonă au fost prezente echipaje de Poliție și Jandarmerie.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024