Cariera politică a tânărului social democrat pare să fie în impas la doar câțiva ani de când și-a început ascensiunea accelerată pe diverse posturi de conducere.
Inginerul Andrei Beilic, membru al PSD Botoșani va fi cel mai probabil suspendat din partid. Iar asta, din cauza unor suspiciuni de ordin penal care planează asupra sa și care fac obiectul unei anchete derulată de DNA.
Andrei Beilic a demisionat în luna august a acestui an din postul de șef sector în cadrul Secției Drumuri Naționale (SDN) Botoșani. Oficial, pentru a activa în mediul privat. Neoficial, conform ultimelor informații apărute, din cauza dosarului pentru fapte de corupție.
Deocamdată își păstrează toate funcțiile deținute însă urmează să fie solicitată suspendarea sa din PSD.
„Vom solicita suspendarea dlui Andrei Beilic până la clarificarea situației sale”, a arătat Cosmin Andrei, președintele Organizației Municipale a PSD Botoșani.
Beilic rămâne membru în consiliile de administrație de la societățile Eltrans și Urban Serv, unde a promovat un concurs. Pesediștii nu îi cer deocamdată demisia de onoare și din aceste funcții.
Funcția sa politică este de vicepreședinte în Organizația Tinerilor Social Democrați (TSD) fiind ales la alegerile care au avut loc în luna februarie a acestui an.
În 2016 apărea în peisajul politic botoșănean când a devenit membru PSD în organizația de la Bucecea.
La doar trei ani distanță, pe când avea 28 de ani Andrei Beilic s-a așezat în scaunul de șef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR).
Venea de pe un post din cadrul Secției Drumuri Naționale (SDN).
Cel mai tânăr șef de instituție din Botoșani are 28 de ani!
Aparenta șefie nu a fost una de durată pentru că Andrei Beilic s-a cocoțat în fruntea instituției fără a avea și un document oficial prin care să fie oficializată numirea sa pe post.
Nu a mai primit vreo numire pe funcția de conducere și a rămas simplu inspector până la momentul în care a decis să revină la SDN, de unde fusese detașat la ISCTR.
Și de la acest loc de muncă a fost nevoit să demisioneze din cauza unei anchete penale aflată în atenția procurorilor DNA privitoare la o serie de presupuse fapte de șantaj la adresa unor firme private.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile