Piaţa restaurantelor din Botoşani se va lărgi de pe la sfârşitul verii - începutul toamnei cu un stil mai puţin abordat prin această parte a ţării. Un chef care şi-a făcut ucenicia alături de Florin Dumitrescu, celebrul „jurat” de la emisiunile-concurs de gastronomie de la Pro TV şi Antena 1, revine acasă.
După ce în primăvară şi-a deschis un bistro în Bucureşti, Silviu Furdui, căci despre el este vorba, investeşte şi la Botoşani. Nu singur, ci alături de Răzvan Baltă, administratorul Grand Irish Pub, care intenţionează să modifice profilul clubului pe care îl deţine. În partea superioară acesta se va transforma într-un restaurant cu un concept mai rar întâlnit prin nordul Moldovei. Astfel, chef Silviu, alături de ajutoarele sale, va pregăti bucatele la vedere. Clienţii vor putea astfel să urmărească întreg procesul de preparare a bucatelor, de la momentul în care au dat comanda şi până la cel în care le este adusă mâncarea pe masă. Printre altele, se vor putea consuma delicatesuri din peşte şi vită, dar nu numai.
“Meniul de la Grand Irish o să fie oricum ceva diferit de ce este în piaţa restaurantelor din Botoşani. Dacă produsele mele au întrunit gusturile consumatorilor din alte zone ale ţării, sunt sigur că şi botoşănenii vor aprecia ceea ce gătesc eu”,
Chef Silviu Furdui.
Cât vor trebui să scoată botoşănenii din buzunare pentru a lua masa la noul restaurant?
“Preţurile se înscriu în contextul celor practicate în ziua de astăzi. Fără exagerări, dar cu o calitate de care eu voi ţine mereu cont!”
Chef Silviu Furdui.
Concertele, miss-urile şi celelalte evenimente de acest tip ar urma să se mute la demisolul pub-ului, acolo unde aveau loc şi până la finele anului precedent.
Restaurantul va funcţiona şi ca o veritabilă şcoală de gastronomie.
“Îi aşteptăm la noi pe toţi cei interesaţi să înveţe meserie de la chef Silviu, pe cei mai buni îi vom şi angaja”,
Răzvan Baltă, administrator Grand Irish Pub Botoşani.
Potrivit acestuia, a fost deja comandată aparatura necesară punerii în practică a conceptului de show cooking.
30.000 de euro este valoarea investiţiei din bucătăria propriu-zisă, la care se adaugă banii alocaţi pentru recompartimentarea şi reamenajarea părţii superioare a clubului. Chef Silviu nu va renunţa la “Muse Bistro”, urmând să se ocupe de ambele restaurante.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile