Cu susținere politică la numirea sa în calitatea de prefect al județului, dar fără să fie implicat în politică, Alexandru Colbu ar fi primit o serie de sarcini neoficiale de la cei care l-au vrut pe această funcție înaltă a județului Botoșani.
Astfel, în timpul unor discuții, liderii ALDE printre care și vicepreședintele Florin Țurcanu i-ar fi transmis actualului prefect o serie de chestiuni care ar trebui rezolvate la Botoșani.
Și asta în condițiile în care, rămâne o necunoscută cum unele instituții ale statului în aceste probleme nu par să reacționeze.
Așadar una dintre sarcini ar face referire la valutiștii din Piața Centrală care pot fi văzuți în fiecare zi de ani de zile, fără ca acest fenomen să fie stins la Botoșani.
Mai apoi, Florin Țurcanu a arătat că își dorește să elimine de pe drumurile județului pirații auto care fac o concurență neloială firmelor de transport care au angajați cu carte de muncă și plătesc impozite la bugetul de stat.
Și mai pun în pericol și siguranța botoșănenilor care se urcă în mașinile lor.
Și nu în ultimul rând, liderul ALDE a declarat că nu vrea să mai vadă cozile zilnice de la Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto. Și, să fie eliminate „cadourile” care se oferă pentru programări la examene sau altfel de servicii, despre care Florin Țurcanu ar fi auzit că se practică în continuare la Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024