A doua serie de 20 de cadre didactice cursate în cadrul CreaFuture a terminat cu succes cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață.
Profesorii au devenit astfel facilitatori în domeniul creativității și vor transfera la orele de curs cu elevii, toate cunoștințele dobândite din metodele de educație non-formală pe care le-au parcurs timp de cinci zile în săptămâna care se încheie.
Misiunea lor nu s-a încheiat odată cu închiderea cursului, pentru că fiecare participant va utiliza cu un grup de 20 de elevi o metodă de educație altfel, într-un cadru non-formal sau în camera creativă amenajată la Casa Corpului Didactic (CCD).
„Activitățile trebuie să vi le programați pe perioada octombrie – decembrie 2020 în așa fel încât după vacanța de iarnă să putem începe lucrul la broșură. O recomandare, una dintre activități trebuie să se desfășoare la camera de stimulare a creativității de la CCD. Veți fi contactați de către noi și beneficiari pentru programarea activităților, în așa fel încât să nu vă suprapuneți cu activitățile”,
A transmis Isabella Cantemir, coordonator în cadrul proiectului din partea CCD
Așadar, activitățile susținute cu elevii de către facilitatorii în domeniul creativității de la Botoșani vor fi inserate într-o broșură de bune practici ce va fi tradusă în trei limbi: română, engleză și ucraineană și vor fi susținute și de fotografii.
„A doua parte a activității constă într-o parte practică la care trebuie să participe 20 de tineri. Rugămintea noastră ar fi ca acești elevi să fie de clasele a XI-a și a XII-a pentru că noi îi pregătim în domeniul creativității pe partea forței de muncă”,
Adriana Cojocariu, formator în cadrul cursului CreaFuture
Cursul seriei a doua s-a terminat cu același pod de flori pe sub care au trecut toți participanții CreaFuture, răsplătiți cu mulțumiri și aplauze generale.
„CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142 finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.
Proiectul „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, este implementat la Botoșani de Asociația B-Right Media și partenerii Casa Corpului Didactic Botoșani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024