Top News
Soția lui Țurcanu, fiul unui primar & un patron de restaurant, consilierii noului prefect - FOTOGALERIE

Alexandru Colbu a fost învestit miercuri seară în funcția de prefect al județului Botoșani. Sala mare de ședințe a Palatului Administrativ s-a umplut, iar printre persoanele care au asistat la ceremonie s-au regăsit și viitorii colaboratori ai noului prim reprezentant al Guvernului în Botoșani.

Aceștia au luat loc în zona funcționarilor de la Prefectură. Nu au fost prezentați oficial, însă lucrurile sunt deja stabilite.


Astfel, Roxana Țurcanu, președintele ALDE Botoșani, partid căruia i-a revenit la negocieri funcția de prefect al județului, va fi numită director de cancelarie. Pe fondul ocupării noului post, ea și-a delegat atribuțiile de la partid soțului său, Florin Țurcanu, vicepreședinte al filialei județene.


Consilier va fi Vlad Romanescu, fiul primarului de Păltiniș, Costel Romanescu. Acesta a plecat în 2019 din PNL și a intrat în ALDE, iar după ce s-au făcut publice exit-poll – urile la primul tur al prezidențialelor, a depus din nou adeziune la liberali. Săptămâna trecută s-a reîntors însă în ALDE, supărat fiind că PNL-iștii nu l-au primit încă în partid.


Purtător de cuvânt va fi Gabriel Atudoroae, patronul unui restaurant din zona centrală a orașului, fără experiență în mass-media. În 2016 a candidat din partea ALDE la Primăria Botoșani. S-a clasat pe locul al patrulea, iar ALDE nu a intrat în Consiliul Local.  


Cu toții au ciocnit o cupă de șampanie cu Alexandru Colbu la finalul festivității.

 

