Top News
Tupeu, prostie, inconștiență? Tâlharii au picat și după o gafă ca-n filme

Doi dintre cei trei tineri suspectați că săptămâna trecută au tâlhărit cinci femei din Botoșani și una din Suceava au fost capturați la câteva ore după ce ce primul dintre ei, Dragoș Moroșanu, de 20 de ani, a fost prins la Dorohoi.

Tâlhărie cu telefonul furat în buzunar

Cătălin Aniţă, de 26 de ani și Ionuţ Iasciuc, de 24 de ani, se aflau vinerea trecută la Suceava, unde, deși știau că sunt căutați asiduu de polițiștii botoșăneni, au tâlhărit și o femeie din județul vecin. La percheziția corporală, asupra unuia dintre ei s-a descoperit un telefon mobil pe care îl furase de la una din femeile tâlhărite la Botoșani. De altfel, cu toate că au fost prinși efectiv de oamenii legii din Suceava, cei doi au picat pe monitorizarea celor de la Botoșani, care practic ar fi comunicat colegilor locul unde se află cei doi dorohoieni. Iar telefonul pe care unul dintre tineri îl purta asupra sa și care aparținea unei victime a jucat probabil un rol cât se poate de important.

Plimbați între inspectorate

Au urmat câteva ore de incertitudine... instituțională întrucât, comițându-se o tâlhărie în jurisdicția Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și cu tinerii capturați de oamenii legii de acolo, aceștia ar fi dorit să instrumenteze ei dosarul. Cum însă procurorii și polițiștii botoșăneni munceau neîntrerupt de câteva zile pentru prinderea principalilor suspecți de tâlhăriile în serie, în plus aveau și mărturiile celui de-al treilea membru al rețelei, iar dosarul era în mare parte deja construit, au insistat pentru predarea lui Cătălin Aniţă și Ionuţ Iasciuc, care au fost transferați în noaptea de vineri spre sâmbătă în custodia IPJ Botoșani.

Aurul furat, dus la amanet

Telefonul păstrat de unul dintre tineri nu a fost însă singura gafă a dorohoienilor care au speriat femeile din Botoșani. La percheziții s-au descoperit și mai multe carduri bancare care aparțineau victimelor. De asemenea, la amaneturi din Dorohoi au fost depistate bijuterii sustrase de la persoanele bătute și furate la Botoșani, astfel încât, chiar și fără semnalmente, întrucât nici o victimă nu le văzuse fața, s-a reușit totuși identificarea principalilor suspecți.

Loading...
Dezvăluiri din “dosarul tâlharilor” – momentul în care s-a produs deCLICK-ul & ultima lovitură
Tâlharul care bătea femei fără apărare a mai fost la pușcărie – ”PALMARES” incredibil de furturi la activ

 

Îşi bat joc de noi! Sume infime pentru drumuri, în Ilfov se dă de 22 de ori mai mult, primim cei mai puţini bani din toată ţara

Bătaia de joc la adresa botoşănenilor şi moldovenilor cu privire la infrastructură va continua şi în 2018. Regiunea Nord-Est, din care face parte şi Botoşani, va beneficia de cele mai mici fonduri din bugetul Ministerului Transporturilor. La Ilfov, de exemplu, se vor aloca de peste 20 de ori mai mulţi bani.

Întâiul premiu după 38 de ani primit într-o gală cu lacrimi și suspine: Câte puțin din tăria stâncilor, din zbuciumul mării și din curajul vulturilor - VIDEO & GALERIE FOTO

Cu lacrimi și cu suspine a fost evocată și în acest an cea care a fost Angelica Gherman. Gala care îi este închinată a ajuns la a V - a ediție, iar colegii de la Școala Gimnazială nr. 13 s-au adunat în centrul multifuncțional ce îi poartă numele într-o nouă aducere aminte.

Gardian de la spital umplut de sânge de ruda unui pacient, autorităţile caută agresorul – VIDEO

Conflict violent la intrarea în Spitalul din Botoșani, unde un gardian a fost lovit de ruda unui pacient. Paznicul nu i-a permis agresorului să intre într-o secție a spitalului în afara orelor de vizită.

Proiectul de 32 de milioane de euro de la Primărie, tot mai aproape! Dispar tramvaiele

După trei ani de zile de la deschiderea actualului exercițiu financiar, în sfârșit proiectele depuse pentru atragerea de noi fonduri europene sunt pe cale să devină realitate.

Moment EMOȚIONANT în Centrul Istoric – Imnul Național al României interpretat într-un mod unic la Botoșani – GALERIE FOTO & VIDEO

A fost poate unul dintre cele mai emționante momente ale zilei în care sunt sărbătoriții toți românii și botoșănenii deopotrivă.

Scene dureroase în “capătul lui 1”, mamă şi copil cu autism umiliţi la uşa unui tramvai: Afară!

Scene reprobabile pentru un oraş ce se doreşte a fi european au avut loc marţi spre seară la intersecţia străzii Primăverii cu bulevardul George Enescu. Acolo, angajaţii companiei de transport a municipalităţii au blocat accesul în tramvai al unui copil bolnav de autism (sindromul Asperger) şi a mamei acestuia.

