Întreruptă anul trecut în pandemie, când gândurile la Angelica Gherman s-au unit de la distanță în mediul virtual, Gala care-i poartă numele regretatei învățătoare s-a reluat în 2022 în condiții speciale.
Pe 5 ianuarie Angelica Gherman și-ar fi serbat ziua de naștere. Fiica ei a decis ca în fiecare an, de aici încolo, 5 ianuarie să fie ziua în care oamenii să-și aducă aminte de ea și să o serbeze la Gala Angelica Gherman, care a ajuns în 2022 la cea de-a IX-a ediție.
În acest an evenimentul a fost despre creativitate. Despre principiul 3C: cooperare, comunicare, creativitate, ce a stat la baza proiectului ˝CreaFuture- Creative Workforce for Cross Border Future˝, implementat de Asociaţia B-Right Media în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Botoşani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi şi Şcoala Superioară de Artă nr. 5 Cernăuţi.
În cadrul acestui proiect 82 de cadre didactice şi lucrători de tineret din România şi Ucraina au devenit facilitatori în domeniul creativităţii şi dezvoltării personale.
Întrucât o mare parte a activităţii Asociaţiei B-Right Media din 2021 a fost dedicată proiectului sus menţionat, organizatorii Galei Angelica Gherman au decis ca ediţia 2022 să se axeze tot pe creativitate.
Acțiunea a fost găzduită de Complexul Miorița, un loc extrem de frecventat de Angelica Gherman și chiar locația unde și-a sărbătorit ieșirea la pensie de care a apucat să se bucure puțin peste un an.
„După anul trecut, când tot sub semnul pandemiei am decis să organizăm evenimentul online, am decis anul acesta să facem un eveniment restrâns cu persoane care au cunoscut-o, care au iubit-o și persoane care își doresc să fie aici ca să-și aducă aminte de Angelica Gherman care astăzi (5 ianuarie - n.r.) ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere, dar iată că nu o să plângem. Ne dorim foarte mult să o sărbătorim și începând de anul acesta Gala va fi pe 5 ianuarie, de ziua ei tocmai pentru că nu vrem să comemorăm, ci vrem să sărbătorim. Să sărbătorim ceea ce a fost Angelica Gherman pentru învățământul botoșănean, ceea ce a fost pentru familie, prieteni, colegi”,
Raluca Bălășcău, fiica Angelicăi Gherman
În contextul creativității, a fost oferit premiul pentru facilitatorul creativ al anului care a fost nominalizat din rândul cadrelor didactice care au absolvit cursurile CreaFuture.
Dragoș Racu a primit diploma pentru ”Facilitatorul creativ al anului” alături de o finanţare de 1.000 de lei pentru un proiect educativ pe care câştigătorul îl va derula până la sfârșitul anului 2022. Asociaţia B-Right Media va oferi consultanţă și mediatizare gratuită pentru derularea acestui proiect.
Dragoș Constantin Racu este profesor de geografie la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, cea mai mare unitate de învățământ din județul Botoșani. A poposit pe meleaguri botoșănene din altă zonă a țării și și-a început activitatea didactică în urmă cu opt ani.
„Am primit un imbold care mi-a schimbat puțin percepția despre ceea ce fac. În ultimul an, de când s-a încheiat acest curs, mi-am focusat întreaga perfecționare spre acest aspect, al creativității. Creativitatea a devenit totodată o idee implementată în întreaga mea activitate didactică și dezvoltarea creativității elevilor mei a devenit totodată o prioritate, un obiectiv major pentru mine. Ce cred eu că am descoperit că este creativitatea... Aveam o percepție un pic diferită înainte de a participa la acest curs, trăiam cu impresia că, creativitatea este un talent, o calitate înnăscută de care se bucură foarte puțini oameni. Printre care eu NU mă număram. Am descoperit pe parcursul acelor zile că, creativitatea este mai degrabă o abilitate care poate fi exersată, perfecționată prin exercițiu și prin practică”,
Dragoș Racu, profesor de geografie la Liceul Pedagogic
Creativitatea, a spus mai departe tânărul profesor, este mai degrabă o idee decât o noțiune teoretică abstractă.
„Trăim într-o lume foarte volatilă, perisabilă, ceea ce credem că știm azi, va fi demontat de ceea ce descoperim mâine. Singura soluție de a ne obișnui cu o asemenea lume în schimbare este adaptarea. Iar pentru adaptare cred că trebuie să fim în primul rând creativi, să fim flexibili, să fim inventivi, să comunicăm și să colaborăm”,
Dragoș Racu, profesor de geografie la Liceul Pedagogic
Și-au amintit de Angelica Gherman și foste colege precum Viorica Saucă și Adriana Cojocaru. Dar și Isabella Cantemir și Daniela Biolan de la Casa Corpului Didactic (CCD) Botoșani.
Angelica Gherman, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant, care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute și patru în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I”, obţinută în anul 2007 şi diploma „Educatorul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024