Deputatul a fost amendat și a rămas fără permis, însă plângerea penală i-ar putea aduce mult mai multe probleme.
Întâmplarea, care ar fi avut loc în ultima zi din anul 2019, la orele serii, pe Aeroportul din Suceava, a fost scoasă la iveală de polițistul sucevean Bogdan Bănică, preşedinte executiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.
Cu puține ore înainte de miezul nopții, când toți românii se pregăteau de trecerea în noul an, pe Aeroportul Suceava un polițist era la datorie, asigurând măsuri de defluire a traficului în parcare, pentru a ajunge fiecare cât mai repede acasă.
Polițistul de serviciu a observat un autoturism parcat neregulamentar, moment în care i s-a adresat șoferului, pentru a elibera zona, momentul fiind în mare parte filmat.
”Pe principiul "pe mine mă vezi, pe ăla nu", conducătorul auto începe cocălăreala. Ce nu e prins în filmare e că i se solicită documentele de identitate, la care, surpriză: Nu îţi dau niciun act, bă, sunt deputatul Rotaru Răzvan-Ilie, şi îi flutură poliţistului un carton cu poză ştampilată”, a scris pe Facebook Bogdan Bănică.
Polițistul Bogdan Bănică scrie mai departe că, în altă țară, deputatul ar fi fost ”încătuşat cu mâinile la spate, muşcând din bordură şi călcat cu bocancul exact pe gropiţă. Tu vrei dreptate şi egalitate, dar nu pentru căţei”.
Mai mult, scrie polițistul sucevean, deputatul l-ar fi amenințat pe colegul său aflat la datorie pe aeroport: "ajung eu la Bucureşti şi te dezbrac în c… gol, am eu grijă de tine".
Pentru ameninţare/ultraj deputatului ar urma să i se facă o plângere penală ”pentru oprire neregulamentară, nerespectarea indicaţiilor poliţistului, neînmânarea documentelor pentru control şi tulburarea ordinii şi liniştii publice a câştigat o amendă de 2.240 lei. Başca permisul suspendat”.
”La mai mare, boss, felicitări pentru cum respecţi legile ţării pe care şi tu (paradoxal) le-ai votat. Dacă nu erai deputat aş fi zis că eşti un tupeist nemernic, un exemplu de frustrare şi nesimţire ordinară. Dar din păcate eşti deputat, Rotaru Răzvan-Ilie şi nu-mi permit să-ţi spun adevărurile astea”, a încheiat postarea Bogdan Bănică, preşedinte executiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.
Răzvan Rotaru a fost contactat pentru un punct de vedere în legătură cu cele întâmplate în parcarea Aeroportului Suceava. Deputatul nu dorește să comenteze cele semnalate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024