Postul de manager de la o unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean a fost scos la concurs. Nu există concurență pentru această funcție de conducere fiind înscrisă o singură candidată.
Mai exact, se organizează examen pentru postul de manager la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga. Odată cu ieșirea din starea de alertă, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a numit-o pe Larisa Andreea Magdalena în locul Oanei Norses. Ulterior, postul a fost scos la concurs și luni, 6 martie 2023, a fost afișat rezultatul la etapa selecției dosarelor.
Astfel, singura persoană înscrisă în cursa pentru această funcție este Larisa Andreea Magdalena, soția administratorului public al Primăriei Botoșani, Mircea Magdalena.
Mircea Magdalena a fost ales în luna februarie a anului 2023 președintele Organizației Tineretului Social Democrat (TSD) de la municipiul Botoșani.
Candidata înscrisă a fost declarată admisă la etapa selecției dosarelor.
Urmează ca proiectul de management să fie publicat pe site-ul unității medicale. Mai apoi, pe 15 martie 2023, Larisa Magdalena va susține în fața comisiei de concurs această lucrare.
Salariul net al managerului de la Sanatoriul Podriga este de 13.767 lei.
Fete și băieți de la Clubul Sportiv Școlar, pe podium la competiții – LISTA premiaților
Oana Sava
Mar 18, 2025
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile