Noua maşină de serviciu a edilului şef nu va mai fi o Toyota Avensis cum s-a stabilit iniţial. Prin Programul Rabla, primarul Cătălin Flutur intenţionează să achiziţioneze un Volkswagen Passat, care ar costa aproximativ 32.000 de euro. „
Toyota era mai scumpă. Au fost mai multe variante, s-a discutat şi Skoda Octavia era mai scumpă şi cei de la VW au o ofertă acum prin care poţi să reduci undeva la vreo 7.000 de euro, deci o ofertă cu o reducere de 7.000 de euro. Şi am dat oferta minimă pe care o puteam da”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Actuala maşină a primarului, o Dacia Nubira va fi dată spre casare. Totodată, potrivit viceprimarului, noua maşină a primarului ar trebui să ajungă în cursul zilei de astăzi, vineri 19 august 2011, la Botoşani.