Top News
Inconștiență politică la nivel înalt: Bătălia pe funcții PSD - PNL - USR aduce Eltrans în pragul dizolvării, prefectul acuzat că pune umărul la distrugerea companiei de transport
  • Blocajul cauzat la nivel decizional de componența Consiliului de Administrație de la SC Eltrans SA, societatea Consiliului Local Botoșani, trece la un nou nivel.
  • Compania este disputată de PNL pe de o parte și PSD – USR de cealaltă parte. În același timp, ceea ce se întâmplă la această unitate este cea mai grăitoare dovadă despre interesul extrem al politicienilor asupra firmelor cu capital de stat.

De anul trecut Eltrans-ul nu are un Consiliu de Administrație (CA).

 

Dar ce este un CA?

 

Consiliul de administrație este un organ de supraveghere și control în cadrul unei companii sau organizații. Într-o organizație cu membri cu drept de vot, consiliul de administrație este răspunzător pentru cele mai importante decizii, inclusiv pentru adoptarea bugetului și desemnarea directorului general.

 

Membrii CA sunt în zilele noastre exclusiv susținuți politic. Culoarea politică se modifică în funcție de conducerea organizației – societății.

 

La Eltrans, membrii CA-ului care au reieșit în urma concursului organizat de către un „expert independent” au fost toți membri PNL.

 

După alegerile din 2020, primarul liberal a fost înlocuit cu unul social democrat.

 

CA-ul liberal nu a mai corespuns, în condițiile în care edilul PSD își dorește oameni din propriul partid în funcțiile de conducere.

 

Și s-a ajuns aici

 

De un an de zile compania de transport a orașului nu mai are consiliu de administrație. Ba mai mult, i s-a terminat mandatul și unicului director, Victor Ivănescu (tot liberal). Și care a rămas totuși să conducă compania, pe prelungiri succesive acordate prin dispoziție de primar.

 

Totuși, pe 20 septembrie, consilierii locali au votat o componență provizorie pentru Eltrans.

 

 

...„surpriză”!

 

„Dl prefect a atacat în instanță și această hotărâre a Consiliului Local și riscăm în acest moment dizolvarea societății. Pentru că societatea nu mai are CA, nu mai are conducere. Suntem în litigiu de asemenea, cu prefectul județului Botoșani, cu Instituția Prefectului, dar nu puteam sta cu această societate până la stingerea litigiului și am numit un CA provizoriu, așa cum spune legea, pentru a putea funcționa până se soluționează acțiunea în instanță a dlui prefect, indiferent cum se soluționează, am fi luat și am fi respectat-o”,

Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

 

Suspendarea chiar și a CA-ului provizoriu presupune blocarea completă a societății, acuză primarul Cosmin Andrei.

 

”Este la limita abuzului în serviciu”

 

Care face apel la rațiunea prefectului Dan Nechifor:

 

„Fac un apel la dlui să analizeze ceea ce a făcut, cu a doua decizie, de suspendare a hotărârii pentru un consiliu provizoriu, repet, până la soluționarea în instanță pentru că planează acest risc de dizolvare a societății Eltrans. Legea spune că în momentul în care este atacată în contencios, hotărârea se suspendă de drept, fără a mai discuta de rezultatul acestei hotărâri. O hotărâre pe care nu o înțeleg și care este la limita abuzului în serviciu”,

Cosmin Andrei, primar

 

Deși nivelul de satisfacție al cetățenilor în privința societății Eltrans, din partea cetățenilor, nu este unul ridicat, primarul susține că avem nevoie de transport în comun la Botoșani.

