Top News
Ultimele clipe ale bărbatului mort la Cornișa, controverse pe seama salvamarilor

La 24 de ore de la tragedia produsă la Cornișa Aquapark & Sports semnele de întrebare par să fie mai multe decât în ziua precedentă. Și totodată încep să iasă la iveală primele neadevăruri.

Când Sorin Ciolac încă era resuscitat, reprezentanții Direcției Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA), care administrează complexul inaugurat în acest an, au comunicat jurnaliștilor că bărbatul ar fi venit singur la scăldat și chiar că ar proveni din alt județ.

 

Ar fi fost văzut de un copil pe fundul bazinului

 


Un apropiat al familiei defunctului ne-a declarat însă astăzi că, în realitate, Sorin Ciolac, se afla la piscină alături de soție și de toți cei trei copii ai săi și că aceștia ar fi fost ținuți la depărtare de cel care le-a fost soț și respectiv tată pentru a nu asista la intervenția echipajului medical și a nu vedea în ce stare se află.

 

Sută la sută sigur este că omul era botoșănean și nu era venit din alt județ.


Atât prietenul de familie amintit, cât și unii oameni care se aflau ieri la Parcul Cornișa susțin că, de fapt, rolul principal în aducerea lui Sorin Ciolac la suprafață aparține unui băiat de 14 ani. Acesta poseda o pereche de ochelari subacvatici, înota pe sub apă în zona unde bazinul are patru metri adâncime când a observat că pe fund se afla o persoană inertă. Ar fi dat de știre salvamarilor, care s-ar fi panicat inițial. Din cauza șocului băiatul ar fi ajuns marți la spital.

 

Controversele continuă și cu privire la starea în care se afla bărbatul când a fost scos la suprafață, în sensul că unii martori susțin că nu mai avea puls, alții că totuși avea.

 

Nu era la prima săritură


Cert este însă că Sorin Ciolac nu se afla la prima săritură de pe trambulină și că ieri s-a aruncat de mai multe ori în apă de la înălțimea maximă.


În rest, semnele de întrebare persistă și prin prisma faptului că DSPSA nu a făcut publice imagini din minutele producerii nefericitului eveniment.


În schimb, Botoșăneanul a intrat în posesia unor materiale video în care se observă cum Sorin Ciolac este transportat cu targa pe lângă bazin, până la gard, acolo unde se afla o ambulanță. Bărbatul avea masă de oxigen și perfuzie. A fost urcat în salvare și transportat la Spitalul Județean, pentru ca după câteva zeci de minute să fie declarat decedat în mod oficial.


