Sfârşit tragic pentru un bărbat din Botoşani.
O partidă de pescuit pusă la cale de patru bărbați din Dorohoi pe malul râului Siret, pe raza satului sucevean Șerbăneşti, în comuna Zvoriştea, s-a sfârşit tragic pentru unul dintre ei, un pescar în vârstă de 68 de ani fiind găsit înecat în apropiere de cortul cu care se instalase pe mal.
Din cercetările efectuate de polițişti rezultă că sâmbătă seară cei patru bărbați s-au deplasat cu un autoturism pe malul Siretului. Cei patru şi-au instalat undițele, după care şi-au montat corturile, rămânând peste noapte pe malul apei. A doua zi dimineață, în jur de 5.40, unul dintre pescari a sunat la 112 şi a anunțat că l-a găsit pe unul dintre colegii de pescuit în apă, cu fața în jos. Omul a relatat că s-a trezit pentru a fuma o țigară şi a mers la cortul vecin pentru a cere o brichetă. În cort nu era însă nimeni, iar în scurt timp bărbatul a făcut descoperirea care l-a şocat.
La fața locului a ajuns o ambulanță, cu echipaj medical. Vasile A., în vârstă de 68 de ani, din Dorohoi, a fost scos din apă şi s-au încercat manevre de resuscitare. În scurt timp însă s-a constatat că pentru bărbatul de 68 de ani nu se mai poate face nimic.
Polițiştii au identificat pe malul râului urmele unei probabile alunecări a bărbatului. Foarte probabil, acesta a vrut să verifice o undiță şi, fiind şi întuneric, nu şi-a dat seama de pericol. Din păcate, bărbatul nu a mai avut timp nici măcar să strige după ajutor.
Conform procedurilor, polițiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi aşteaptă concluziile medicului legist, privind cauza morții. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Polițiștii botoșăneni „la vânat” de șoferi care vorbesc la telefon: S-a lăsat cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Zeci de elevi botoșăneni s-au întrecut pentru trofeul „Prietenii pompierilor”
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
CRIZĂ de medici în județ: Comune fără dispensar și oameni fără medicamente
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024