 

Chiar și într-o situație care pare fără ieșire.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
PROTEST la Eltrans, șoferii au amenințat că blochează circulația, primarul a venit să-i asculte: Muncim aproape 300 de ore pe lună și luăm 24 de milioane?GALERIE FOTO & VIDEO
VOT secret la Municipiu pentru administratorii de la Eltrans, un om a fost retras

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Botoșănenii rupți în două în 2023, de Ziua Națională a României – VIDEO&GALERIE FOTO
Cea mai importantă zi din an a fost marcată în modul tradițional cu care s-au obișnuit locuitorii municipiului Botoșani.
Botoșaniul abandonat inclusiv de asistații sociali
O treime din populația județului a dispărut în ultimul deceniu, iar statistica îngrijorătoare a ieșit la iveală după recensământul din 2021.
Scandal cu amenințări și vorbe grele între doi directori de la municipiu - Două lucruri sunt omniprezente: hidrogenul și proștii / Ce pot să-i spun unui securist?
Au fost vorbe grele aruncate în ședința de Consiliu Local între doi aleși de la partide diferite, dar aflate în coaliție de guvernare la nivel național.
USR-iștii au dat năvală în plen și au cerut demiterea șefilor de la Apă, cu ei de față – VIDEO 
Ședința ordinară de Consiliu Județean s-a desfășurat într-o manieră liniștită, fără prea multe intervenții din partea aleșilor și cu voturi majoritate pozitive. Singurul moment mai „culminant” a fost la unul dintre ultimele puncte aflate în dezbatere. 
Ultimul loc la fotbal, primul în afaceri: Elsaco este cea mai profitabilă companie din Botoșani – CLASAMENT
Dacă în fotbal Valeriu Iftime traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 10 ani, în business treburile îi merg strună. Săptămâna trecută, la Gala Excelenței în Afaceri, proprietarul FC Botoșani a premiat cele mai performante companii din județ și a început tocmai cu Elsaco Electronic.
FOTOGALERIE Totul până la... carne: Firma cu cea mai mare cifră de afaceri din Botoșani vinde în hipermarketuri și exportă într-o mulțime de țări – CLASAMENT
”Prelucrarea și conservarea cărnii” este obiectul de activitate al SC Doly-Com Distribuție SRL, companie înființată în 2015 care deține mărci precum ”Kravys”, ”Chef de Grill”, ”Chef de Gătit” și ”Ospăț vânătoresC”.
Comisie cu șefi de la CNAIR București pentru un important drum național de la Botoșani – FOTO & VIDEO
Unul dintre drumurile naționale care traversează județul Botoșani a ajuns la final în procesul de modernizare.O comisie amplă cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) dar și de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a marcat momentul.
Un fost șef de instituție amenințat după un control că va fi aruncat într-o groapă din cimitir – VIDEO
A condus această instituție cu atribuții de control și în prezent face parte din corpul de salariați care efectuează verificări la operatorii economici.
Bugetarii nemulțumiți de salarii s-au încăierat în fața prefectului: Eu trebuie să mă duc după un pensionar de 49 de ani / Haideți să nu intrăm în polemici VIDEO
Comisia de Dialog Social de miercuri, 22 noiembrie 2023 a fost transformată într-un teatru de răbufniri între categoriile profesionale care amenință cu întreruperea totală a activității, cele mai multe de săptămâna viitoare.
Bandă „Kiss & Ride” amenajată pe strada Octav Onicescu din Botoșani – GALERIE FOTO
Este un proiect pilot care este preluat după modelul unei primării de sector din capitală, unde traficul este extrem de aglomerat.
Marea împăcare și nu prea: Andrei și Iftime s-au îmbrățișat la bal și în câteva minute au început iar să se supere – GALERIE FOTO
A XXX – a ediție a Balului Oamenilor de Afaceri, devenit în 2023 Gala Excelenței în Afaceri, a fost săracă în oameni politici. Singurii lideri botoșăneni de partid, de rang înalt, prezenți la eveniment, au fost prefectul Sorin Cornilă și primarul Cosmin Andrei.
Șefii de la Consiliul Județean alături de conducerea Spitalului Mavromati și părintele protopop au inaugurat o spălătorie – VIDEO&FOTO
Este vorba despre spălătoria de la Maternitate care a fost inaugurată cu mare fast după trei luni de lucrări.
Două instituții, un țel comun: Protestele s-au extins pe treptele „fostei direcții a muncii”, pensiile și alocațiile „în pericol” – VIDEO & GALERIE FOTO
