Toţi salariaţii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Botoşani au înaintat o acţiune în instanţă în cursul acestui an prin care au contestat măsura de reducere a salariilor în proporţie de 25% cu începere din luna iulie a anului precedent. Nu fac obiectul acestei acţiuni conducătorul instituţiei şi consilierul juridic care este şi lider sindical.
În cadrul instituţiei activează un număr de 32 de funcţionari publici, toţi făcând obiectul acţiunii înaintate judecătorilor şi care a avut ca prim termen data de 23 iunie a anului în curs. Asta după ce iniţial, măsura de diminuare a drepturilor salariale a fost contestată la conducerea APM. „
Ne-am adresat întâi conducătorului unităţii care ne-a dat răspuns că nu ne poate acorda acest drept, pentru că a aplicat legea şi prin efectul legii a trebuit să ne reducă salariile. Următoarea cale de atac era instanţa la care ne-am putut adresa”, a declarat
Loredana Burlacu lider Sindicatul Liber din cadrul APM. Dat fiind faptul că s-ar putea afla într-o situaţie de conflict de interese, au depus cerere de retragere din cadrul procesului directorul executiv al instituţiei Dana Boariu şi liderul sindical Loredana Burlacu care este şi consilier juridic şi care conform funcţiei apără drepturile Agenţiei. Totuşi în care sentinţa dată de judecători va fi în favoarea salariaţilor, cele două angajate ale instituţiei susţin că vor introduce acţiuni separate pe această speţă. „
Am contestat diminuarea cu 25% a salariilor începând cu 1 iulie 2010. Noi am intentat procesul împotriva Agenţiei Naţionale care a depus cerere de chemare în garanţie a Ministerului Mediului şi Pădurii, în calitate de ordonator principal de credite”, a mai spus
liderul sindical. Acţiunea se află momentan la instanţa de fond următorul termen fiind stabilit pentru data de 27 octombrie 2011. (G.E.)