Activități frumoase desfășurate de elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 din Botoșani care au participat la o școală de vară, în timpul vacanței.
Vineri, în curtea Casei Corpului Didactic, instituția care le este alături în frumoasele activități, a avut loc un Târg de produse din plante realizate de elevii unității de învățământ în cadrul proiectului „Vacanța cu educație”.
Copiii au fost coordonați de Loredana Carcea, profesor limba și literatura română și Oniciuc Georgeta, profesor de biologie, doamnele alături de care au descoperit plantele și beneficiile lor. Le-au conservat, le-au învățat „secretele” și mai apoi le-au scos la vânzare.
Sumele adunate prin vânzarea produselor pot fi folosită pentru:
„Este vorba despre un proiect național lansat de Fundația Noi Orizonturi. Au fost cinci ateliere și de fiecare dată au fost câte 15 elevi, dar au fost mulți, mereu alții, mereu alții. Plantele noi le-am cules, le-am uscat, în timpul atelierelor. Până și săculeții sunt confecționați de copii”,
Loredana Carcea, profesor limba și literatura română
Copii cu CES, adică copii cu cerințe educaționale speciale. Scopul sumelor strânse la târg este ca și acești copii care învață la Școala nr. 7 să învețe câte ceva despre beneficiile plantelor medicinale.
„În școală avem copii cu CES și vrem să facem un atelier asemănător în care să-i învățăm și pe ei o parte dintre lucrurile pe care le-am învățat noi. Să recunoască plantele, să le usuce, să facă un obiect din asta”,
Loredana Carcea, profesor limba și literatura română
Copii au întins tarabe în curtea Casei Corpului Didactic unde au expus săculețe cu plante pentru ceaiuri, buchete aromate și colorate care pit fi păstrate vreme îndelungată în vazele locuințelor, dar și sare de baie cu lavandă menită să relaxeze după o zi de activitate intensă. Ca recompensă elevii au oferit câte un pahar de limonadă rece celor care s-au oprit pentru a cumpăra o mostră din produsele lor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024