loading...
ACUM: Șefimea de la Botoșani a umplut sala Prefecturii pentru jurământul noului prefect – GALERIE FOTO & VIDEO
Noul prefect a jurat în fața unui monitor, fără vreun parlamentar prin preajmă, dar cu ex-prefectul alături – VIDEO & GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
SCANDAL de la blocarea microbuzelor la persoane fizice și juridice! Zeci de roți blocate și ridicări la Pacea – GALERIE FOTO
Acțiunile au avut loc urmare a sesizărilor repetate ale cetățenilor cu privire la parcarea neregulamentară a autovehiculelor.
Fată de 14 ani din Botoșani însărcinată cu un bărbat cu 13 ani mai mare decât ea
O poveste de iubire între doi tineri este obiectul unui dosar penal aflat pe rolul instanței de la Judecătoria Botoșani.
Accidentul MORTAL de lângă Permise: PRIMELE cuvinte ale băiatului care a omorât un om cu mașina
Pe 18 iunie 2017 un cumplit accident rutier a avut loc pe Calea Națională, lângă sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), un bărbat fiind omorât în timp ce citea ziarul în stația de maxi-taxi.
O nouă LOVITURĂ pentru PSD! Afacerista vicepreședinte la Județ a trecut la ALDE
Partidul Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani mai înregistrează o pierdere din rândul membrilor cu funcție de conducere. 
Bate vântul schimbării: Rezultat bombă la concursul pentru director la ”Apă”
Cursa pentru cele trei posturi de directori la SC Nova Apaserv SA s-a încheiat cu un rezultat care în guvernarea social-democrată ar fi fost de neimaginat: candidatul membru al PSD a pierdut în fața celui al PNL.
10 pentru primării! ALDE a prezentat o parte din candidații la alegerile locale, de la primarul „fără chip” la fostul șef de post – LISTA & FOTOGALERIE
Sala de conferințe a Filialei ALDE Botoșani din clădirea cu sticlă situată în Centrul Istoric al orașului a devenit din nou neîncăpătoare joi, 16 ianuarie 2020 când Florin Țurcanu l-a avut ca invitat principal pe senatorul Varujan Vosganian dar și pe o parte dintre candidații la primăriile din județ din partea acestui partid.
Anchetă la Parchet! Fostul director al Penitenciarului ar fi fost plătit pentru zeci de zile în care n-a fost la serviciu
În timp ce gardienii Penitenciarului Oradea au adunat peste 103.000 de ore suplimentare muncite, dar neplătite, fostul director al Penitenciarului Oradea, comisarul şef Marius Hliban, şi-a „rezolvat”, într-un singur an, 255 ore suplimentare fictive, fiind pontat chiar şi în concediu.
Luptă politică în „patria” secretarului general PNL, viceprimarul îl contracandidează la Primărie
„Stimați cetățeni ai Comunei Dângeni, pentru a clarifica si limpezi situația, vă aduc la cunostință că îmi voi depune candidatura pentru funcția de primar. Din respect pentru dv, colegi și colaboratori consider că trebuie să aveți o informare corectă și necesară.Vă mulțumesc pentru colaborare și încredere”.
Magazin DEVASTAT de botoșăneni! Oamenii s-au călcat în picioare pentru tot felul de lucruri la prețuri ridicole – GALERIE FOTO & VIDEO
Lichidările de stoc sunt foarte pe placul românilor, deși astfel de imagini pot fi observate pe alocuri și în țări mai cu pretenții.
Loading...
Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim… dar să fie în engleză: O statistică îngrijorătoare la Botoșani
Pe 15 ianuarie sărbătorim și la Botoșani, cu mai mult sau mai puțin fast, Cultura Națională. Se vor recita poezii, se va vorbi frumos despre ceea ce ne definește, despre identitate națională, cultură, limbă.
Pariul lui Florin! Fratele Mihai, europarlamentar până la alegerile locale: Pe experiența mea mă bazez când spun asta
Fratele coordonatorului ALDE Botoșani pare că s-a născut sub semnul norocului, politic și financiar. Pentru a doua oară în două legislaturi consecutive, Mihai Țurcanu ar putea obține un mandat de europarlamentar prin redistribuire.
Milionarul din Botoșani care construiește iar în centrul orașului: blocuri cu spații comerciale și birouri, locuri de parcare, chiar și-un after school
O nouă investiție mobiliară importantă va fi făcută într-o zonă centrală a municipiului Botoșani și îi aparține și de această dată omului de afaceri Tonino Boldea.
Năucitor: Autostrada Moldovei NU poate fi făcută cu fonduri UE, trebuie schimbată legea
La două luni după instaurarea Guvernului Orban, proiectul Autostrăzii Unirii bate pasul pe loc, la fel ca în guvernarea PSD. Finanţarea construirii cu fondurile europene alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 „nu este posibilă în condiţiile legislaţiei actuale, iar finanţarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislaţiei, de rezultatele studiului de fezabilitate şi de alocarea financiară disponibilă“.
Un taximetrist a transformat Centrul Vechi în stradă, polițiștii de la ”Locală” îi pregătesc niște... puncte – FOTOGALERIE
Anul 2019 s-a încheiat cu un chef de proporții în Centrul Vechi la care nu a intervenit vreo autoritate publică finanțată din banii cetățenilor, iar 2020 începe cu un taximetrist care traversează zona istorică a urbei deși circulația autovehiculelor este interzisă acolo.
Loading...
Șoferiță moartă de beată prinsă în trafic după ce a vrut să-și salveze mama
O șoferiță a fost surprinsă de oamenii legii beată la volan astfel că a ajuns în fața instanței pentru a depune mărturie cu privire la cele întâmplate.
Scandal în aeroport: Deputatul PSD Răzvan Rotaru acuzat că ar fi amenințat un polițist - VIDEO
Deputatul a fost amendat și a rămas fără permis, însă plângerea penală i-ar putea aduce mult mai multe probleme.
DEZASTRU la accident: 11 răniți, o persoană inconștientă, mașinile distruse  - GALERIE FOTO
În urma accidentului produs în localitatea Gorbănești, pe DN 29 D, 11 persoane au fost transportate la spital.
