Că actualii consilieri locali PSD au fost aproape inexistenți, cel puțin din punctul de vedere al intervențiilor în plen, s-a văzut. Sau că, doi dintre aceștia au părăsit barca înainte de destinație, s-a văzut și asta. Tocmai din această cauză inițierea unei noi liste cu nume cu care s-ar putea începe o nouă etapă din fruntea Primăriei, este deja o provocare.
Printre noii consilieri care ar putea intra în Legislativul local se dorește să se regăsească mulți oameni noi, manageri din mediul privat, economiști, medici, profesori, tineri sau pensionari. Unul dintre criterii ar urma să fie cel al integrității și profesionalismului.
După plecarea Aurei Simion și a Terezei Nica, primarul a arătat că în general la fiecare început de drum, nu se poate anticipa ce ar urma să se petreacă pe parcurs.
”Acum vedeți dv. comportamentul oamenilor nu este predictibil, este foarte posibil ca pe parcurs, oamenii, în funcție de anumiți factori să-și schimbe deciziile în viața personală. Nu putem noi să intervenim în viața oamenilor. Noi mergem înainte, organizația de femei numără peste 350 de membri, oameni pregătiți, pleacă unul, vine altul” – Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Deși și-a anunțat candidatura din partea UNPR, Tereza Nica nu va fi invalidată în plenul municipal. Nu este o prioritatea înlăturarea ei, crede Ovidiu Portariuc.
”Nu cred că mai este timpul necesar, mai sunt două luni de zile, va rămâne în acest consiliu” – Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
În schimb va intra în plen liberalul Cristian Lazarovici, iar PNL oricum deține majoritatea de mai bine de doi ani de zile. (G.E.)
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Proiect: Pizza și sucurile interzise copiilor pe o rază de 500 metri în jurul școlilor
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
BLOCADA prin orașe: Șoferi rămași pietoni și amenzi de peste 76.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024