Ramona Croitoru a venit la Botoșăneanul TV și a vorbit despre viața de cuplu, de cea de soție de sportiv dar și despre copii.
S-a arătat deschisă să răspundă inclusiv la întrebarea care se află pe buzele iubitorilor de fotbal: Cât adevăr și câtă minciună există în faptul că se implică în alegerea titularilor?
”Îți dai seama că nu e nimic adevărat din toate lucrurile astea, nu aș avea cum să mă implic. În primul rând: nu mă pricep. (...) chiar dacă lumea crede altceva. M-aș bucura să mă implic și să aibă două play-off-uri, sincer, aș fi foarte mândră de mine. Dar nu sunt meritele mele, sub nicio formă. În al doilea rând nu aș putea să-mi asum, să se ducă Marius să facă o echipă și să-i spun să bage pe unul în echipă, de exemplu. Aș începe cu fiu-miu dacă ar fi (râde, n.r.), deci dacă ar fi să fac echipa aș începe cu fiu-miu, ceea ce nu se întâmplă. Și să greșesc și el să deconteze, nu există așa ceva. Ne știm limitele unul la altul”,
Ramona Croitoru, soția antrenorului FC Botoșani
Soția lui Marius Croitoru nu era mare amatoare de fotbal până să-l cunoască și nu călcase niciodată pe un stadion. I-au trebuit ceva ani până a învățat să iubească acest sport și să-l trăiască prin prisma carierei soțului.
A trecut de faza în care să se certe cu suporterii pe stadion, deși i-a luat vreo 12 – 13 ani să învețe să se detașeze emoțional.
Iar acum se descrie scurt: „Sunt doar soția antrenorului, atât. Nu mă implic în activitățile lui, sunt soția lui, văd din spate, atât, în rest nu sunt implicată în niciun fel”.
Emoțiile pentru ea s-au dublat la meciurile FC Botoșani, cel puțin la cele în care a intrat pe teren și David, fiul soților Croitoru.
„Problema mea a fost, de câte ori a jucat David să nu greșească, să joace bine, să iasă în evidență cu ceva. Același sentiment pe care-l aveam când juca Marius. La Marius nu mai am emoții acum, când juca da, aveam emoții, acum nu mai am. La David același sentiment mă încearcă, să facă treburile cât mai bine”,
Ramona Croitoru, soția antrenorului FC Botoșani
Un moment dificil a fost la ratarea calificării în play-off -ul Ligii 1 de anul acesta, când Marius Croitoru ar fi trecut extrem de greu peste acest eșec.
„A fost dureros, deci efectiv am simțit o durere în suflet, dar nu puteam, sincer nu știam nici ce să-i zic. Așa a fost să fie de la Dumnezeu, pentru că s-a întâmplat totul, durerea asta profundă a fost și pentru mine și pentru el și pentru băieți, pentru toată lumea. Faptul că au stat tot anul acolo sus, nu știu, parcă simți așa că mai ai un pic și iei ceva și vine cineva și ți-l ia. Greșeala lui a fost că nu a gestionat bine cu cartonașele și nu a fost pe bancă. Nu cred niciodată, că dacă ar fi fost pe bancă Marius, meciul acela se pierdea. Meciul acela era câștigat 100%. Ei sunt învățați să audă vocea lui Marius, eu sunt convinsă de lucrul acesta”,
Ramona Croitoru, soția antrenorului FC Botoșani
Emisiunea integrală poate fi vizionată pe canalul nostru Youtube.com/BotoșăneanulTV și pe Facebook.com/Botosaneanul.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024