Top News
VENEŢIA DE BOTOŞANI: 65-70% din apă se pierde şi se fură - Dacă s-ar diminua mare parte din pierderi şi furturi, apa ar ajunge la toţi consumatorii

Compania de apă şi canalizare controlată de Consiliul Judeţean Botoşani înregistrează pierderi care trec masiv de jumătate din cantitate. Asta cel puţin într-o localitate din sudul judeţului.

Mai exact la Flămânzi, acolo unde, cu toate că s-au investit circa 4 milioane de euro într-o staţie nouă de epurare, aceasta zace nefolosită fiindcă în oraş nu prea este apă.


Motivul ar fi că magistrala prin care este pompată apă de la Botoşani are vreo patru decenii vechime şi este plină de găuri.


Dar aceasta ar fi doar o explicaţie.


”Ne confruntăm cu multe consumuri frauduloase în special pe această zonă. Dacă s-ar diminua mare parte din pierderi şi furturi, apa ar ajunge la toţi consumatorii. Pierderile plus consumurile frauduloase sunt 65-70% pe conducta Flămânzi”, a spus pentru Adevărul Cătălin Fetcu, director SC Nova Apaserv SA.


Edilul orăşelului din sudul judeţului nu mai înţelege ce se petrece.


“Nu ştiu ce se întâmplă, Flămânziul este ca o altă parte a judeţului nostru, a operatorului de apă, mai ales că această conducta Botoşani – Flămânzi a fost creată pentru Filatura de Bumbac şi ansamblul de locuinţe. Dacă filatura nu mai există, ansamblul există, convieţuiesc 900 de oameni şi, din păcate, nici în acest moment nu pot beneficia de aceste condiţii minime de igienă”, a afirmat pentru Botoşăneanul Dan Oloeriu, primar de Flămânzi.


Potrivit acestuia, problema nu ar fi generată de furturi, ci de faptul că magistrala care alimentează urbea este subdimensionată. În opinia edilului şef, lipsa apei la Flămânzi este însă cauzată şi de faptul că s-au avizat alte acorduri pe traseul Botoşani – Flămânzi care au făcut ca în fosta comună să ajungă mult mai puţină apă.  


În săptămâna în care societatea a lăsat fără apă peste 100.000 de botoşăneni, la Flămânzi s-a petrecut un alt eveniment. Primarul susţine că SC Nova Apaserv SA l-a informat că vor fi probleme cu presiunea, dar în realitate nu s-a mai furnizat apă deloc.

 

loading...
FENOMENAL: Botoşănenii au consumat trei zile apă dintr-o groapă: Nici nu ştiu ce adâncime are
300 de oameni acasă, pierderi de 180.000 de euro pe zi de la sistarea apei! O companie de prestigiu pregăteşte solicitarea unor daune uriaşe

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
SCANDALOS: Femeie leşinată în casă într-un incendiu, autospeciala pompierilor blocată de maşinile parcate aiurea în zona zero a oraşului – FOTOGALERIE

Întâmplări incredibile au avut loc vineri seară în zona ultracentrală a municipiului Botoşani, acolo unde pompierii au reuşit cu mare dificultate şi întârziere să ajungă la un incendiu.

DEMENŢIAL! Unui şofer i s-a furat a doua oară antena în aceeaşi parcare după ce prima oară a filmat hoţul şi-a dat imaginile Poliţiei

Automobilul unui botoşănean pare să fi intrat serios în atenţia unui hoţ din Botoşani. Sau poate a doi fiindcă nu este clar cine-i autorul.

Proiect special la Judeţ, şefii Consiliului au muncit atât de mult pentru botoşăneni în 2017 încât la anul vor avea vacanţă mai mare – DOCUMENT

Titlul nu reprezintă vreo exagerare, ci este rezultatul unui proiect de hotărâre pe care plenul Consiliului Judeţean îl va dezbate la şedinţa ordinară care va avea loc pe 21 decembrie.

STUPEFIANT! Un fost parlamentar, o ex-directoare şefă la femei, 3 primari şi alţi aleşi locali scapă de ANI prin comisia celebrului “Altă întrebare” - LISTA

Proiectul celebrului Florin Iordache de la PSD zis “Altă întrebare” de modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ar putea avea efecte devastatoare asupra activităţii instituţiei, avertizează agenţia într-un răspuns pentru România Curată.

ȘOCANT: Elev ”luat pe sus” de șoferul unei ambulanțe fiindcă a îndrăznit să-l cheme la un om care spunea că moare: Haide uăăăăi, urcă aici

S-a întâmplat vineri seară în al doilea municipiu al județului Botoșani, acolo unde un elev a chemat salvarea pentru un suferind care îi spunea că va înceta din viață.  

TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI: Studenta sfârtecată într-un accident lângă universitate a murit

Studenta de 22 de ani care a fost accidentată de o mașină chiar în fața facultății a încetat din viață. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a făcut public astăzi că tânăra Cerasela Tatarciuc a pierdut lupta pentrru viață.

Supliment bugetar de 10.000 de lei pentru împrejmuirea Primăriei cu un gard: Unitatea nu era în siguranţăDOCUMENT

Consiliul Judeţean Botoşani a modificat repartizarea fondurilor alocate la începutul anului către o primărie din judeţ din cauza unui… gard. Şi a făcut-o la solicitarea expresă a administraţiei publice de acolo.