Polițiștii, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vor trebui să facă lumină în acest caz.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Țurcanu forțează pentru Borfotină candidat PSD – ALDE la Primăria Botoșani: Este o obligație
La începutul lunii iunie social-democrații botoșăneni au primit ca temă de discuție o posibilă alianță cu ALDE și Pro România la alegerile din acest an, inclusiv cele locale.
Coronavirus la APIA! Un funcționar a fost depistat pozitiv, toți colegii lui trimiși la izolare
Noul virus chinezesc continuă să dea bătăi de cap. Un funcționar din cadrul unei importante instituții publice de la Botoșani a contactat această boală.
Mai puțin de 100 de botoșăneni cu COVID internați la Mavromati! Un alt spital se redeschide pentru toți pacienții
Încă din luna martie sistemul de sănătate a fost dat peste cap de pandemia de COVID. După luni de zile, situația în spitalele din Botoșani pare să-și reintre ușor în normalitate.
SIDA pisicilor, boala care îți dă fiori dacă nu știi nimic despre ea: Sunt foarte multe cazuri în BotoșaniFOTO
Chiar dacă trăiesc cel mai aproape de om, știm prea puține despre ele. Cum ar fi, de pildă, că au boli la fel de grave ca noi, de la leucemie, artrită, boli de inimă, cancer și diabet, la SIDA sau tuberculoză.
Cultura în vremea COVID: ”Pandemia aceasta, microbul acesta, ne-a schimbat total” - FOTO & VIDEO
Fără cultură şi relativa libertate pe care o implică, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea orice creaţie autentică este un dar către viitor, spunea Albert Camus. Ce alte cuvinte mai potrivite ar caracteriza aceste vremuri în care autenticul devine prizonierul tehnologiei, în care emoția se măsoară în like-uri și spectatorul se pierde într-un spațiu virtual tot mai aglomerat și mai relativ?
Peste 1.300 de botoșăneni scoși din izolare! DOCUMENT Raed Arafat a cerut Prefecturii eliberarea botoșănenilor din carantină
Autoritățile nu îi mai pot ține pe români în izolare și carantină. Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către Prefectura Botoșani și instituțiile similare din România, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.
Pe caniculă și în plină pandemie, a dispărut apa dintr-un oraș: N-au primit un strop de apă de la Botoșani
Orașul Flămânzi nu mai beneficiază de apă din sistemul public de trei zile, se plângea vineri primarul Dan Oloeriu. Potrivit edilului șef, de miercuri locatarii blocurilor din centrul urbei, dar și cei de la case care sunt racordați la rețeaua SC Nova Apaserv SA, nu au mai beneficiat de un strop de apă.
LOVITURĂ dată de instanță PSD-ului! Consiliera EXCLUSĂ pentru trădare revine în partid
Pesediștii botoșăneni au eșuat într-o prima fază în demersul de excludere din partid a unei consiliere locale.
Scântei la întâlnirea cu șefa cea mare a drumurilor: Ne trezim pe 23 decembrie / Nu se mai termină nici într-o sută de ani drumul ăstaGALERIE FOTO
Osanalele care de obicei se ridicau șefilor de la București sosiți la Botoșani au fost abandonate la întâlnirea care a avut loc miercuri la Prefectură cu reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR).
inpuff.ro
Loading...
Botoșănenii asimptomatici ținuți în spital cu săptămânile, ministrul Sănătății îi lasă acum să plece mai repede
Pe perioada pandemiei au existat numeroase nemulțumiri în rândul pacienților infectați cu COVID. Unii dintre botoșănenii care și-au exprimat nemulțumirea au fost cei asimptomatici, care doreau să fie lăsați acasă pentru a se vindeca.
Botoșani, ”oraşul plin de grădini şi de soare”, a înflorit și în vreme de pandemie – GALERIE FOTO
Dacă multe dintre instituțiile statului arată dezolant după cele câteva luni de pandemie, nu același lucru se poate spune despre spațiile de sub balcoanele botoșănenilor, care redau orașului renumele de altădată.
„A plouat” cu accidente la Botoșani în starea de alertă, oameni nevinovați omorâți pe șosele
În ultimele săptămâni am asistat la mai multe accidente petrecute la Botoșani, mai mult sau mai puțin grave. Iar față de lunile în care județul s-a aflat în stare de urgență, numărul a fost în creștere.
Primul bărbat din Botoșani make-up artist: Trebuie să mă ocup personal de fiecare detaliu
Cu peste un deceniu de experiență în arta make-up-ului și peste 45 de cursuri de formare, Ramona Ursu vine pe piața Botoșaniului încă din anul 2006 cu prima Academie de Make-up acreditată din oraș. A început cu predarea cursurilor de cosmetician, în urma cărora cererea a fost atât de mare încât a obținut acreditarea și pentru cursurile de machiaj.
Lansare INEDITĂ a unui proiect european la Botoșani! Zeci de persoane împreună dar la distanță, pentru un program cu gândire didactică ALTFELVIDEO&FOTO
Miercuri, pe data de 24 iunie 2020, a avut loc lansarea proiectului cu finanțare europeană: ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Loading...
Mașini scumpe înmatriculate la Botoșani chiar și pe pandemie – TOPUL mărcilor preferate de botoșăneni
Chiar și pe pandemie au fost botoșăneni care și-au achiziționat mașini, fie ele mai scumpe, sau mai ieftine.
Județul cu trei sfinți în calendar și o salbă de genii: ”Știți că, chiar născuți aici, noi nu cunoaștem Botoșaniul?”
Puțină lume știe că Botoșaniul are, în calendarul ortodox, trei sfinți. Lor li se adaugă marii duhovnici care s-au nevoit în mănăstirile din România sau de la Muntele Athos, dar și personalitățile cu care botoșănenii se mândresc, de la Eminescu la Iorga, Enescu, Luchian.
Stradă crăpată de furtună, se închide CIRCULAȚIA pentru că nu mai prezintă siguranță – VIDEO & FOTOGALERIE
La aproximativ două ore de la furtuna deosebit de violentă înregistrată la Botoșani, municipalitatea a hotărât să închidă un sector dintr-o stradă de la capătul orașului.
O consilieră cere polițiști locali în civil pe străzile orașului: Oricâtă pândă am face noi în municipiul Botoșani, nu o să reușim
În ședința ordinară de Consiliu Local de vineri, 19 iunie 2020 a fost lansat un apel public către Poliția Locală și societatea Urban Serv.
Șef de la Botoșani TRIMIS la Suceava să conducă o instituție publică după ce omologul de acolo s-a îmbolnăvit subit
În contextul comandamentului de o lună de zile organizat la București de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conducerea instituției de la Suceava a fost preluată de un botoșănean.
Coșmar pe drumul de un milion de euro al orașului: Ce să ne facem noi dacă plouă, să ne batem cu Cel de Sus? VIDEO & GALERIE FOTO
În ultima zi a lunii octombrie 2019 au demarat lucrările la un drum al municipiului desprins parcă dintr-un sat uitat de lume de prin județ. Primăria Botoșani a obținut finanțare de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) în cadrul Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru modernizarea Drumului Tătarilor.
"încep să iasă la iveală primele neadevăruri." Din relatarea lui cotcodac reieșea destul de clar că omul minte, că încearcă să acopere ceva. Modul cum au acționat salvamarii e unul de amatori. Cine a făcut niște cursuri de prim ajutor şi-a dat seama că cotcodac o scaldă. Individul ăsta e o nulitate desăvârșită, păstrați-l în continuare, faceții și o statuie din ceară, e păcat să se piardă așa o "personalitate".
28 august 2019, 22:21
Nimeni nu va păți nimic de la DSPSA BT. Țurcanu Eugen are pile peste tot și va ieși curat din acest rahat. Oricâte accidente vor fi la Cornișa, vinovați vor fi cei morți.
28 august 2019, 22:19
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 „Nu am stat mai mult de 10 minute și am mâncat o felie de tort. Îmi pare rău că am participat în birou la ziua premierului. Îmi cer scuze de o sută de ori. Am plătit amendă, eu am plătit 1.000 de lei pentru că ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8423 lei
USD
Dolarul SUA
4.2788 lei
CHF
Francul elveţian
4.5427 lei
GBP
Lira sterlină
5.3932 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9963 lei
XAU
Gramul de aur
248.9131 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2497 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3687 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9816 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1547 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6504 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.