Ce-i cu băiatul ăsta? Un tânăr ajuns director şi-a scos angajaţii la lucru la 4 dimineaţa – GALERIE FOTO

Prima noapte cu ninsoare de la Botoşani, deşi redusă cantitativ, l-a băgat în priză pe noul director adjunct de la societatea de salubrizare a municipalităţii. Şi, mai departe, pe cei din subordinea sa.

Tricolorul compus din sute de luminiţe, a răsunat centrul oraşului la “Deşteaptă-te, române” – FOTOGALERIE

Ziua Naţionale a României a fost sărbătorită în avans de Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Asemeni anilor precedenţi şi de această dată prestigioasa unitate de învăţământ a organizat o acţiune deosebită.

Mascații au descins în Centrul Vechi și Parcul Tineretului

Acțiuni de amploare în mai multe zone ale municipiului Botoșani desfășurate de DIICOT.

Cântăreață din Botoșani alături de Stela Popescu în ultimele clipe din viața publică: Cumplit... Nu există cuvinte... - VIDEO & FOTOGALERIE

Ultima apariţie publică a Stelei Popescu a avut loc, marţi, la Gala Femeilor de succes, unde artista a primit un premiu. Spectacolul a fost prezentat de botoșăneanca Francisca Dulceanu.

Regina bobocilor din liceele botoșănene aleasă în ropote de aplauze – GALERIE FOTO

În această seară  Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit finala Festivalului-Concurs Miss și Mister Boboc 2017.

Acuze de trafic de carne vie în PSD Botoşani, un consilier local pe picior de plecare a răbufnit: Neruşinaţilor, interlopilor

Scandalul declanşat de alegerile parţiale care au avut loc pe 5 noiembrie continuă şi după învestirea noului primar de la Nicşeni.

Oooo... brad scump! Hypermarketurile au început să comercializeze pomi de Crăciun – PREŢURILE

Crăciunul a venit mai devreme în hypermarketurile din Botoșani: colinde, brazi și altele asemenea. Deși mai este peste o lună până la sărbătorile de iarnă, marile magazine au scos deja la vânzare produse pentru acest sezon.

Liberalii au parodiat în stradă melodia „Hai la Botoșani”: Bani, dai, bani la Teleorman, măi, dai, dai, dai Liviule, dai VIDEO

Protestul PNL a durat în jur de o oră și s-a stins în Piața Revoluției din municipiul reședință de județ.

Te doare mintea: Consilierul de la cabinet în apartamentul deputatei, șoferul în casa socrului președintelui

Procesul în care este judecat fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu continuă să scoată la iveală tot felul de ciudățenii ce s-au petrecut în mandatul acestuia. Conceptul de „nepotism” descrie cum nu se poate mai bine modul în care a fost condus marele partid de tradiție la nivel județean, dar și județul în sine.

Fetele de la Botoşani, mărturisiri emoţionante la o emisiune fără pereche: I se face pielea de găină; Nu ştiu cât va ţineVIDEO

După un periplu pe la posturi centrale de radio şi televiziune Fetele de la Botoşani au revenit acasă. Iustina Irimia, Loredana Călin, Lorena Dupu şi Simona Mazăre au fost invitatele unei emisiuni unicat.

Ce Bucureşti? Ce Cluj? Un botoşănean a făcut cea mai mare comandă din România de Black Friday, aproape UN MILIARD lei vechi

Suntem cea mai săracă regiune a ţării şi a patra din Uniunea Europeană, însă avem printre cele mai luxoase vile şi maşini. Iar de astăzi paradoxul se prelungeşte şi cu Black Friday.

Țurcanu vrea să târâie capii PSD în procesul cu vila ilegală a familiei

Un nou termen din procesul în care este judecat fostul politician liberal care a condus vremelnic județul s-a consumat ieri, la Tribunalul Botoșani. Această înfățișare a fost diferită de predecenta în sensul în care discuțiile s-au purtat pe un ton scăzut și civilizat, iar apărarea a venit cu o listă lungă de solicitări.

Ţeapă la ceas de seară cu un ACCIDENT ÎNCHIPUIT la ieşirea din oraş, bărbat căzut lat pe şosea

O persoană ar fi fost rănită joi seară într-un accident rutier petrecut în localitatea Răchiţi, pe şoseaua principală care leagă localitatea de municipiul Botoşani.

Viața în blocul fantomă, locatari zgribuliți de frig, pereți găuriți, oameni plângând ca niște copii – GALERIE FOTO & VIDEO

Ieri, 15 noiembrie s-au împlinit fix două luni de zile de la explozia care a zguduit blocul din Primăverii și care a schimbat destinul celor 13 familii care locuiesc în această scară. Două luni de zile și parcă, pentru acești oameni, timpul s-a scurs degeaba.

Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În legătură cu transportul cu maxi-taxi consumatorii cred că ar trebui introduce microbuze ceva mai mari sau chiar autobuze pentru că am văzut că fluxul de călători crește. Nu toate au bare de susține adecvate, de multe ori te ...
Curs valutar
15 decembrie 2017
EUR
Euro
4.6346 lei
USD
Dolarul SUA
3.9285 lei
CHF
Francul elveţian
3.9729 lei
GBP
Lira sterlină
5.2711 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5016 lei
XAU
Gramul de aur
158.8245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2275 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4767 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0149 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0804 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6226 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.1 o C
Dorohoi
-1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.