Un accident șocant a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 aprilie 2019, anul acesta cunoscută și ca Vinerea Patimilor. Un conducător auto din Botoșani a decedat în propria mașină.
Accidentul rutier s-a petrecut pe drumul național care duce spre Vama Stânca. Bărbatul se afla la volan când a izbit puternic un copac. În urma impactului, mașina a luat foc. Era o Toyota care a ars ca o torță cu tot cu arbore.
Flăcările au fost observate după minute bune după impact de către un șofer care trecea prin zonă și care a sunat imediat la 112.
Pentru șofer nu s-a mai putut face nimic. Pompierii de la Garda de Intervenție Trușești au stins doar incendiul, în interior bărbatul era deja carbonizat.
Polițiștii au reușit să îl identifice. Și au două variante de producere a accidentului. Una ar fi că bărbatul a adormit la volan iar a doua că i s-ar fi făcut rău. Cert este că a părăsit carosabilul cu 50 de metri înainte de impactul cu copacul și este posibil ca involuntar să fi accelerat și astfel impactul a fost mai puternic.
Polițiștii cercetează toate împrejurările în care a avut loc această tragedie la Botoșani. Mașina a fost preluată pe o platformă SOS Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024