ULTIMĂ ORĂ: Mașină în flăcări după o ciocnire violentă cu un microbuz plin cu persoane – FOTOGALERIE
Un nou eveniment rutier urmat de această dată de un incendiu a avut loc în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Cheful s-a revărsat pe holuri! O moldoveancă a dat foc revelionului de la cel mai mare hotel al Botoșanilor – VIDEO & GALERIE FOTO
Restaurantele și sălile de conferință ale Hotelului Rapsodia au fost pline până la refuz în noaptea dintre ani. Solicitările pentru participarea sau organizarea de evenimente au fost atât de mari încât la parter și mezanin nu a mai rămas nici măcar un loc liber.
Paula Seling cântă pentru 2020, o mie de oameni la revelionul Primăriei - VIDEO & GALERIE FOTO
În jur de 1.000 de botoșăneni se află la această oră în zona zero a orașului, acolo unde revelionul organizat de Primărie este deja în plină desfășurare.
turcanii ajung din nou in fruntea judetului...parca e un blestem, nu alta...mai ramane ca si radasanu sa mai prinda o functie, pentru ca e capabil, a dovedit-o cat a lucrat in sistemul privat si acum vrea sa demosntreze mai departe...cat despre odrala lui romanescu..probabil cei din prefectura nu vor duce lipsa de tigari...
12 decembrie 2019, 18:44
Este de departe cea mai crunta umilinta la care a fost supus Botosaniul/ Flutur& PNLsa se roage de tzurcanu de-acum incolo de vreo doua voturi. Psd va castiga si daca sparg seminte pana la locale.
12 decembrie 2019, 12:19
V-a tras-o la pnl Turcanu iar, asta inseamna sa fii organizatia la nivel national slaba si plina de tot felul de caricaturi. Alo domnii primari nu isi mai dau demisiile, ca asa se incordau? v-ati facut de ras!
12 decembrie 2019, 10:42
O echipă BETON care cu siguranță va face numai COLB!
12 decembrie 2019, 09:36
Porcaria asta, circul asta mizerabil in care papusarul principal este penalul Turcanu, iar papusile sunt toti, ABSOLUT TOTI cei din jurul lui, si nu numai, va face ca psd sa renasca ca pasarea phoenix din cenusa. "Astia" condusi de "inestimabila " Doina abia asteapta sa revina la putere, si asta va fi foarte usor la Botosani. Pacat de oamenii care inteleg ce se intampla cu adevarat, ca nu au nicio putere, chiar prin vot, sa schimbe ceva in amaratul asta de judet. Ce mai, dezamagire totala!!
12 decembrie 2019, 08:58
D le Gabriel Atudoroae, nu cred inca ca esti asa de jos etic si moral si ar trebui sa ti mai revii si sa lasi asocierea cu astfel de oameni. Moral si in orice fel o sa te traga in jos tare si o sa regreti mai tarziu cand o sa fi stigmatizat. Nu asa se incepe o cariera politica, nu cu astfel de partid si in nici un caz cu asa oameni. Ti ai ales total gresit grupul !
12 decembrie 2019, 07:05
Merci frate ca ne-ai luminat! Deci cine nu merge la furat cu ei, nu ajunge acolo unde ei ajung chiar daca dimineata au stat in fata judecatorului sa explice cum au smanglit o vila.Rationamentul insa merge mai departe si tragi concluzia ca asta a furat pe rupte si a avut de impartit si cu cei ce l sprijina. Acum se pregateste de runda a doua. Am inteles ca e bine sa nu votez ALDE. Votam P N L in asa fel incat sa nu mai aiba nevoie de hoti si curve.
12 decembrie 2019, 00:42
„ĂȘTIA” își bat joc de noi. Păi nu contează cine câștigă alegerile, șacalii se transferă imediat la alt partid (sau grup infracțional) și rămân la butoane.
11 decembrie 2019, 22:06
Fara clovnul radasanu nu era posibil spectacolul trist de circ.
11 decembrie 2019, 22:03
"Doamne fereste ce-i asta oameni buni? Se împart ciolanele și noi ne uitam ca prostii. Revin iar și iar aceleași nulități. Se învârt între ei parca numai ei ar exista în acest județ. Iar noi existam la votat." Păi şi ce ai vrea? De ce faci gât? Ce! Ai fost la furat cu ei?
11 decembrie 2019, 22:01
E jale din nou fam. Turcanu , suntem nebuni sa mai votam Alde
11 decembrie 2019, 20:09
Adunatura de nulitati, penali si cocalari. Mai rau, mai urât si mai periculos decat ceea ce fac piulifricii astia Țurcani nu cred ca se putea intampla in Botosani vreodata daca nu ajungea iar cibanul la volan. Peneleul a ratat guvernarea locala.
11 decembrie 2019, 19:44
Doamne fereste ce-i asta oameni buni? Se împart ciolanele și noi ne uitam ca prostii. Revin iar și iar aceleași nulități. Se învârt între ei parca numai ei ar exista în acest județ. Iar noi existam la votat. Va fi bineeee! La anul și la mulți ani tot pentru ei. Se vrea oameni integri, corecți, profesioniști.... Ăștia ies din cenusa ca pasarea phoenix. Peste ceva timp iar Federovici cu sleata ei, apoi iar sleata lui Turcanu și printre sleata lui Soptica...vai de noi cei care conștientizăm că cei care ii votează ii doare in ....de noi și de copii lor.
11 decembrie 2019, 18:53
Este una care tot scapa capul pe umarul prefectului. Urmareste un ciolan...
11 decembrie 2019, 18:40
Ratatul de atudoroae ajunge bugetar?păi comenta pe facebook de bugetari. Un betivan notoriu
11 decembrie 2019, 18:13
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
 „Mulțumim donatorilor care prin gestul lor au oferit un strop de viață și speranță bolnavilor și îi așteptăm și în 2020”,Paraschiva Temneanu, director Centrul de Transfuzii Sanguine Botoşani   ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7786 lei
USD
Dolarul SUA
4.3095 lei
CHF
Francul elveţian
4.4378 lei
GBP
Lira sterlină
5.6295 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9187 lei
XAU
Gramul de aur
215.9731 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2444 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4244 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9497 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2982 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6395 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.