În total, 39 de români au o avere de peste 500 de milioane de lei, care însumează venituri cumulate de peste 80 de miliarde de lei, cu 32 de miliarde mai mult decât în anul anterior.
2021 a fost un an profitabil pentru bogații români, care au reușit să își crească averile în ciuda pandemiei Covid-19. Dacă în 2020, Forbes România adună pe listă 32 de persoane cu o avere netă de peste 500 de milioane de lei, anul acesta înregistrăm șapte prezențe noi sau mai puțin noi, fiind deja cunoscute în topul Forbes 500 companii.
Topul Forbes al celor mai bogați oameni din România adună un număr de 18 miliardari în lei, cu 7 mai mulți decât în anul precedent. Dintre aceștia, 16, adică 88%, sunt mai bogați. Averea netă cumulată a miliardarilor în lei este de 66 de miliarde de lei, în creștere cu peste 30 de miliarde de lei față de anul precedent, scrie Forbes.ro
Cei mai bogați nou-intrați în top sunt Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii Databricks, cu o avere de 4,5 miliarde de lei. Compania de software are peste 2.000 de angajați și figurează în cea mai recentă ediție americană a Forbes AI 50, ocupând și poziția a cincea pe lista Cloud 100 din 2020. Printre intrările notabile de anul acesta se remarcă Dorel Goia, omul de afaceri care controlează Grupul Teraplast, care are o avere estimată la 1,1 mld. lei. Cel mai bogat român este în continuare – pentru al treilea an consecutiv – cofondatorul UiPath, Daniel Dines, a cărui avere este estimată în prezent peste 22 de miliarde de dolari, cu 14,5 mld. lei mai mult decât anul trecut. Creșterea fulminantă a lui Dines se datorează listării companiei de RPA pe Bursa din New York.
1. Daniel Dines, UiPath – 22,2 miliarde de lei
Automatizarea pare că a evoluat spre adolescență și maturitate, iar tehnologia RPA a companiei UiPath este pe cale să devină substantiv comun.
2. Dragoș și Adrian Pavăl, Dedeman – 8,9 miliarde de lei
Compania Dedeman, deținută de frații Pavăl, a înregistrat în 2020 o majorare a cifrei de afaceri de 10,5% și a raportat un profit record de 1,4 miliarde de lei.
3. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 7,2 miliarde de lei
Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați români, continuă investițiile în sport, dar nu neglijează mediul de business și industriile în care și-a pus amprenta.
4. Ion Stoica și Matei Zaharia, Databricks – 4,5 miliarde de lei
Reprezentanți ai mediului academic, Ion Stoica și Matei Zaharia nu se gândeau că ar putea duce o companie la o evaluare de zeci de miliarde de dolari și, mai D presus de atât, să ajungă ei înșiși miliardari.
5. Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills – 2,5 miliarde de lei
La mai bine de un an și jumătate de la izbucnirea pandemiei de Covid-19 pe tot globul, brandurile de înfrumusețare pare că își revin din șocul suferit. La fel și rețeaua companiei Anastasia Beverly Hills, care înregistrează o scădere mai mică decât anul trecut.
6. Ștefan Vuza, Chimcomplex – 2,4 miliarde de lei
Deși ultimul an a venit cu provocări, fondatorul uneia dintre cele mai importante conglomerate de business a rămas pe poziții.
7. Zoltan Teszari, Digi Communications – 2,1 miliarde de lei
Afacerea lansată în urmă cu 27 de ani de antreprenorul Zoltan Teszari, RCS &RDS, își continuă cursa de dezvoltare în ciuda efectelor crizei sanitare asupra mediului de business.
8. Familia Talpeș, Bitdefender – 2 miliarde de lei
Ultimul an a fost unul de creștere pentru industria IT, Bitdefender reușind să marcheze performanțe impresionante. Între timp, fondatorii companiei încearcă să se adapteze noului normal.
9. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, One United Properties – 1,9 miliarde de lei
Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu au transformat One United Properties într-unul dintre cei mai mai mari dezvoltatori imobiliari prezenți pe piața locală. Acum, vor să atace și piețele externe.
10. Iulian Stanciu, eMAG – 1,8 miliarde de lei
Cu două decenii în urmă, Iulian Stanciu a prevăzut încotro se îndreaptă industria IT, punând bazele primei afaceri pe vremea când era student în anul IV.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024