Grupul de protestatari de pe treptele instituției din centrul orașului s-a mărit în cea de-a noua zi de proteste.
Candidații AUR pentru Parlamentul European au găsit la Botoșani cel mai curat aer și s-au lăudat cu personalitățile locale – VIDEO & GALERIE FOTO
A fost un eveniment care s-a desfășurat aproape fără public.Iar asta poate însemna că fie AUR Botoșani și-a pierdut organizatorii, fie în jurul acestui partid nu mai există aceeași simpatie din partea electoratului.
ULTIMATUM de la Județ pentru liberalii de la municipii: În maxim o lună trebuie să vină cu candidații la primăriile Botoșani și Dorohoi, surpriză pe circuit la capitala județului
Biroul Politic Județean (BPJ) a adoptat joi o hotărâre prin care a fixat un termen organizației PNL Botoșani să propună un candidat pentru Primărie. Decizia a fost luată în lipsa președintelui filialei municipale, Cristian Achiței și a prim-vicepreședintelui, Cătălin Flutur, care nu au răspuns convocării.
Femeia din Botoșani care NU trebuie să fie mamă: A născut trei copii cu afecțiuni genetice rare, doi au murit deja
Este vorba despre o familie din județul Botoșani care este monitorizată de serviciile de asistență socială și care trăiește mai ales din donații.
Angajații „exploatați” ai sistemului: 2.200 de lei pe lună, cu muncă peste program dar și în weekend – VIDEO & GALERIE FOTO
O altă formă a Cenușăresei din sistemul public o reprezintă fără doar și poate, angajații acestei instituții.
Medici experți din București în dosarul Alexandra pentru expertiza medico-legală, unul dintre ei solicită examen toxicologic
Dosarul de urmărire penală constituit în urma decesului pacientei Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani care a murit în Maternitatea Botoșani intră într-una dintre etapele care ar putea fi decisive pentru anchetatori.
O nouă modă: Sătenii vin până în oraș cu gunoaie de grajd și alte deșeuri și le aruncă prin Botoșani
Montarea unor camere de supraveghere la platformele de colectare, dar și colaborarea cu asociațiile de proprietarii și cu vecinii, au permis companiei de salubrizare a Consiliului Local să descopere un alt fenomen, care se petrece de obicei la periferie.
Tupeu și nesimțire în stare pură: După ce a acceptat demisiile lui Firea și Budăi, Ciolacu îi spală pe amândoi - Nu au avut nicio treabă cu azilele groazei!
La aproape patru luni după ce a demisionat din fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) din cauza scandalului din căminele de bătrâni și i-a acceptat-o pe loc, premierul Marcel Ciolacu îi ia apărarea lui Marius Budăi.
PSD + USR = NOAPTEA CA HOTII nu au ținut cont de o selecție plătită din bani publici, si-au numit politic membri de partid într-un CA provizoriu, încălcând legislația în domeniu. Ghinionul lor este ca prefectul nu doarme precum juriștii din primărie.
28 octombrie 2021, 08:49
Inconștiența USR--ului care a votat la intelegere cu Psd-ul ( ciuma rosie) impartindu-si frateste functii la Eltrans, forțând legea. Rusine USR , m-ati dezamăgit !!!!
27 octombrie 2021, 22:18
Mai bine dizolvati și Urbanul Service, s-a umplut de psd-isti, s-a umplut de persoane cu numele de Federovici. -- directorii mai vin câte o ora, doua pe zi la munca în rest haos .
27 octombrie 2021, 22:03
Va rog să faceți un CA și la unitatea mea ,că eu oricum nu mai fac față așa singur cu toate hotărârile.
27 octombrie 2021, 20:57
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
”Mă duc la Craiova să câştig şi cred că pot să câştig. Vorba lui Dorinel Munteanu, de ce să-mi fie frică? Dacă stăm bine fizic, câştigăm. Fotbalistic cred că suntem la nivelul lor, nu cred că sunt atât de talentaţi î ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9679 lei
USD
Dolarul SUA
4.6140 lei
CHF
Francul elveţian
5.2769 lei
GBP
Lira sterlină
5.8029 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1866 lei
XAU
Gramul de aur
301.7158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2595 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3050 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0289 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3946 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6664 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.1 o C
Dorohoi
-3.6 o C
Bucecea
-2.6 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-2.6 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.