Preşedintele PNL, Ludovic Orban a anunțat sâmbătă, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că au fost validate 72 de propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii.
Printre numele propuse se regăsește, așa cum Botoșăneanul a anunțat în mai multe rânduri, un singur liberal din județul nostru.
Este vorba de Gheorghe Sorescu, fostul prefect primind votul de încredere pentru continuarea activității la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dar pe un post de subsecretar de stat și nu secretar de stat, pe care încă îl mai ocupă.
Unele publicații centrale l-au prezentat ca viitor secretar de stat, însă președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, a precizat reporterului nostru că funcția pentru care este sprijinit este aceea de subsecretar de stat.
Printre cei votați de Biroul Politic Național al PNL se regăsește și Cristian Roman ca secretar de stat Fonduri Europene, însă nu este actualul director al cancelariei prefectului, ci Vasile Cristian Roman, fost prefect de Sibiu.
”Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie. (...) Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului. Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea, am susţinut reprezentanţi noi”,
Ludovic Orban, președinte PNL
Iată o parte a liberalilor validați de conducerea partidului:
Florica Cherecheş preşedinte al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi Copii şi Adopţii.
Nicolae Stănica - președinte Comisia de Prognoză
Valentin Croitoru- Președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate
Daniel Baciu - președinte Casa de Pensii
Mirela Calugareanu - președinte ANAF
Robert Chioveanu - președinte ANSVSA
Ionel Sreioşteanu -secretar de stat la ministerul Transporturilor
Adrian Foghis - secretar de stat ministerul Transporturilor
Gheorghe Ștefan - secretar de stat ministerul Agriculturii
Aurel Simion - secretar de stat la ministerul Agriculturii
Lucian Heiuș - secretar de stat la ministerul Finanţelor
Alin Chițu - secretar de stat la ministerul Finanţelor
Vasile Panait - secretar de stat ministerul Mediului
Marcu Nicu - secretar de stat ministerul Mediului
Sorin Banciu - secretar de stat la ministerul Mediului
Gheorghe Sorescu - secretar de stat ministerul de Interne
Marius Bălu - secretar de stat Ministerul Apărări
Claudiu Racuci - secretar de stat ministerul Dezvoltării
Cătălin Boboc - secretar de stat ministerul Muncii
Marina Manea - secretar de stat ministerul Educației
Ion Sorin - secretar de stat ministerul Educației
Cristian Roman - secretar de stat Fonduri Europene
Alex Bologan - secretar de stat Digitalizare
Dana Niculescu - secretar de stat la Economie
Liderii PNL s-au reunit sâmbătă în ședința Biroului Permanent pentru a aproba nominalizarea secretarilor de stat și șefilor de agenții. PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit la sfârșitul anului trecut funcțiile în Guvern și în urma negocierilor liberalii au obținut 42 de posturi de secretar de stat din 80 câte sunt în Guvern.
Potrivit HotNews.ro, fiecare organizație PNL a făcut propuneri pentru posturile de secretari de stat și prefecți, iar o comisie internă a partidului alcătuită din lideri ca Ludovic Orban, Florin Cîțu, Dan Motreanu, Violeta Alexandru și Virgil Popescu au analizat candidaturile.
Secretarii de stat sunt numiți prin decizia prim-ministrului și desfășoară activități stabilite prin ordin sau instrucțiuni de către ministrul în subordinea căruia se află.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile