Este un fenomen tot mai des întâlnit la Botoșani în rândul copiilor care au vârste mici.
Iar cauza principală este că părinții „îi țin ocupați” cu telefonul sau desenele animate.
În acest fel, conectați doar la luma virtuală, copiii se închid în sine și dezvoltă afecțiuni din sfera autistă.
„În ultima perioadă a crescut adresabilitatea copiilor de vârstă mică, chiar între un an și doi ani. Copiii la care identificăm niște elemente, le numim noi atipice, a căror evoluție trebuie să fie monitorizată în timp, în vederea confirmării sau infirmării a unei tulburări de spectru autist. Această tulburare de spectru autist este fie supra-diagnosticată de către părinte, pentru că este atent la toate informațiile din mass-media și dacă copilul nu răspunde la nume, nu-i interesat de ceilalți copii, are un joc particular, atunci cu această suspiciune vine ca medicul să confirme sau să infirme”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul Neuropsihiatrie infantilă
Ca să mănânce, copilul primește telefonul. Sau ca să stea cuminte la terasă cu părinții. Sau pentru ca mama să aibă timp de treburile casnice. Copilul nu scoate un sunet dacă are acces la telefonul mobil sau la televizor. Părinții sunt încântați că spune câteva cuvinte în engleză, dar nuși dau seama că nu vorbește bine în română.
„Și de cele mai multe ori sau de foarte multe ori, identificăm faptul că copilul este lăsat cu telefonul în mână sau în fața ecranului la desene animate aproape tot timpul. Explicația este că mama trebuie să aibă timp ca să poată să facă curățenie, să facă mâncare și atunci, neavând alte ajutoare, lasă copilul cu gadgetul în mână, ceea ce face ca acel copil să fie puțin interesat de ce se întâmplă în jur și să fie conectat strict la mediul virtual. Ca și problematică, asta în ultima perioadă chiar o creștere destul de mare acestor cazuri”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul Neuropsihiatrie infantilă
În multe dintre aceste situații se recomandă întotdeauna și un examen ORL, pentru că o hipoacuzie neurosenzorială poate de fapt să fie cauza pentru care acel copil este puțin receptiv la ce se întâmplă în jur.
Excluderea hipoacuziei neurosenzoriale confirmă elementele autiste care pot fi identificate la copil. În ceea ce prevește terapiile, în funcție de problemele identificate, durata este una îndelungată.
„Dacă este vorba de un autist care se asociază cu o întârziere mentală ușoară, medie sau severă, terapia trebuie să fie multiplă, comportamentală, logopedică, ergoterapică, de socializare, frecventarea grădinței. Autism este un plan care trebuie făcut individualizat, particularizat la problemele copilului și împreună cu familia. Părinții își pun speranța și în alte metode alternative, care de multe ori se dovedesc a fi escrocherii. Și nu există tratament minune care să scape copilul. Autismul, din păcate, nu are leac”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul Neuropsihiatrie infantilă
Copilul poate învăța să aibă autonomie personală în viață și să dezvolte abilități sociale sau să aibă capacitatea de a interacționa cu ceilalți.
Unii copii cu autism care pot avea calități deosebite, o memorie fantastică, pasiuni deosebite pentru geografie, pentru informatică, pentru istorie. Și pornind de la aceste interese se poate identifica drumul lui în viață.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024