Poliţiştii Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au reţinut astăzi un bărbat de 36 de ani, din oraş, bănuit de comiterea infracţiunilor de refuz de prelevare de probe biologice, amenințare şi loviri sau alte violențe.
Marţi seară, acesta a condus un autoturism pe strada Pacea şi, ajungând pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (cel mai probabil, pe fondul consumului de alcool), intrând în coliziune cu o semiremorcă.
Ulterior impactului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, ajungând pe strada Cornișa din municipiul Botoşani, unde a fost depistat de poliţişti.
Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, anterior depistării pe strada Cornişa, conducătorul auto a adresat injurii și amenințări celorlalţi participanți la trafic; de asemenea, a agresat fizic unul dintre martorii prezenţi la faţa locului.
Întrucât bărbatul a continuat să aibă aceeaşi atitudine violentă pe tot parcursul cercetărilor, fiind necesară imobilizarea sa prin încătuşare, acesta a fost ulterior condus şi internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoșani.
În cauză continuă cercetările, urmând să fie sesizată unitatea de parchet competentă, cu propunerea de dispunere a altor măsuri preventive faţă de conducătorul auto.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024