Cursa pentru cele trei posturi de directori la SC Nova Apaserv SA s-a încheiat cu un rezultat care în guvernarea social-democrată ar fi fost de neimaginat: candidatul membru al PSD a pierdut în fața celui al PNL.
După cum Botoșăneanul v-a informat în luna decembrie, operatorul licențiat de apă și canalizare al județului a scos la concurs posturile de director executiv, director economic și director operațional.
Concurență a fost doar pentru primul post, unde s-au înscris Cristina Panait, lidera organizației municipale de femei a PNL și Dan Deleanu, trezorierul filialei județene a PSD.
Dosarele au fost selectate în ultima lună a anului trecut, iar concursul propriu-zis a avut loc în ianuarie 2020, când pretendenții au trebuit să depună o declarație de intenție și să susțină un interviu.
În urma tuturor acestor probe a fost desemnată câștigătoare Cristina Panait, care ocupa deja postul și căruia îi expirase contractul de mandat.
Ea a mai ocupat în trecut postul de director economic la Spitalul de Psihiatrie, când funcționa cu personalitate juridică, în timp ce contracandidatul său a fost chiar președinte al consiliului de administrație al SC Nova Apaserv SA și subsecretar de stat la Ministerul Apelor și Pădurilor.
Rezultatul este unul neașteptat în condițiile în care doi din cei patru membri ai comisiei de evaluare sunt PSD-iști: Călin Bosovici și Simion Drelciuc, iar director general la SC Nova Apaserv SA este tot un PSD-ist, Albert Tănasă.
Al treilea membru, Narcis Ștefan, a trecut anul precedent de la PSD la Pro România, iar al patrulea a fost un expert independent din afara județului.
Pentru posturile de director economic și director operațional s-au înscris câte un singur candidat, Daniela Jîtărașu, respectiv Romeo Obuf, care au promovat examenul.
Totuși, decizia finală va aparține consiliului de administrație, care va putea alege candidatul cu notă mai slabă pentru că amintita comisie de concurs trebuie să trimită toate dosarele.
Așa cum s-a întâmplat și la Consiliul Local Botoșani în cazul SC Urban Serv SA, nu este exclus ca în CA, controlat de PSD, să fie ales totuși pretendentul cu media mai mică.
Ar fi totuși o decizie riscantă fiindcă, așa cum s-a întâmplat la compania de salubrizare, se poate ajunge la un proces sau chiar mai multe, lucru care la SC Urban Serv SA a dus mai mult sau mai puțin direct la schimbarea întregului consiliu de administrație.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024