Asistăm în ultimele două săptămâni la tot mai multe proteste în rândul angajaților din sistemul bugetar de la Botoșani.
Au ieșit pe rând să protesteze angajații din Sănătate, polițiștii iar astăzi lucrătorii din Penitenciarul Botoșani și asistență socială.
În mare parte nemulțumirea principală este cea a înghețării salariilor. Au cerut demisia Guvernului și amenință că protestele nu se opresc aici.
Sunt însă și angajați care momentan nu au ieșit în stradă. De această dată ne referim la personalul din sistemul de învățământ.
Potrivit președintelui Ligii Sindicatelor din Învățământ, Liviu Axinte, în această perioadă au loc mai multe întâlniri la nivel național pentru a fi luată o decizie cu privire la organizarea unor proteste.
Există mai multe variante și anume fie ca acțiunile de protest să fie organizate doar la București, fie în toată țara, inclusiv la Botoșani.
„ În perioada aceasta analizăm și după aceea vom lua o decizie. Sigur sunt propuse mai multe acțiuni, dar nu am luat o decizie finală la nivel central. Am avut săptămâna trecută o întâlnire și vom avea din nou săptămână asta și vom hotărî și vom anunța public”
Liviu Axinte, președinte Liga Sindicatelor de Învățământ.
Angajații din învățământ sunt nemulțumiți de faptul că nu s-au mărit salariile de la 1 septembrie 2020, însă au și o serie de revendicări pentru personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024