IMAGINI ŞOCANTE: Un copil îşi duce mama beată cu o roabă: Las-o aşa că stă bine VIDEO

Scene uluitoare au putut fi văzute săptămâna aceasta într-o comună din judeţul Botoşani. O femeie s-a îmbătat atât de tare încât nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a avut nevoie de ajutor ca să meargă acasă.

Îşi bat joc de noi! Sume infime pentru drumuri, în Ilfov se dă de 22 de ori mai mult, primim cei mai puţini bani din toată ţara

Bătaia de joc la adresa botoşănenilor şi moldovenilor cu privire la infrastructură va continua şi în 2018. Regiunea Nord-Est, din care face parte şi Botoşani, va beneficia de cele mai mici fonduri din bugetul Ministerului Transporturilor. La Ilfov, de exemplu, se vor aloca de peste 20 de ori mai mulţi bani.

loading...
Întâiul premiu după 38 de ani primit într-o gală cu lacrimi și suspine: Câte puțin din tăria stâncilor, din zbuciumul mării și din curajul vulturilor - VIDEO & GALERIE FOTO

Cu lacrimi și cu suspine a fost evocată și în acest an cea care a fost Angelica Gherman. Gala care îi este închinată a ajuns la a V - a ediție, iar colegii de la Școala Gimnazială nr. 13 s-au adunat în centrul multifuncțional ce îi poartă numele într-o nouă aducere aminte.

Gardian de la spital umplut de sânge de ruda unui pacient, autorităţile caută agresorul – VIDEO

Conflict violent la intrarea în Spitalul din Botoșani, unde un gardian a fost lovit de ruda unui pacient. Paznicul nu i-a permis agresorului să intre într-o secție a spitalului în afara orelor de vizită.

Proiectul de 32 de milioane de euro de la Primărie, tot mai aproape! Dispar tramvaiele

După trei ani de zile de la deschiderea actualului exercițiu financiar, în sfârșit proiectele depuse pentru atragerea de noi fonduri europene sunt pe cale să devină realitate.

Moment EMOȚIONANT în Centrul Istoric – Imnul Național al României interpretat într-un mod unic la Botoșani – GALERIE FOTO & VIDEO

A fost poate unul dintre cele mai emționante momente ale zilei în care sunt sărbătoriții toți românii și botoșănenii deopotrivă.

Scene dureroase în “capătul lui 1”, mamă şi copil cu autism umiliţi la uşa unui tramvai: Afară!

Scene reprobabile pentru un oraş ce se doreşte a fi european au avut loc marţi spre seară la intersecţia străzii Primăverii cu bulevardul George Enescu. Acolo, angajaţii companiei de transport a municipalităţii au blocat accesul în tramvai al unui copil bolnav de autism (sindromul Asperger) şi a mamei acestuia.

loading...
Ce-i cu băiatul ăsta? Un tânăr ajuns director şi-a scos angajaţii la lucru la 4 dimineaţa – GALERIE FOTO

Prima noapte cu ninsoare de la Botoşani, deşi redusă cantitativ, l-a băgat în priză pe noul director adjunct de la societatea de salubrizare a municipalităţii. Şi, mai departe, pe cei din subordinea sa.

Tricolorul compus din sute de luminiţe, a răsunat centrul oraşului la “Deşteaptă-te, române” – FOTOGALERIE

Ziua Naţionale a României a fost sărbătorită în avans de Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Asemeni anilor precedenţi şi de această dată prestigioasa unitate de învăţământ a organizat o acţiune deosebită.

Mascații au descins în Centrul Vechi și Parcul Tineretului

Acțiuni de amploare în mai multe zone ale municipiului Botoșani desfășurate de DIICOT.

Cântăreață din Botoșani alături de Stela Popescu în ultimele clipe din viața publică: Cumplit... Nu există cuvinte... - VIDEO & FOTOGALERIE

Ultima apariţie publică a Stelei Popescu a avut loc, marţi, la Gala Femeilor de succes, unde artista a primit un premiu. Spectacolul a fost prezentat de botoșăneanca Francisca Dulceanu.

Regina bobocilor din liceele botoșănene aleasă în ropote de aplauze – GALERIE FOTO

În această seară  Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit finala Festivalului-Concurs Miss și Mister Boboc 2017.

vivacredit.ro
Acuze de trafic de carne vie în PSD Botoşani, un consilier local pe picior de plecare a răbufnit: Neruşinaţilor, interlopilor

Scandalul declanşat de alegerile parţiale care au avut loc pe 5 noiembrie continuă şi după învestirea noului primar de la Nicşeni.

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Se califică FC Botoșani în play-off?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituatăPersoană, persoană, persoanăEu sunt tipa pe care o urâți, aș fi trebuit să fiu băiat, astfel aș fi lângă voiȘi dacă un poet ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6256 lei
USD
Dolarul SUA
3.7686 lei
CHF
Francul elveţian
3.9178 lei
GBP
Lira sterlină
5.1993 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4068 lei
XAU
Gramul de aur
162.6750 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2239 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4976 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9976 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0335 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1812 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6209 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.5 o C
Dorohoi
-10 o C
Bucecea
-6.5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-10 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.